Deja numele de Ștefan Bănică Junior a devenit răsunător pentru foarte multe persoane, de mai bine de 30 de ani. Însă știați ce se află în spatele succesului pe care îl are acesta?
Aflați din rândurile următoare unde a studiat Ștefan Bănică Junior, dar și anumite aspecte legate de fostele relații ale acestuia, din care au rezultat trei copii frumoși.
Cine este Ștefan Bănică Junior
Ștefan Bănică Junior s-a născut pe data de 18 octombrie, în București, în prezent având frumoasa vârstă de 54 de ani. Acesta a absolvit Liceul Teoretic Ion Luca Caragiale, în anul 1985, iar mai apoi a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale, din București, în anul 1990, la secția specială de
Citeste si: DESCOPERĂ: Cine este FLORIN RISTEI. Biografie: data nasterii, vârstă, carieră, viață personală
Cariera lui Ștefan Bănică Junior
Debutul în actorie a fost chiar în filmul “Liceenii”, unde a interpetat rolul personajului Mihai. În urma acestui rol interpretat impecabil, Ștefan Bănică Junior s-a bucurat de atenția primită odată cu rolurile pe care le-a făcut, atât acesta, cât și Oana Sârbu.
Cariera acestuia se întinde de peste 30 de ani, fiind atât actor, compozitor, cântăreț, cât și regizor, producător și moderator TV.
Acesta este văzut ca fiind unul dintre cei mai apreciați și complecși artiști din România.Datorită concertelor pe care le-a susținut în perioada Crăciunului (la Sala Palatului) a stabilit un adevărat record în România, datoria tradiției care există de peste 15 ani. Este cea mai complexă producție muzicală de la noi din țară. La cele 15 albume scoase, a câștigat cinci discuri de aur și două de platină, iar pe lângă zecile de videoclipuri realizate, a mai jucat și în peste 30 de roluri în filme, dar și la teatru.
Am putea spune că este într-adevăr un artist complet din toate punctele de vedere.Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: CITEȘTE: Cine este PEPE. Biografie: nume real, data nașterii, carieră, relații, copii
Ștefan Bănică Junior a mai fost căsătorit
Ștefan Bănică Junior a fost implicat în șapte relații de-a lungul timpului, printre care a avut și trei soții, acestea fiind Mihaela Rădulescu, Andreea Marin, dar și actuala sa parteneră, Lavinia Pârva.
În ceea ce privește prima sa relație, cu nimeni alta decât Mihaela Rădulescu, aceștia s-au cunoscut în anul 1994, atunci când Mihaela lucra la un post de televiziune. La doar câteva luni după ce s-au cunoscut, cei doi au hotărât să se căsătorească.
Apoi, începând cu anul 2000, Ștefan Bănică Junior a format o relație de scurtă durată alături de Camelia Constantinescu. Aceștia nu au fost căsătoriți, însă Camelia a fost prima femeie din viața lui Ștefan Bănică Junior care i-a dăruit un copil, și anume pe Radu Ștefan, în vârstă de 20 ani (în prezent). Timp de cinci ani, cei doi au format un cuplu de invidiat care s-a iubit nebunește. Însă acest cuplu a rezistat până în momentul în care Ștefan Bănică Junior s-a îndrăgostiți de Andreea Marin și a ales să se despartă de Camelia Constantinescu, atunci când fiul lor avea numai patru ani. În acest moment, Radu Ștefan aflându-se în custodia mamei.
Apoi a urmat o altă căsătorie, în anul 2006, cu realizatoarea TV, Andreea Marin. Din această căsătorie a rezultat un al doilea copil al lui Ștefan Bănică Junior, și anume o fetiță pe nume Ana Violeta, care în prezent are vârsta de 14 ani. Cei doi s-au cunoscut în anul 2005, pe platourile de filmare ale videoclipului “Te iubesc, femeie”. Aceștia și-au confirmat relația pe vremea aceea, odată ce paparazzi i-au surprins împreună într-un club din București. Ștefan Bănică Junior și Andreea Marin și-au unit destinele în secret, în America. Însă în 2013, au divorțat din cauza faptului că Ștefan Bănică Junior a întâlnit-o pe actuala sa soție, Lavinia Pârva.
Citeste si: CITEȘTE: Cine este ROXANA BLENCHE. Biografie: data nașterii, vârstă, carieră, viață personală
Relația actuală a lui Ștefan Bănică Junior
În ceea ce privește actuala sa relație, Ștefan Bănică Junior trăiește o frumoasă poveste de iubire de mai bine de opt ani, alături de Lavinia Pârva. În anul 2013 s-au cunoscut, iar în 2017 au decis să se căsătorească. Acest lucru a avut loc tot în secret, departe de ochii lumii, în Bulgaria.
Cei doi se înțeleg foarte bine și nu par să aibă vreo problemă în relație. Aceștia se bucură și de băiețelul pe care îl au împreună, pe nume Alexandru. Astfel, Ștefan Bănică Junior se bucură de al treilea copil. Acesta s-a născut în 2019, având în prezent, vârsta de aproape trei anișori.
„Lavinia mi-a adus linişte, echilibru şi este foarte frumos ce se întâmplă. Ne-am căsătorit, este un lucru normal, nu cred că trebuie făcut cu surle şi trâmbiţe, nu este genul nostru. S-a întâmplat într-un loc mai îndepărtat, i-am avut aproape pe prietenii noştri. Lucrurile importante trebuie trăite şi păstrate în intimitate pentru a te simţi bine, nu să fie un stres permanent. Ştiu că poate suna egoist ce spun, dar eu asta cred cu adevărat”, a declarat Ștefan Bănică Junior.
Citeste si: CITEŞTE: Cine este VLADIMIR ZELENSKI, preşedintele Ucrainei