Cine a fost BENONE SINULESCU. Care a fost povestea numelui său și ce vârstă avea artistul

 Cine este Benone Sinulescu
Cine a fost BENONE SINULESCU. Care a fost povestea numelui său și ce vârstă avea artistul

Află totul despre viața marelui artist Benone Sinulescu, unul dintre cei mai cunoscuți artiști de muzică populară din România. Acesta a lăsat un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut sau care, doar l-au îndrăgit ca interpret de muzică populară.

Benone Sinulescu s-a născut pe data de 24 mai 1937 în localitatea Siriu, județul Buzău, într-o familie de muncitori. Tatăl său avea o voce deosebită, talentul muzical fiind moștenire de familie. Copil fiind, interpretul cânta cocoțat în copac, crezând ca așa îl poate vedea toată lumea. Benone Sinulescu a cântat pentru prima dată în corul bisericii la Prohod și la Denii.  După absolvirea școlii primare în Siriu, devine solistul și dirijorul corului din Pleșcoi. 

Pe când era încă elev la Școala Medie Tehnică din Buzău, Benone Sinulescu cânta la stația de amplificare a orașului.

Cine a fost Benone Sinulescu

cine a fost benone sinulescu
Benone Sinulescu si Irina Loghin[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: CITEȘTE: Cine a fost Ileana Sărăroiu. Biografie: data nașterii, nume real, căsătorii, vârstă, moarte

Benone Sinulescu a avut o colaborare de succes alături de cântăreața de muzică populară, Irina Loghin

A fost elevul Elisabetei Moldoveanu, celebra profesoară de canto care a format mulți artiști la acea vreme.
La doar 18 ani, lansează primele melodii la radio, cum ar fi ,,La Lenuța sub cerdac", ,,Străina mamei, străină" sau ,,În munții Buzăului".
A atins succesul alături de ansamblul ,,Ciocârlia", în săli arhipline, în fața a mii de oameni.
Au urmat concertele peste hotare la Moscova, pe scena ,,Balsoi Teatr" și la Kiev în fața a 10.000

de spectatori.
A urmat colaborarea cu orchestra ,,Barbu Lautaru", perioadă în care s-a născut și ideea colaborării cu Irina Loghin, despre care, ,,nea Beni” spunea: ,,Irina vine din aceeași zonă folclorică a Carpaților de Curbură, ca și mine".
Cei doi au fost primii care au abordat genul-dialog în folclorul românesc.
În perioada regimului comunist, Benone Sinulescu a cântat în fața a numeroși președinți, inclusiv pentru Nicolae Ceaușescu.

Cel mai cerut cântec din repertoriul vedetei era „Radu mamii".
În anul 1999, Benone Sinulescu începe colaborarea cu o trupă de tineri numită ,,Ro-Mania", fiind la acea vreme cel mai bine vândut grup etno-dance din România.
Succesul lor a prins contur odată cu preluarea unor cântece mai vechi din repertoriul lui Benone Sinulescu: ,,Radu mamii", ,,Dulce-i vinu",  ,,Lasă-mă să beau" și multe altele.
Benone a mai colaborat și cu K1, Etno, Hora și Double D.

Citeste si: CITEȘTE: Cine este MARIA CIOBANU. Data nașterii, nume real, căsătorii, copii, vârstă

benone sinulescu biografie

Citeste si: CITEȘTE: Cine a fost Maria Lătărețu. Biografie: data nașterii, nume real, căsătorii, copii, vârstă, moarte

Cum a ar ă tat copilăria lui Benone Sinulescu

Benone Sinulescu a avut o viaţă tumultoasă, iar în copilărie a păcălit moartea.

În tinereţe reuşea să strângă mii de oameni la concertele lui şi devenise un adevarat fenomen. Pe vremea comunismului, Benone Sinulescu a fost pe culmile succesului.

”Am avut peripeţii de-a lungul vieţii. Am luat bătaie de la tata prima şi singura dată. Bunicul avea o moară şi un iaz. Eu m-am suit într-un vişin, care avea crengile peste apa aia. Am căzut pur şi simplu în apă şi dacă nu era mama acolo, să mă prindă de cămeşă şi să mă tragă înapoi, mă lua roata aia de la moară şi probabil nu mai prindeam ziua de

azi. Şi când m-a prins tata, m-a bătut de mi-a făcut fundul zebră. Ţin minte asta cât oi trăi. Cândva, la un spectacol, când curentul era restricţionat, am cântat pe scenă la farurile aprinse ale autobuzului, ca să mă vadă lumea. Eram un fel de Nadia Comăneci, nu ştiam ce-i cu mine”, a povestit Benone Sinulescu într-un interviu.

