În această seară, de la ora 20:00, în “Poveste din Anatolia”, îndrăgitul serial difuzat la Kanal D, îi regăsim pe protagoniștii productiei aflați în fața unor decizii dificile.
Cu toate că Dilek și Taner, deopotrivă, își înfruntă mamele, atunci când acestea intervin în relația lor, ambii tineri se vor afla puși în a face alegeri dificile pentru viitor. Dacă Dilek a mărturisit cu toată convingerea că locul ei este acolo unde este Taner, iată că tânărul are remușcări în ceea ce privește viitorul femeii iubite, după ce Gulsum i-a spus acestuia că fiica ei face compromisuri pentru a rămâne lângă el.
Pe de altă parte, Suleyman, tatăl lui Serdar, vine în oraș pentru a avea o discuție cu Dilek, iar ceea ce îi va dezvălui bărbatul tinerei o va pune pe gânduri pe frumoasă fată. În urma discuției avute cu Suleyman, Dilek află că fericirea și viitorul lui Taner depind de ea și, cu durere în suflet, va fi nevoită să ia o decizie teribilă.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Și Veysel trece prin momente dramatice, atunci când află că Cemile nu poate avea copii, din cauza unei boli avute în copilărie, și nu știe cum să îi spună acest lucru soției sale, știind cât de mult își dorește aceasta să devină mamă.
Ce condiție îi pune Suleyman lui Dilek, pentru a <salva> viitorul lui Taner, puteți afla astăzi, de la ora 20:00, în noul episod din serialul “Poveste din Anatolia”, difuzat numai la Kanal D.