Află din rândurile următoare care sunt beneficiile mierii asupra organismului.
Mierea
1. Îți îndulcește zilele
Primul beneficiu pe care mierea îl are cuprinde o latură mai boemă asupra fiecăruia dintre noi, adică faptul că ne îndulcește zilele. Totodată, este important de precizat faptul că mierea este o sursă excelentă de energie și antioxidanți, care pot înlocui cu ușurință zahărul.
Astfel, putem să o folosim cu încredere pentru a îndulci ceaiul, cafeaua sau chiar pe pot de topping pentru clătite sau pentru fulgi de ovăz cu iaurt.
Totuși, trebuie să fim foarte atenți la cantitatea de miere pe care o consumăm deoarece, la rândul său, este tot un tip de zahăr. Astfel, chiar dacă nu este la fel de dăunătoare ca zahărul în sine, poate provoca creșterea nivelului de insulină din corp.
2. Vei dormi mai bine
Mierea ajută la declanșarea melatoninei, hormonul pe care corpul nostru îl folosește pentru a se recupera în somn. Acest hormon poate să fie blocat atunci când tindem să petrecem prea mult timp pe telefon sau în fața televizorului, înainte de culcare sau atunci când suntem prea stresați.
Astfel, dacă vom consuma o linguriță de miere înainte de culcare, nivelul de insulină din corp va crește și astfel corpul nostru va elibera serotonină, care ulterior se va transforma în melatonină.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
3. Vei învăța mai repede
Puțini sunt cei care s-ar fi așteptat ca mierea să funcționeze ca un adevărat supliment pentru creier. Ei bine, specialiștii în domeniu au arătat faptul că mierea îmbunătățește funcțiile creierului. Aceasta poate preveni neuroinflamația, reduce stresul oxidativ și îmbunătățește memoria și capacitatea de învățare.
4. Vei fi mai relaxat
Multe persoane se confruntă cu stări de anxietate și nervozitate. Acest lucru se datorează în mare parte ritmului de viață alert. Totodată, specialiștii în domeniu susțin faptul că nivelul de anxietate poate fi influențat și de alimentație. Mierea ajută la calmarea tensiunii nervoase și la ameliorarea oboselii. Glucoza din miere este absorbită rapid în sânge, alimentând neuronii și reducând astfel nivelul de anxietate.
5. Calmează durerea în gât și tusea
Majoritatea medicamentelor din farmacii care sunt făcute pentru a calma durerea în gât și a reduce tusea, conțin miere. Astfel, este mai mult decât evident că mierea are un efect benefic în sezonul răcelilor, aceasta având numeroase proprietăți nutritive și antibacteriene.
6. Îmbunătățiți-vă sănătatea intestinală
Mierea este un prebiotic solid, care hrănește bacteriile bune și facilitează o digestie sănătoasă. De asemenea, conține numeroase vitamine, minerale și antioxidanți, care pot ușura senzația de reflux gastric, prin reducerea inflamației. Mai mult decât atât, studiile în domeniu au arătat faptul că mierea poate calma și vindeca mucoasa intestinală.
7. Scade colesterolul rău
După cum am menționat în repetate rânduri, mierea este un foarte bun antioxidant, care, pe lângă beneficiile menționate anterior, are ca efect reducerea colesterolului rău și al trigliceridelor.
8. Îți întărește inima
Din păcate, bolile de inimă sunt din ce în ce mai întâlnite în rândul oamenilor, iar decesele cauzate de afecțiuni cardiovasculare sun într-o continuă creștere. Un factor important care contribuie la sănătatea inimii este o dietă echilibrată, bogată în antioxidanți. Mierea este un foarte bun antioxidant, care ajută la obținerea acestui obiectiv. Astfel, un pahar de apă cu o linguriță de miere, consumat zilnic, poate avea numeroase beneficii asupra organismului tău, iar unul dintre ele este faptul că îți întărește inima.
9. Pierde în greutate
Specialiștii în nutriție au dovedit faptul că mierea poate suprima pofta de mâncare. Astfel, datorită vitaminelor și mineralelor pe care le conține, mierea îi va oferi corpului tău energia de care are nevoie, dar fără a facilita creșterea în greutate. Mai mult decât atât, mierea contribuie la procesul de echilibrare al digestiei și la îmbunătățirea metabolismului.
10. Antioxidanți și nutrienți
Este cunoscut faptul că mierea conține numeroși antioxidanți și nutrienți de care organismul nostru are nevoie și care au numeroase beneficii, cum ar fi încetinirea îmbătrânirii premature, reducerea riscului de diabet și a bolilor de inimă.
Astfel, analizând toate aceste beneficii, este recomandat să introduceți mierea în meniul zilnic. Acest aliment, nu numai că ajută organismul nostru să funcționeze în parametrii normali, dar contribuie și la asigurarea unei stări de bine.
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi mai multe sfaturi și trucuri despre un stil de viață sănătos și echilibrat, împreună cu idei creative și inspiraționale pentru a face fiecare zi specială.