Detalii neștiute despre fiul marelui Iurie Darie, regizorul Ducu Darie. Teatrul românesc, în doliu! ”Drum bun, Ducu, printre îngerii care sigur te admiră!”

Detalii neștiute despre fiul marelui Iurie Darie, regizorul Ducu Darie. Teatrul românesc, în doliu! ”Drum bun, Ducu, printre îngerii care sigur te admiră!”

Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri, la vârsta de 60 de ani, după o luptă îndelungată cu o boală nemiloasă.

Alexandru Darie va ajunge pentru ultima dată la Teatrul Bulandra vineri, de la ora 20.00, la Sala Liviu Ciulei, unde va rămâne până duminică, la ora 12,00, anunţă Teatrul Bulandra. 

″În acest interval vor avea loc, zilnic, slujbe religioase pe care le vom anunţa ulterior. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 22 septembrie, la ora 13,00, la Cimitirul Bellu”, se arată într-un comunicat transmis miercuri seară de instituţia de cultură.

Citeste si: BREAKING NEWS! Doliu uriaș în showbiz! Fiul lui Iurie Darie a murit!

Citeste si: Doliu în lumea artei! A murit fotograful Peter Lindbergh

Alexandru Darie nu se afla pe nicio listă de transplant

Reprezentanții Teatrului Bulandra au precizat, în comunicat, că Alexandru Darie se lupta de doi ani cu o ciroză hepatică, diagnosticată în stadiu incipient și că nu se afla pe nicio listă de transplant.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

“Azi la ora 2 PM a încetat din viaţă după o scurtă şi fulgerătoare suferinţă regizorul Alexandru Darie şi omul care timp de 17 ani a condus Teatrul Bulandra. Spiritul lui creator l-aţi cunoscut şi admirat voi, toţi cei care i-aţi urmărit spectacolele.  Diagnosticat în anul 2016, de conf. dr. Tudor Nicolae, cu ciroză hepatică în stadiu incipient, a continuat să lucreze şi să trăiască în condiţii de absolută normalitate şi a reuşit să finalizeze supraproducţia Coriolanus.

Nu s-a pus niciodată problema transplantului hepatic şi nu a fost vreodată pe nicio listă de transplant”, precizează reprezentanţii teatrului. 

Problemele de sănătate ale regizorului s-au agravat în luna septembrie, după cum precizează foștii săi colegi. Regizorul a prezentat afecţiuni respiratorii care s-au complicat şi au necesitat ventilare mecanică. Ulterior au apărut şi alte complicaţii, pe fondul unei depresii imunitare şi a instalării sindromului de coagulare intravasculară diseminată.

“S-a aflat sub îngrijirea secţiei de terapie intensivă condusă de doamna profesor doctor Dana Tomescu, unde s-a considerat norocos că a ajuns şi unde a afirmat că nu credea să fie atât de bine. Şi într-adevăr acolo, doamna profesor, echipa de medici, asistente, infirmiere au făcut totul pentru el, la nivelul oricărui alt centru medical din lume, atât pentru menţinerea vieţii cât şi în ultimele clipe, pentru liniştea şi respectul acordat unui suflet care pleacă într-o altă Lume. Le suntem profund recunoscători tuturor pentru că i-au confirmat credinţa că totul în viaţă este despre Oameni şi Umanitatea lor!” , se subliniază în comunicat.

Alexandru Darie îşi dorea ca lumea să fie mai bună şi o vedea de multe ori mai bună decât era. Preţuia cel mai mult integritatea şi încrederea şi le dorea tuturor să fie mai buni. Vă dorim tuturor să vă amintiţi de el aşa cum noi, cei foarte apropiaţi, l-am văzut în momentul intrării în lumină: strălucitor, împăcat cu tot, indestructibil şi invincibil! Lumină clară!” , se mai afirmă în comunicatul Teatrului Bulandra.

Citește și: Care este, de fapt, motivul pentru care Silviu Prigoană și-a botezat cei trei copii Honorius, Silvius și Maximus: „Mi s-a părut normal”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Regizorul Dominic Dembinski a transmis un mesaj la moartea lui Alexandru Darie.

"Dumnezeu să te primească în lumina Lui aşa cum ţi-a dăruit atâţia talanţi cu care ne-ai bucurat şi încântat! Drum bun, Ducu, printre îngerii care sigur te admiră!", a scris miercuri, pe Facebook, Dominic Dembinski.

Actriţa Oana Pellea îşi exprimă regretul pentru moartea regizorului Alexandru Darie şi îşi aminteşte că prietenia ei cu acesta a început în copilăria lor.

