Află totul despre Sfântul Atanasie Todoran.
În ziua de 12 noiembrie a anului 1763, 4 noi mucenici au fost introduși în Calendaru Ortodox român: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra și Vasile Oichi din Telciu
Aceștia au fost uciși prin tortură pentru că au ales să apere credința strămoșească a românilor. Din acest motiv, prin Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe, acești martiri au fost trecuți la rang de sfinți.
Cine a fost Sfântul Atanasie Todoran, cel care a fost tras pe roată la 104 ani
Sfântul Atanasie Todoran, considerat unul dintre „aleșii Lui Dumnezeu”, s-a născut în satul Bichigu, județul Bistrița-Năsăud, înainte de 1663, într-o familie de țărani liberi. A luptat toată viața pentru adevăr și dreptate.
A făcut parte din regimentul de apărare al Vienei, însă, mânat de dragostea pentru neamul românesc, a dezertat și s-a întors în țară. Din acest motiv, Atanasie Todoran a fost urmărit, reușind să se refugieze în Munții Țibleșului, în Maramureș și în Țara Chioarului.
Mai târziu, Sfântul Atanasie Todoran a ajuns în Moldova, unde a slujit o bună perioadă de timp, după cum atestă un fragment dintr-un document emis de domnitorul Mihai Racoviță, reieșind că acesta reușește să îl elibereze din oaste pe Atanasie, în vârstă de 74 de ani.Pentru dezertarea din trecut, însă, Atanasie nu a scăpat de pedeapsa cu închisoarea, fiind închis timp de câțiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriței.
După eliberare, acesta a revenit la Bichigiu.Citeste si:|| UPDATE- Sfanta Maria 2021|| De ce Sfânta Maria se sărbătorește de două ori
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Pe data de 10 mai, se organiza ceremonia de jurământ a grănicerilor năsăudeni, odată cu sfințirea steagului lor:
„Militarizarea zonei Năsăudului a început în luna august 1762, când au fost trimiși ofițeri de la Viena la Năsăud, să organizeze regimentul. La 10 mai 1763, considerându-se că munca de organizare s-a încheiat, generalul Bukow, cu o mare suită și însoțit de episcopul unit Petru Pavel Aron (1754-1764), a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni și să le sfințească steagul. Aceste momente solemne au fost organizate la Salva, pe platoul numit «Mocirlă»”, conform spuselor părintelui Alexandru Mizgan.
În mijlocul acestui eveniment, a apărut călare Moș Tănase Tudoran și a rostit următoarele cuvinte:
„Când cele două batalioane de infanterie și opt companii de cavaleri stăteau înșirate lângă comuna Salva, continuă pr. Alexandru Mizgan, în față a ieșit călare bătrânul Tănase Todoran din Bichigiu, care slujise ca soldat încă de sub împăratul Carol al VI-lea și le-a rostit grănicerilor următoarea cuvântare: «De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri, și carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătănești, copiii noștri
vor merge până la marginile pământului să-și verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiți, să n-avem nici un drept, copiii noștri să fie tot proști, ori vor învăța ceva, ori ba? Așa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească. Jos armele! Aruncați afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziți creștini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălțata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia și cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine»”.Citeste si: //DESCOPERĂ// Când o prăznuim pe Sf. Cuvioasă Teodora de la Sihla, în Calendarul Creştin-Ortodox
Mărturii despre Sfântul Atanasie Todoran
„Tata meu, Timoftei Tecar, care a trăit 96 de ani, îmi spunea că pe vremea când era copil, mergea împreună cu alţi copii în ziua de Paşti "în Piezi" la casele oamenilor şi gazda le dădea ouă roşii la copii, cum îi obiceiul la noi în sat. Copiii se duceau şi la casa lui Tănase Todoran, care era pe vremea aceea la gura Văii Moroşanului, sub Pleşe, cum îi zicem noi. În casa lui Todoran mai stătea o strănepoată de-a dânsului care le împărţea, la fel ca şi alte găzdoaie din sat, ouă roşii la copiii care veneau în ziua de Paşti "în Piezi". Mai trăiesc în Bichigiu două viţe de Todoran. Amândouă pot să-i fie neamuri. Mai ştiu de la tatăl meu că Tănase Todoran o mers pe jos la Viena să ceară de la împărăteasă drepturile românilor asupriţi în religia noastră strămoşească ortodoxă. Pentru aceea luptăm şi noi astăzi, pentru credinţă şi adevăr, că suntem sânge de-a lui".
Citeste si: DESCOPERĂ: Ce nu trebuie să faci de Sfinții Mihail si Gavriil 2021
„Ne-au scris ca iobagi, dăm dare şi facem slujbe cătăneşti; copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiţi, să n-avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba?..."
„În casa lui Todoran mai stătea o strănepoată de-a dânsului care le împărţea, la fel ca şi alte găzdoaie din sat, ouă roşii la copiii care veneau în ziua de Paşti "în Piezi". Mai trăiesc în Bichigiu două viţe de Todoran. Amândouă pot să-i fie neamuri. Mai ştiu de la tatăl meu că Tănase
Todoran o mers pe jos la Viena să ceară de la împărăteasă drepturile românilor asupriţi în religia noastră strămoşească ortodoxă. Pentru aceea luptăm şi noi astăzi, pentru credinţă şi adevăr, că suntem sânge de-a lui."