Antrenorii Vladimir Drăghia și Giani Kiriță au plecat din Republica Dominicană, ”stâlpii” echipei Faimoșilor și, respectiv, Războinicilor de la Exatlon luându-și ”Adio” de la concurenții celui de-al treilea sezon al emisiunii prezentate de Cosmin Cernat.
În episodul de astăzi al show-ului Exatlon, antrenorii Vladimir Drăghia și Giani Kiriță au luat o decizie care, cu siguranță, a fost una cât se poate de grea pentru ei și pentru echipele pe care le reprezentau la Exatlon.
Mai exact, ei au anunțat că este cazul să se despartă de concurenții din echipele Faimoșilor și Războinicilor, iar vestea pe care Vladimir Drăghia și Giani Kiriță au dat-o i-a făcut pe cei pe care i-au antrenat în ultimele săptămâni să verse lacrimi amare.
Normal, decizia lui Vladimir Drăghia și a lui Giani Kiriță de a pleca din postura de antrenori a produs printre concurenți o adevărată depresie, cu toții părând ușor debusolați din cauza faptului că, obișnuiți să primească indicații de pe margine, au constatat că sfaturile atât de utile le lipsesc.
Primele declarații ale lui Giani Kiriță și Vladimir Drăghia după ce părăsesc show-ul
"Îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase. Și tu ești cel mai bun comentator sportiv pe care l-am cunoscut în viața mea. Vreau să le mulțumesc
Am avut atâtea emoții, nu le-am avut nici când am venit. O echipă foarte tânără, cu care se lucrează greu, sincer, fiindcă sunt foarte tineri, media de vârstă e foarte mică. Le-am dat cele mai bune sfaturi chiar dacă la final credeam că leșin. Mă enervam foarte tare fiindcă le-am spus de atâtea ori să nu le mai dea punctul adversarului.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Sunt niște Războinici și trebuie să o dovedească în continuare și fără mine", a spus Giani Kiriță.
"Sunt de două sezoane la Exatlon.
A fost o onoare să îi antrenez pe oamenii ăștia, au fost receptivi, am avut cu cine lucra. Sper ca sfaturile mele să vă țină în continuare, mă bucur că am stat atât de mult la vilă, mă bucur că i-am lăsat la vilă.
Giani Kiriță și Vladimir Drăghia au venit la FanArena, unde au făcut destăinuiri despre ce au trăit la Exatlon sezonul 3 ca antrenori.
Pentru Giani nu este prima experiență ca antrenor, el pregătind Faimoșii în sezonul 2 al Exatlon. Pentru Vladimir Drăghia a fost primul sezon ca antrenor, însă misiunea lui a fost mai ușoară având în vedere că Faimoșii au câștigat mult mai multe jocuri decât adversarii.
Giani Kiriță a pus înfrângerile repetate ale Războinicilor pe seama faptului că unii dintre ei nu sunt pregătiți pentru acest concurs.
Vladimir Drăghia și Giani Kiriță au concurat în primul sezon Exatlon de partea Faimoșilor
Vladimir Drăghia a fost câștigătorul primului sezon, iar Giani Kiriță, concurent în primul sezon și antrenor în cel de al doilea. „Cu siguranţă, experienţa dobândită în cel de-al doilea sezon mă va ajuta acum. Am avut de lucru, am nimerit atunci într-o perioadă dificilă a echipei. Ce pot să spun este că sunt un profesionist şi mă voi dedica total, şi acum, echipei mele. Referitor la Vladimir, e interesant ce se întâmplă. Noi eram duşmani înainte de primul sezon «Exatlon», în timpul show-ului am devenit prieteni, iar acum ne întoarcem în Republica Dominicană pe poziţii rivale. Iar eu nu am prieten în teren“, a declarat Giani Kiriţă înainte de a deveni antrenorul Războinicilor din cel de-al treilea sezon al Exatlon România. „Sunt măgulit de noua postură pe care o am în acest sezon. Voi încerca să ajut echipa să aibă o experienţă cât mai plăcută acolo. Îndrumările nu vor fi legate doar de trasee. Le voi împărtăşi din experienţa mea din primul sezon, voi face tot posibilul ca fiecare membru al echipei mele să se poată întoarce acasă câştigător“, a declarat Vladimir Drăghia, iar misiunea lui a fost, cel puțin în parte, îndeplinită, primul câștigător al Exatlon reușind să îi motiveze suficient pe Faimoși pentru ca aceștia să nu piardă niciodată, până acum, jocul pentru vilă.