"Ne ştim şi iubim de când aveam 4 şi tu 7 ani. Ce atâta grabă, Ducu? Ai ars ca lumânarea din 'Trei surori'... repede şi până la capăt. Te iubesc. Mulţumesc. Drum bun. Ne mai întâlnim noi... şi... te iubesc!", a scris actriţa pe Facebook.

"Am primit cu multă durere şi cu surpriză extrem de neplăcută vestea că Ducu Darie a plecat şi el dintre noi. Se înscrie pe o listă cam lungă şi cam regretabilă pentru foarte mulţi dintre colegii mei. Eu făceam figuraţie la mai multe teatre din Bucureşti, în perioada anilor 1966- 1973, aşa încât îi cunosc pe amândoi actorii (părinţii lui Alexandru Darie, Consuela Roşu şi Iurie Darie- n.r.). Astfel încât, Alexandru Darie s-a născut între noi. A venit de copil, ne jucam cu el, avea părul creţ, îi admiram zulufii... Mi se părea ceva absolut normal. Toţi eram foarte tineri, părinţii lui la fel... Şi eu, fiind mai mare ca el cu 10 ani, vă daţi seama că, la 70 de ani, nu te gândeşti că un coleg de-al tău de 60 de ani, într-o zi, ridică palma, o unduieşte în aer şi spune 'bye-bye!'. Îmi pare foarte rău", a spus Corina Chiriac, pentru Agerpres.

Ce a însemnat Ducu Darie pentru cultura românească 

Alexandru (Ducu) Darie s-a născut la 15 iunie 1959, la Bucureşti, în familia actorilor Iurie Darie şi Consuela Roşu. A absolvit, în 1983, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale" Bucureşti, Facultatea de Regie de Teatru, Film şi Televiziune, potrivit www.bulandra.ro.



Şi-a început activitatea în acest domeniu ca asistent regizor artistic, la Teatrul de Stat din Oradea (1983-1987), apoi, a fost asistent regizor artistic (1987-1990) şi regizor artistic (1990-1992) la Teatrul de Comedie din Bucureşti, regizor artistic la Teatrul Bulandra din Bucureşti (1992-2002). Din 2002 a fost director al Teatrului Bulandra, iar între 2006-2011 a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa.

Printre multele spectacole regizate de Alexandru Darie se numără ''R.U.R.'' de Karel Capek (1985, Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ; premiat pentru cel mai bun spectacol, cea mai bună regie şi cea mai bună actriţă la Festivalul Piatra-Neamţ); ''Visul unei nopţi de vară'' de William Shakespeare (1990, Teatrul de Comedie, distins la ediţia 1991 a Festivalului Naţional de Teatru din România cu premiile pentru cea mai bună regie, cele mai bune costume şi cel mai bun actor); ''Poveste de iarnă'' de William Shakespeare (1994, Teatrul Bulandra; nominalizat de cinci ori la Gala UNITER 1995 pentru cea mai bună regie, cel mai bun spectacol, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă şi cea mai bună scenografie; distins de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru cu premiile pentru cel mai bun spectacol al anului şi cel mai bun actor în rol principal); ''Trei surori'' de Anton Cehov (1995, Teatrul Bulandra; Premiul pentru cel mai bun regizor al anului la Gala UNITER 1996; Premiul pentru cea mai bună regie acordat de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru); ''1794'', adaptare de Oana Turbatu şi Alexandru Darie după ''Danton'' de Camil Petrescu, ''Moartea lui Danton'' de Georg Büchner şi ''Marat-Sade'' de Peter Weiss (1997, Teatrul Bulandra; 5 premii decernate de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru pentru cel mai bun spectacol, cea mai bună scenografie, cel mai bun actor în rol principal şi cel mai bun actor în rol secundar); ''Iluzia comică'' de Pierre Corneille (1999, Teatrul de Comedie; Premiul pentru cel mai bun spectacol al stagiunii 1998-1999; Premiul pentru cel mai bun spectacol al anului la Gala UNITER 2000); ''Anatomie. Titus. Căderea Romei'' de Heiner Müller (2003, Teatrul Bulandra); ''Ce păcat că-i curvă'' adaptare Oana Turbatu după John Ford (2007, Teatrul Bulandra); ''Disputa'' după Pierre de Marivaux (2009, coproducţie Teatrul Iugoslav de Dramă, Belgrad şi Teatrul Bulandra); ''The line. Oraşul încotro?'' scenariu Oana Turbatu (2010, Teatrul Bulandra).