Anii de şcoală i-a făcut în mai multe localităţi: Plescoi, Nehoiu şi Patarlagele. Aşa cum el însuşi a povestit în diferite interviuri, Benone Sinulescu considera că a avut o copilărie extraordinară, plină de năzdrăvănii. Totuşi, cântecul popular îl atrăgea tot mai mult: “Pe la toate şcolile prin care am trecut am lăsat urme ca aş putea deveni un viitor cântăreţ. Eu tot timpul cântăm, când întâlneam un prieten, îi spuneam că am învăţat un cântec nou. Şi “hai să vă cânt”. Şi toţi veneau în jurul meu şi mă ascultau.”

Cum i-a ales familia numele de Benone

Puţine persoane cunosc detalii legate despre spre cum i-a fost ales numele de Benone. Artistul a povestit cum a primit numele, dintr-o carte de poveşti. Mama lui ştia exact ce nume o să îi pună copilului, indiferent dacă o să fie băiat sau fată.

“Cum am devenit Benone? Asta e bine de povestit: mama mea fiind ţărancă, în timp ce era gravidă, avea o surată. Ce înseamnă surata? Se lega o frăţie între femei. Şi surata mamei era gravidă, şi mama. Şi ele acolo citeau o carte, Genoveva de Brabant. Era o povestioară, am citit-o şi eu când eram mic, de curiozitate, să ştiu de unde mi se trage numele.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Aceasta Genoveva născuse şi ea un copil, un băiat pe care îl chema Benoni, în limba italiană ar însemna Fiul durerii. A trăit în pădure, printre animale, printre căprioare şi, citind mama această carte, aşa mult i-a plăcut încât a zis că, dacă naşte băiat, o să-i pună numele Benoni, şi dacă naşte fata o să-i pună numele Genoveva. Şi mama a născut băiat. Deci Benoni. Între timp s-a transformat numele, a devenit Benone.”

Citeste si: DESCOPERĂ: Cine este IRINA LOGHIN. Biografie: data nașterii, căsătorie, copii, carieră

cati ani are benone sinulescu

Citeste si: DEZVĂLUIRE: Cine a fost PETRICĂ MÎȚU STOIAN. Ce vârstă şi ce avere avea artistul de muzică populară

Cu cine s-a căsătorit Benone Sinulescu

Benone Sinulescu era asaltat de domnișoare la fiecare concert. În spatele scenei acestea făceau coadă pentru un simplu autograf.
Solistul a avut întotdeauna o fire introvertită şi nu depunea niciun efort ca să cucerească o femeie. Singura pentru care a luptat a fost soția sa, cei doi având o căsnicie de peste 40 de ani.
Odată cu celebritatea însă, au apărut şi admiratoarele:
,,Am avut multe cereri în căsătorie, în tinereţe. Fetele veneau pur şi simplu la spectacole şi mă cereau de bărbat. Mai târziu, mă trezeam la concerte cu mulţi tineri. Venea câte unul şi spunea că e fiul meu. Odată, la Iaşi, a venit un băiat şi a spus: «Mi-a zis mama că sunteţi tatăl meu». Mă uitam la el, nu semănam. Altădată, la Timişoara, am păţit la fel. A venit altul şi mi-a spus, tot aşa, că sunt tatăl lui”, a relatat Benone Sinulescu, pentru Click.

Elena Sinulescu, este soția marelui artist de peste 40 de de ani:
„Ne-am luat în 1981. Anul acesta facem 40 de ani de la căsătorie. Responsabilă de relația noastră este regretata Ileana Sărăroiu. Ea ne-a făcut cunoștință, ea ne-a «nenorocit» De fapt, noi ne-am cunoscut în casa ei. Un an de zile am vorbit la telefon și mi-am dat seama că ea este femeia potrivită să stea lângă mine, o ardeleancă gospodină și aprigă.
Este un om bun, eu sunt mai al dracului! Ne înțelegem bine, ne iubim, ne tachinăm, dar am mare încredere în ea, pentru că soția mea este cel mai bun critic al meu. Țin cont de tot ce îmi spune! Dacă ar fi să o iau de la capăt, tot pe ea aș alege-o.”, a declarat Benone Sinulescu într-un interviu.

Cum a ajutat Benonen Sinulescu și alți artiști pentru a se lansa în muzică

Citeste si: PORTRET: Cine este, cu adevărat, NICULINA STOICAN. Biografie: nume real, data naşterii, căsătorie, copil, carieră, vârstă, drama ei

Benone sinulescu a murit wikipedia
Benone Sinulescu si Gheorghe Zanfir[Sursa foto: Facebook]

Artistul a dezvăluit secretul unei căsnicii de durată:
„Elixirul dragostei! Nu știu, știu doar că există o zicală în popor: „Sacul și-a găsit peticul”. Eu am fost sacul, iar soția mea, peticul. Ne iubim ca doi tinerei, ne respectăm și ținem unul la altul."
Prietenia cu Ileana Sărăroiu, cea care i-a făcut cunoștință cu soția sa, l-a determinat pe nea Beni să-i ofere două melodii, cu ajutorul cărora, aceasta s-a lansat pe piața muzicală:
„Ilenei Sărăroiu i-am dat două cântece cu care s-a şi lansat. Deci am făcut şi fapte bune. Era foarte bună prietenă cu Sarita Montiel. În urmă cu mulţi ani, când a fost în vizită la noi această frumoasă actriţă ea s-a oprit şi a rămas surprinsă de vocea Ilenei care cânta în Bucureşti. Sarita Montiel a întrebat cine este această vedetă care cânta şi în italiană şi în spaniolă. S-au împrietenit atunci şi la ceva timp Sarita Montiel i-a trimis cadou o păpuşă cât un om de înaltă”, povesteşte artistul.
Benone Sinulescu s-a mutat la țară de când a izbucnit pandemia de coronavirus. Artistul povestește că viața lui este mult mai liniștită departe de oraș și se ocupă de treburile din gospodărie împreună cu soția lui.
„Îmi place să mai stau și la țară că m-am săturat de oraș toată viața. Avem casă și în Arad și la Bârzava, unde aerul este mai respirabil și ne simțim bine. Am stat aici pentru că avem o grădină mare, cu mulți pomi fructiferi, migdale, kiwi, avem de toate."

Benone sinulescu a murit
Benone Sinulescu si Fuego[Sursa foto: Facebook]

Cum a murit Benone Sinulescu

În data de 18 noiembrie 2021, după o lungă luptă cu boala, Benone Sinulescu a murit. Artistul care a încântat publicul din România, dar şi peste hotare, a murit la vârsta de 84 de ani. Cauza morţii a fost legată de o pneumonie, conform diagnosticului oferit de medici.

În urmă cu doar câteva luni (iulie 2021), Benone Sinulescu avea mari probleme de sănătate. În momentul în care acesta a ajuns la spital, soţia lui a ţinut să dezmintă nişte informaţii care apăruseră în presă.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

„Dragi prieteni, admiratori ai lui Benone Sinulescu,

Având în prim-plan preocuparea pentru starea de sănătate a soţului meu, pe de o parte, dar şi dorinţa acestuia de a expune publicului doar actul artistic şi mai puţin problemele de sănătate specifice vârstei, am evitat mediatizarea situaţiei medicale a soţului meu.

Totuşi, situaţia impune câteva precizări:

În urmă cu câteva săptămâni, soţul meu a fost consultat la o clinică de specialitate din Timişoara de către un medic, profesor universitar, a efectuat analize medicale inclusiv computer tomograf şi urmează un tratament pentru afecţiunea cronică constatată.

În dimineaţa zilei de joi 08.07.2021, Benone Sinulescu nu a fost găsit inconştient ci a căzut şi nu a dorit să fie internat.

Cu toate acestea, locuind singuri la casa din localitatea Bârzava, neputând să îl ridic şi din dorinţa de nu fi expus într-o situaţie nefavorabilă imaginii publice, împreună am stabilit să solicităm o ambulantă de la o clinică privată, în care a fost internat temporar şi a continuat tratamentul, beneficiind de condiţii medicale de calitate.

În ziua de sâmbătă, starea de sănătate s-a înrăutăţit şi în urma discuţiei cu un alt medic profesor universitar de la Spitalul Judeţean Arad, care îi cunoştea afecţiunile, i-a recomandat o reevaluare în cadrul acestui spital.

În acest timp, fostul impresar Ionuţ Pavel, fără a mă fi întrebat despre starea soţului meu şi fără a ne solicita acordul, a răspândit în presă informaţii nedocumentate false, defăimătoare privind modul în care familia îl îngrijeşte pe “Nea Beni”

Se dovedeşte că Beni pe bună dreptate nu îl consideră o persoană din cercul de prieteni şi a încetat relaţiile profesionale de mai mult timp cu acesta. Vă mulţumim pentru aprecierile şi gândurile bune şi să ne rugăm cu toţii pentru sănătatea îndrăgitului Benone Sinulescu.”, precizat soția lui Benone Sinulescu.

După toate eforturile din partea medicilor, Benone Sinulescu a decedat, în data de 18 noiembrie 2021.



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

Cine a fost Maria Tănase. Data nașterii, căsătorie, moarte

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies