Află tot ce nu știai despre Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Moldovei și al Țării Românești.
Alexandru Ioan Cuza s-a născut în data de 20 martie 1820, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza și al soției sale Soltana, din familia cu origine fanariotă, Cozadini. A studiat la pensionul francez Sachetti, de la Galați, apoi la cel dirijat de francezul Victor Cuenim din Iași, avându-i drept colegi pe Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu și pe marele artist Matei Millo. Ulterior, a studiat literele la Paris și a devenit membru al Societății economiștilor din țară.
Având origini în clasa de boieri tradiționali moldoveni, acesta a fost educat în stil european, ajungând în rangul de colonel. La scurt timp s-a căsătorit, în anul 1844, cu Elena Rosseti, fiica postelnicului Iordache și a Ecaterinei din neamul Sturdza, care a rămas alături de el până la sfârșitul vieții, ținând ascunse suferințele provocate de soțul ei.
În acest sens, istoricul George Damian declara pe blogul său de istorie: „Nu și-a iubit soția, pe doamna Elena Cuza (care în schimb l-a iubit până la moarte, în 1848).
Cine a fost Alexandru Ioan Cuza
Având un chip plăcut, ochii de culoare albastră, părul buclat și trăsături regulate, Alexandru Cuza plăcea la prima vedere. Toate aceste calități, însoțite de o inteligență sclipitoare, îl făceau plăcut în fața oamenilor și de aceea era invitat în toate saloanele vremii respective, fiind curtat de numeroase femei.
„Un bărbat de statură mijlocie, însă arătos, cu o înfățișare plăcută și ademenitoare. Manierele lui erau distinse, ceea ce nu puțin îi ajuta în izbânzile sale diplomatice’’, astfel era caracterizat de Dimitrie Bolintineanu în cartea ’’Viața lui Cuza’’.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Ca fire, domnitorul Cuza era delăsător, zeflemist, nu iubea munca și își ironiza deseori prietenii, motiv pentru care aceștia l-au părăsit.
„ Cuza era un tip sincer, spunea lucrurilor pe nume și nu se prea ferea să își afirme părerile. Îi plăceau jocurile de noroc din epoca sa și pierdea mult timp la masa de joc alături de apropiații săi – însă la masa de joc a pierdut mai mult timp decât bani, pe care nu i-a iubit niciodată.
Ceea ce nu se prea știe este că omul Alexandru Cuza a dus o viață dublă, deoarece, în timp ce soția sa, Elena, se ocupa cu lucrările de renovare pentru domeniul Ruginoasa, acesta era ocupat cu o frumoasă văduvă din înalta societate.
Ulterior, cei doi copii, rezultați din fructul iubirii cu Maria Obrenovici, Alexandru și Dimitrie, au fost adoptați de soția sa.Anul acesta se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor
Totuși, calitățile marelui domnitor sunt incontestabile, atât prin faptul că anul acesta se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor, prin alegerea sa ca domnitor al Moldovei și Tării Românești, cât și prin faptul că el a pus în acea perioadă bazele României moderne. Ca politician, Cuza iubea loviturile puternice date pe la spate, era foarte mândru, nu pleca niciodată capul în fața altuia. Era un mare naționalist și un înfocat patriot.
„ În acelaşi timp nu se lua foarte în serios în calitatea sa de domnitor: dispreţuia paradele şi băile de mulţime pe care le ştia organizate de oamenii lui. Uneori avea şi izbucniri de furie, de multe ori întemeiate. Când a fost trădat de secretarul său Dimitrie Sturdza (viitor premier, a transmis britanicilor corespondenţa secretă cu Napoleon al III-lea), Cuza în loc să-l dea pe mâna justiţiei i-a aplicat o bătaie: palme, pumni şi picioare în fund. Latura violentă a lui Cuza era cunoscută de complotiştii care l-au detronat: aceştia se temeau în noaptea arestării domnitorului că el nu se va sfii să folosească cele două revolvere Colt pe care le avea pe noptieră”, a mai scris istoricul pe blogul său.
Având control asupra puterii politice, domnitorul Cuza a modernizat în spirit liberal statul. A fost reorganizată administrația, justiția, învățământul, armata, poșta și s-a promulgat legea rurală.
Cuza a avut un rol important în ceea ce privește Biserica Ortodoxă, promulgând Legea secularizării averilor mănăstirești din 17/29 decembrie 1863.