CITEȘTE: Cine este soția lui Dan Negru | Codruța Negru

CITEȘTE: Cine este soția lui Dan Negru | Codruța Negru

Prezentatorul Tv, Dan Negru, a ales să-și țină familia departe de camerele de luat vederi, fiind extrem de discret în ceea ce privește viața sa personală.

Dan Negru este, fără îndoială, unul dintre cei mai populari prezentatori din România. Cu toate acestea, el și-a ținut viața personală departe de ochii presei.

„Soția mea e medic stomatolog, deci n-are nimic de a face cu showbiz-ul. Faptul că eu fac televiziune nu înseamnă că trebuie să ne arătăm familia oriunde și oricând”, spunea acesta.

Cu ce se ocupă soția lui Dan Negru

Au împreună doi copii, Bogdan (8 ani),  Daniela (10 ani) și îi leagă peste 20 de ani de căsătorie.

Codruța, soția prezentatorului TV, este o figură discretă, care apare rar la evenimente mondene, dedicându-se exclusiv meseriei sale.

Aceasta a absolvit Facultatea de Medicină Dentară la „Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila”.                              

Citeste si: Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dan Negru! Este superbă! FOTO

Deși se află de multă vreme în lumina reflectoarelor, prezentatorul TV nu își expune familia aproape deloc, cu excepția nunților sau botezurilor unde participă alături de partenera sa. Anul trecut însă, au postat în premieră pe rețelele de socializare câteva imagini de la botezul fetiței prezentatoarei TV Alessandra Stoicescu.

Citeste si: Dan Negru, profund îndurerat de moartea lui Nelu Ploieșteanu. Prezentatorul TV, despre povestea dramatică a marelui artist: ”Azi, Nea Nelu s-a reîntâlnit cu Mihăiță”

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Dan Negru, secretul unei căsnicii de peste 20 de ani

Pe lângă faptul că este un medic stomatolog de succes, Codruța Negru este și un bun manager, întrucât gestionează activitatea dintr-o clinică medicală privată.

De asemenea, partenera de viață a lui Dan Negru este o femeie extrem de elegantă, cu o postură și o atitutidine prin care se remarcă în mulțime cu ușurință.

Dan Negru a vorbit despre secretul longevității căsniciei lor.

[Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Ce a transmis Dan Negru după moartea actorului Bogdan Stanoevici: „Bogdan să ne fie lecție!”

„Nu există o rețetă a căsniciei, ci doar o continuitate a tradiției. Mama și tata au fost căsătoriți 45 de ani, până când tata s-a prăpădit. Socrii mei sunt căsătoriți tot de vreo 40 de ani. Toți cei din familia mea au tradiția aceleiași familii. Poate de aici  secretul. O fi genetic!", declara Dan Negru

Prima dată când celebrul prezentator a pozat alături de soția sa a fost în anul 2010, cu ocazia nașterii fetiței sale, Dana.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

„E alegerea noastră, a mea și a soției mele, de a nu expune familia prin tot felul de apariții mondene. Codruța e medic stomatolog, deci n-are nimic de-a face cu nebunia mondenă. Când am venit în București, un director de televiziune mi-a spus că, pentru a reuși în breasla asta, trebuie să devin un monden. Au trecut 20 de ani de atunci și uite că am performant în televiziune și fără să devin un personaj monden", declara prezentatorul pentru revista VIVA.

Citeste si: Dan Negru, sunat și întrebat cum s-a infectat cu noul coronavirus: „Cum te simți?”

[Sursa foto: Instagram]

Dincolo de viața personală, Dan Negru a vorbit despre investițiile pe care și-ar fi dorit să le facă, însă lipsa de curaj i-a pus piedici întotdeauna. Într-o notă umoristică, Dan Negru a declarat că, dacă n-ar fi fost atât de fricos, astăzi ar fi fost „patronu’ lu’ Esca”.

,,Am fost la un pas să cumpăr Pro Tv, Antena și Kanal D cu tot cu tot cu Esca, Stoiceasca și Süleyman. Asta dacă prin 2010 cu banii câștigați din ,,Te pui cu blondele" aș fi cumpărat Bitcoin. Dar am fost blond și fricos. În 2010 un Bitcoin valora 30 de cenți. Azi a sărit de 40 de mii de euro. Jp Morgan și alți barosani spun că valoarea reală e juma de milion și că acușica va ajunge la 150 de mii. Tot blond și fricos rămân. N-am curaj. Marketingul criptomonedele arată partea însorită a poveștii. Vă arăt însă și un site cu criptomonedele moarte în care mulți și-aupus speranțe și economii și au rămas cu buzele umflate. Bitcoin e ca vaccinul, fiecare cum crede. Cu un pic de curaj, azi eram patronu' lu' Esca",- a declarat Dan Negru pe facebook.

 



Citește și:

Regim alimentar ulcer gastric + rețete simple

Ce demersuri a început să facă Adriana Bahmuțeanu pentru copiii ei minori. „Eu nu știu ce e la mijloc, este o combinație pe care nu am înțeles-o.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină