Dorința pusă de Alexia, adolescenta cu brațele replantate, în noaptea de Revelion

Dorința pusă de Alexia, adolescenta cu brațele replantate, în noaptea de Revelion

Alexia, tânăra cu brațele amputate în accidentul de la Pașcani, și-a petrecut noaptea dintre ani lângă familie și colegii de la ansamblu.

Alexia, fata în vârstă de 15 ani cu brațele replantate, a petrecut noaptea dintre ani lângă familie, prieteni și colegi din ansamblu. Adolescenta a fost colindată, iar când ceasul a bătut ora 00:00, aceasta s-a bucurat de artificii și i s-a permis să bea și puțină șampanie.

Alexia, dorință în noaptea dintre ani

Pentru tânăra de doar 15 ani, nu este doar un an nou, ci o nouă șansă la viață. Alexia se simte fericită din nou și se poate bucura de viață în continuare. Adolescenta este vizitată constant de prieteni apropiați și colegii din ansamblu. Aceștia i-au pregătit câteva mici scenete, făcute special pentru aceasta. În noaptea de Revelion, Alexia a primit flori, dulciuri și cadouri, printre care și o pernă cu poza jucătorului de fotbal preferat, Neymar.

„A fost minunat! M-am simțit foarte bine, fiind în largul meu. Mai ales prietenii care m-au făcut să mă acomodez mai bine și familia la fel care mi-a fost alături. Mă bucur că nu am prins noaptea dintre ani în spital. Să fie un an cât mai bun, să îmi revin cât mai bine și cât de repede se poate și să revin la normal.”, a declarat Alexia, conform unei surse de știri.

Citește și: “Îl păzesc!” Mama lui Leo de la Strehaia, noi dezvăluiri despre starea lui de sănătate, după intervenția chirurgicală

Dorința pusă de Alexia, adolescenta cu brațele replantate, în noaptea de Revelion [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citește și: Ce au descoperit doctorii în stomacul unui băiat, care avea dureri și stări de greață

Mama Alexiei este extrem de recunoscătoare pentru doctorii care i-au ajutat fiica și se bucură nespus de mult că adolescenta poate trăi o viață normală. Femeia a trăit o adevărată teamă în tot acest timp, crezând că i se poate întâmpla Alexiei ceva rău, însă toată așteptarea nu a fost în zadar, deoarece medicii au putut face un miracol pentru fiica ei.

„Am fost la un pas ca familia noastră efectiv să fie marcată pe viață. Faptul că Alexia a ajuns pe mâna acestor oameni minunați care nu numai că i-au salvat viață, dar au salvat-o si de la a deveni infirmă.(...) Eric este îngerul surorii lui.”, a declarat mama Alexiei.

Eric, fratele mai mare cu un an al Alexiei și-a adunat toate puterile și a reușit să îi găsească brațul Alexiei. Tânărul a scos-o pe sora lui din autobuz și i-a dat o șansă să poată fi salvată.

„Am văzut că se mișcă puțin, am ridicat-o rapid și am văzut că nu are un braț, am țipat că Alexia nu are un braț și am văzut brațul la câțiva centimetri de noi. Am luat brațul, am luat-o și pe ea și am ieșit din autobuz. Nici acum nu știu cum am reușit.”, a povestit Eric, fratele mai mare al Alexiei.

Citește și: Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”- kanald.ro

Citește și: „Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou- stirilekanald.ro

Citește și: “Nu pot să merg.” Elena Merișoreanu, externată după intervenția chirurgicală suferită la genunchi

Dorința pusă de Alexia, adolescenta cu brațele replantate, în noaptea de Revelion [Sursa foto: Facebook]

Citește și: “Mi-a stricat tot cheful.” Nicole Cherry și-a lovit mașina. Incidentul s-a întâmplat într-o secundă

Alexia va merge la prima vizită la spital pe anul acesta

Alexia a fost externată pe data de 31 Decembrie din Spitalul de Copii "Sf. Maria" din Iași, după ce doctorii  i-au replanteze brațele. Intervenția chirurgicală a durat 20 de ore. Tânăra este nevoită să meargă regulat la consultații și va trebui să facă două ședințe de kinetoterapie pe zi. Specialiștii au mărturisit faptul că recuperarea ar trebui să dureze aproape un an, iar Alexia va putea să-și miște brațele la fel cum o făcea și înainte de tragicul accident.



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

Ce au descoperit doctorii în stomacul unui băiat, care avea dureri și stări de greață

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Care este, de fapt, motivul pentru care Silviu Prigoană și-a botezat cei trei copii Honorius, Silvius și Maximus: „Mi s-a părut normal”

Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit în șant, după ce s-a izbit într-un stâlp