În paralel cu activitatea desfăşurată în ţară, regizorul a pus în scenă o serie de spectacole şi în străinătate, între care: ''Şarpele'' de Horia Gârbea (1990, Royal Court Theatre, Londra), ''Mizantropul'' de Moliere (1991, Performing Arts Centre, New York, SUA), ''Mult zgomot pentru nimic'' de William Shakespeare (1992, Oxford Stage Company, Marea Britanie), ''Equus'' de Peter Shäffer (1993, Kammerspiele Im E-Werk, Freiburg im Breisgau, Germania; nominalizat de către Stuttgarter Zeitung la Premiul pentru cel mai bun spectacol alternativ), ''Marat-Sade'' de Peter Weiss (1994, Kammerspiele Im E-Werk, Freiburg im Breisgau, Germania), ''Regele Lear'' de William Shakespeare (1995, Mechels Miniatuur Teater, Mechelen, Belgia), ''Omul bun din Szechuan'' de Bertolt Brecht (1996, Ginza Saison Theatre, Tokyo, Japonia), ''Macbeth'' de William Shakespeare (1997, Teatrul Kinokunya, Tokyo, Japonia).

Dintre spectacolele mai recente, regizate la Teatrul Bulandra, amintim: ''Însemnările unui necunoscut'' după F.M. Dostoievski (2011), ''D'ale carnavalului'' de I.L.Caragiale, în cadrul Cvartetului regizoral Caragiale, realizat de Radio România Cultural, alături de Alexa Visarion, Dragoş Galgoţiu, Alexandru Dabija (2013), ''Conversaţie după înmormântare'' de Yasmina Reza (2014), ''The Bach Files'', cu muzica semnată de Adrian Enescu pe teme de Johann Sebastian Bach (2015).

Regizorul Alexandru Darie a efectuat numeroase turnee în afara ţării (Marea Britanie, Japonia, Malaysia, China) şi a participat cu spectacolele sale la mai multe festivaluri în ţară şi în străinătate: Festivalul de Teatru Ibero-American (1992, ediţia a 3-a, Bogotá, Columbia); Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa (1994, Milano; 1995, Bucureşti; 1996, Cracovia; 1997, Salonic; 2003, Sankt-Petersburg; 2005, Roma; 2007, Torino; 2012, Mosocova); Festivalul Internaţional de la Sibiu (1998, 2000); Festivalul Internaţional de Teatru Mediteranean (2004, Milano); Festivalul Naţional de Teatru (2015, 2016, 2018).

A semnat regia pentru show-uri de modă- live şi la televiziune (''Jazz'', 1998; ''Eclipsa'', 1999; ''Brâncuşi, 2000), evenimente muzicale (''Carmina Burana'' de Carl Orff la Ateneul Român şi ''Blues Brothers Jazz Concert'' pentru Rothmans Blues), concerte rock şi alte evenimente stradale (''Anul 2000 Millenium Angel'', care a avut peste 200.000 de spectatori în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti), un videoclip rock (''Diva inamorata'') şi un spectacol folk/rock (''Agurida'').

La 25 octombrie 2018, a avut loc premiera spectacolului ''Coriolanus'', o adaptare scenică după William Shakespeare, în viziunea regizorală a lui Alexandru Darie. Spectacolul s-a înscris în seria evenimentelor speciale organizate de FNT, fiind o premieră găzduită de Festivalul Naţional de Teatru.

Alexandru Darie a fost nominalizat la Premiul pentru cea mai bună regie cu spectacolul "Coriolanus" de William Shakespeare în cadrul Galei Premiilor UNITER din 13 mai 2019, ajunsă la cea de a 27-a ediţie, alături de Victor Ioan Frunză, actorii Adrian Huţuleac, Emilian Oprea şi Ana Ularu.

Alexandru Darie a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer, conferit de Preşedinţia României, cu Ordinul Steaua Solidarităţii Italiene în grad de Cavaler şi cu gradul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordat la iniţiativa Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa, potrivit www.bulandra.ro. 



Citește și:

Varice, tratament și prevenție

Horoscop 29 noiembrie 2024. O zodie face progrese semnificative în carieră

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in ipostaze compromiţătoare: "Ori îmi dai vreo 100-200 de mii de euro, ori ai să vezi tu”

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Adriana Bahmuțeanu și-a văzut copiii! Cum a decurs prima întâlnire cu băieții, după moartea lui Silviu Prigoană

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină