Cine este doctor Mihail. "Sunt tatăl Anastasiei, un îngeraş în vârstă de 3 ani pe care încerc să o învăţ cât mai iscusit îmi e cu putinţă cam despre ce este vorba în viaţa asta"

cine este doctor Mihail
Cine este doctor Mihail. "Sunt tatăl Anastasiei, un îngeraş în vârstă de 3 ani pe care încerc să o învăţ cât mai iscusit îmi e cu putinţă cam despre ce este vorba în viaţa asta"

Este posibil să îl cunoașteți pe doctorul Mihail, drept „doctorul de la MediCOOL”, dar v-ați întrebat vreodată cine este el în spatele acestei meserii? Aflați în rândurile următoare.

Doctorul Mihail a reușit să se facă cunoscut prin intermediul rețelelor de socializare și astfel a ajuns să fie unul dintre cei mai apreciați medici din mediul online.

Cine este doctor MIHAIL

doctorul Mihail de la MediCOOL

Citeste si: DESCOPERĂ: Cine este CARMEN BRUMĂ. Biografie: data nașterii, copilărie, vârstă, căsătorie, copil

Doctor Mihail- nume real, vârstă, studii

Pe numele său întreg, doctorul Mihail Pautov, s-a născut în Republica Moldova, în anul 1990, prin urmare, în prezent are vârsta de 32 de ani. Acesta locuiește acum în București, unde are o carieră de invidiat, dar și o familie pe măsură.

Acesta a stat timp de șapte ani alături de familie și este vorbitor nativ de limbă rusă. Chiar dacă în copilărie își dorea să devină polițist, datorită spiritului de competiție, viața i-a oferit altceva, și anume medicina.

Doctorul Mihail este medic specialist în chirurgie generală la Institutul Clinic Fundeni, Secția de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic, dar și asistent de cercetare în cadrul Centrului de Excelență în Medicină Translațională. Totodată, acesta se mai ocupă și de implementarea unor workshop-uri și cursuri special realizate pentru toți chirurgii din întreaga țară.

Acesta reușește să aibă timp atât pentru meseria sa, cât și pentru familie, social media, blog și multe altele, fiind un content creator foarte bun, atât pentru contul său de Instagram, unde are foarte mulți urmăritori, cât și pe

blogul său, unde răspunde la întrebările și curiozitățile generale din medicină.

„Sunt medic rezident în anul 6 (ultimul an) în specialitatea Chirurgie Generală şi profesez în Insititutul Clinic Fundeni, Secţia de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic. Tot aici sunt şi Asistent de Cercetare şi particip la organizarea de cursuri, workshopuri şi studii pe animale mari în laboratorul de chirurgie experimentală din cadrul CEMT (Centru de Excelentă în Medicină Translationala)", a

povestit doctorul Mihail pe blogul personal.

doctorul Mihail Pautov

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: CITEȘTE: Cine este chef SORIN BONTEA. Biografie: data nașterii, studii, căsătorie, copii

Doctor Mihail- Despre echilibrul dintre meseria de chirurg și social media

Doctorul Mihail și-a dat seama că adevărata formă de comunicare pentru a ajunge la oamenii care au nevoie de el este prin social media.

Astfel, acesta se bucură de succesul pe care îl are pe rețelele de socializare, acolo unde poartă discuții despre medicină și curiozități ale oamenilor. Aceștia au încredere în vorbele și în faptele, fiind și motivul principal pentru care are peste 151 de mii de urmăritori.

Acesta mărturisește că nu avea mari intenții în ceea ce privește Instagramul, la început, dar și-a transformat contul într-unul educațional, primind foarte multe întrebări din partea urmăritorilor.

Însă acesta nu intră în profunzimea subiectelor, ci preferă mai mult să răspundă curiozităților medicale și să dea sfaturi generale. Doctorul Mihail le recomandă celor care au probleme de sănătate, să consulte un medic specialist.

Cu toate că este foarte iubit pe Instagram și pe blogul său, acesta dorește să-și deschidă și un canal de YouTube. Le va dedica și oamenilor care fac partea din comunitatea de pe YouTube, același lucru pe care îl dedică și celor de pe Instagram sau de pe blog.

Mai exact, doctorul Mihail va urca filmulețe medicale și educative, pentru că știe cât de importantă a devenit tehnologia în zilele noastre.

"Sunt onorat şi uneori copleşit să fac parte din această breaslă care poartă după sine o responsabilitate uriaşă, responsabilitate care te disciplinează dar te face rigid şi uneori mult prea îngândurat, detaşat sau chiar de neatins; eu încerc în fiecare zi să fiu mai deschis decât mă face această profesie să fiu, să fiu mai bun decât îmi vine să fiu şi să fiu sociabil, cu pacienţii dar şi cu voi, dovada acest blog! (pe care îl scriu cu degetele tremurânde – încă un challenge! Încerc să am curajul de a fi ceea ce sunt şi nu ce am impresia că mi se dictează." a precizat docor Mihail

cine este sotia doctorului Mihail Pautov

Citeste si: DESCOPERĂ: Cine este chef FLORIN DUMITRESCU. Biografie: data nașterii, studii, căsătorie, copii

Cine este fiica doctorului Mihail

Doctorul Mihail are și o familie foarte frumoasă, fiind căsătorit și având o fiică pe nume Anastasia. Acesta iubește să fie tată, iar fiica acestuia reprezintă liniștea și energia lui, datorită căreia se vindecă deseori de rănile și situațiile mai puțin plăcute întâmpinate într-o astfel de meserie, cum este chirurgia.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

S-ar bucura dacă ar avea mai mult timp pentru aceasta, însă meseria de chirurg poate să fie una destul de solicitantă, încât să lipsească de la anumite evenimente importante din viața acesteia. Face tot posibilul să petreacă cât mai mult timp cu fiica sa și să profite de orice moment în care are timp liber.

Acesta consideră că este nevoie, în general, ca în fiecare zi să te distrezi alături de copilul tău, să razi până nu mai poți, pentru că este un lucru nemaipomenit să știi că cineva te așteaptă mereu acasă, bucuros de fiecare dată când te vede.

Atunci când prinde un timp liber și poate să se bucure de o vacanță, acesta preferă Asia, atunci când este vorba de o călătorie în familie. Îi place să se bucure de orice lucru întâlnit într-o călătorie, să se mute dintr-un loc în altul și să experimenteze tot ce poate.

"Sunt tatăl Anastasiei, un îngeraş în vârstă de 3 ani pe care încerc să o învăţ cât mai iscusit îmi e cu putinţă cam despre ce este vorba în viaţa asta. Iubita din stânga este nevastă-mea Andreea Pautov, un yoga-teacher cu care am zilnic debateuri pe tema spiritualitate vs. ştiinţa, dialoguri din care mereu învăţăm dar care rar lasa pe cineva să câştige argumentat. O parte dintre ele le veţi regăsi în acest blog." a precizat doctor Mihail pe blogul lui.

doctorul Mihail are un copil

Citeste si: CITEȘTE: Cine este IRINA FODOR, prezentatoarea emisiunii "Chefi fără limite"

 

Doctorul Mihail oferă chiar și un sfat tăticilor care sunt medici: „Să realizeze importanța timpului petrecut cu copiii lor și să profite de el ca să nu îl regrete în viitor.”.



Citește și:

Sindromul de șa turcească liberă (empty sella)

Cine este chef Sorin Bontea. ”N-am crescut în puf. Am muncit din greu și condiții grele, am plecat de acasă, am făcut armată."

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies