Află ce nu trebuie să faci în ziua prăznuirii Sfinților Mihail și Gavriil.
Sfinții Mihail și Gavriil sunt prăznuiți în fiecare an, pe 8 noiembrie. Se spune că sfinții veghează asupra celor care poartă aceste două nume, pe tot parcursul vieții. Tot în această zi, se aduc ofrande pentru cei adormiți, numite „moşii de Arhangheli”.
Sfinții Mihail și Gavriil sunt consideraţi călăuzele sufletelor spre Rai, de aceea, în ziua prăznuirii lor, se împart alimente și se pomenesc cei plecați dintre noi.
Statisticile spun că peste 1,3 milioane de români poartă numele Sfinților Arhangheli, fiind una dintre cele mai importante sărbători din Calendarul Ortodox.
Citeste si: Unde facem Revelionul? 7 idei de petreceri pentru noaptea dintre ani
Ce nu trebuie să faci de Sfinții Mihail și Gavriil
Citeste si: CITEŞTE: De ce poartă femeile batic în biserică
- nu se muncește pentru că, în caz contrar, persoanele respective se vor chinui înainte să moară;
- nu se spală;
- nu se coase;
- nu se fac treburi casnice: curățenie, mâncare, călcat, măturat etc.
- nu e bine să te cerți cu nimeni.
Tradiții și obiceiuri care se păstrează pe 8 noiembrie
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
În ziua de 8 noiembrie, se aprinde o lumânare sau o candelă pentru a fi călăuziți spre Rai.
Acești doi sfinți participă la Judecata de Apoi, de aceea gospodinele din Ardeal prepară din grâu sau porumb, ”turta areților” (berbecii despărţiţi de oi).
Această turtă se aruncă în staulul oilor și dacă aceasta cade cu fața în sus, le va merge bine oilor, iar dacă rămâne cu fața în jos, urmează un lucru rău.
Tot acum, ciobanii lasă oile să se împerecheze.
Persoanele care sunt pe patul de moarte, în această zi de sărbătoare, sunt vegheați de Arhanghelul Mihail, care stă pe umărul lor, în partea dreaptă.
În cazul în care bolnavii supraviețuiesc, Arhanghelul Mihail va sta la picioarele lor, timp de trei zile, astfel:
- pe 8 noiembrie se sărbătorește capul Arhanghelului;
- pe 9 noiembrie mijlocul Arhanghelului;
- pe 10 noiembrie coada Arhanghelului.
Ziua de 8 noiembrie se mai numește și Vara Arhanghelilor, întrucât, între această sărbătoare și Crăciun vor fi 3-4 zile călduroase, denumite popular „Vara iernii”,
Se spune că Sfinții Arhangheli „ard păcatele acumulate de oameni și le purifică prin post conștiințele".
În această zi sfântă, trebuie evitate bârfele și certurile, în caz contrar veți fi urmăriţi de ghinion timp de 5 ani.
Este important de știut că cei care vor posti în timpul acestei sărbători, vor fi feriţi de boli şi accidente.
În cântările Bisericii Ortodoxe, Sfântul Arhanghel Mihail este numit „Arhistrateg al puterilor cereşti” și este înfăţişat în chip de oştean cu o sabie de foc.
Alteori, are chip de dragon, care îl calcă în picioare pe diavol.
Sfântul Arhanghel Gavriil este vestitorul Naşterii Domnului, al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și al Fecioarei Maria.
Există mărturii care confirmă faptul că Sfântul Gavriil a dat la o parte piatra de la uşa mormântului Mântuitorului.
„ Sfinţii Arhangheli sunt cei dintâi îngeri mijlocitori între Dumnezeu şi noi oamenii. Ei au grijă şi milă de creştini şi-i ajută pe calea mântuirii mai mult decât ceilalţi îngeri. Sfântul Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor creştine, al voievozilor, care purtau cu ei pe câmpul de luptă icoana Marelui Arhanghel.
Sfântul Gavriil este, mai ales, protec¬torul fecioarelor creştine, al familiei creştine, protectorul mamelor care nasc copii, ca şi protectorul copiilor şi al călugăriţelor iubitoare de feciorie şi iubitoare de Hristos”, a scris Arhimandritul Ilie Cleopa în cărțile sale.
Rugăciune de Sfinții Mihail și Gavriil
„Dumnezeule Atotputernic, trimite-Ți Arhanghelul Tău, Mihail, spre ajutorul robului Tău (se rostește nu), să-l scoată din mâna vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi! O, mare Arhanghel Mihail revarsă mir bun asupra robului lui Dumnezeu, (se rostește numele celui care se roagă). Arhanghele Mihail, căpetenia cetelor îngereşti, voievod al puterilor cereşti, al heruvimilor, al serafimilor şi al tuturor îngerilor, fii mie păzitor, ajutătorla nevoie, în singurătate, la drum și pretutindeni. Izbăveşte-mă, mare Arhanghel, de toate înşelăciunile viclene ale diavolului şi auzi-mă pe mine, păcătosul (se rostește numele celui care se roagă), care mă rog ţie şi chem numele tău cel sfânt. Grăbeşte-te spre ajutorul meu şi auzi rugăciunea mea! Pe toţi cei ce-mi stau împotrivă biruieşte-i cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, cu ale sfinţilor îngeri şi cu ale Sfinţilor Apostoli. Apără-mă de cutremure, de potop, de războaie, de orice rău și izbăveşte-mă de cel viclean, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."