Maria Ghiorgiu nu are vești bune pentru poporul român, potrivit celor mai noi previziuni ale sale.
Românii ar putea avea de-a face cu o altă perioadă de nesiguranță, suferință și boală.
Aceste premoniții i s-au arătat chiar în timpul nopții
Femeia a povestit în cea mai recentă postare de pe blogul ei cum în noapte de 29 spre 30 martie 2023 a simțit un viitor sumbru pentru români. După
Dar viziunile nu s-au oprit aici. Premoniția femeii arăta oameni cu grave probleme ce se concentrau în special în zona plămânilor. Clarvăzătoarea a intrat degrabă pe blog-ul său pentru a da de veste cititorilor.
„În această noapte, în timp ce scriam aici pe Blog, văd de parcă aș mai fi avut încă un ochi la ceafă, văd un Cer senin, iar pe Cer, așa precum stă Soarele sau Luna, așa stătea o imagine foarte mare,
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Maria Ghiorghiu este una dintre cele mai înzestrate clarvăzătoare din țara noastră. Nu de puține ori a vorbit despre sfârșitul lumii, existența vieții pe alte planete, dar a prezis chiar și cutremurul din Turcia. Prevăzătoarea a deschis și subiectul unei inundații grave, ce ar putea fi cauzată de o topire masivă a zăpezii sau de spargerea unei conducte importante.
Maria Ghiorghiu, despre posibilitatea producerii unei inundații
Maria Ghiorghiu avertizează locuitorii zonelor înzăpezite că vor fi victimele unei inundații dezastruoase, dacă zăpada se va topi brusc.
„Pe lângă ninsori, vom avea și inundații, acolo unde, probabil, zăpada se va topi prea brusc. Vedeam străzi în care apa curgea ca în cascadă, dar culmea e că nu vedeam o apă tulbure, ci vedeam o apă foarte limpede, parcă era de la robinet. Și asta mă duce cu gândul ca nu cumva să se spargă ceva, vreun bazin, vreo țeavă de apă, că era apa limpede, nu era maro, era ca la robinet.
Maria Ghiorghiu, despre cutremurul devastator din Turcia
În dimineața zilei de 3 noiembrie 2023, clarvăzătoarea a avut o premoniție importantă. Maria Ghiorghiu a dezvăluit, în cadrul unei emisiuni TV, că în data de 3 noiembrie 2022 a scris un articol, care apare pe blogul acesteia, intitulat: „Un cutremur intens cu încă o replică imediată, tot intensă”.
În rândurile redactate de aceasta, ea mărturisește că nu România avea să fie lovită de cutremur, ci o altă țară ghinionistă.
„Mi-au scris mai mulți cititori despre faptul că am scris în 3 noiembrie 2022 un articol cu titlul: „Un cutremur intens cu încă o replică imediată, tot intensă”. Și e adevărat, era la 4 fără 10 dimineața, în zori de 3 noiembrie, nu știam dacă va fi în țara noastră. Și oricum eu am spus și spun mereu: România este ocrotită de un cutremur devastator. România, poporul român, în ciuda a ceea ce se spune, zi de zi, oră de oră, că și România este în pericol de un posibil cutremur devastator. Aș vrea să spun, cu mâna pe inimă, tuturor românilor că România este, deocamdată… De ce spun deocamdată? Pentru că primisem un mesaj cândva, în care se spunea: „Uite, se tem de un cutremur devastator. Și atunci un glas a spus așa: „În România nu va fi un cutremur devastator, nu încă”. De asta spun.”, a spus Maria Ghiorghiu, la BZI LIVE.