Duminica aceasta, de la ora 14:30, emisiunea “Asta-i România!” ne oferă povestea castelului ridicat pe marginea șoselei, din comuna Pietrosani, Teleorman.
Pietroșani este o comuna ca toate cele 92 din județ, în care sărăcia se simte în orice colțișor și care plasează zona pe un loc de record rușinos. În județul care a dat țării nume sonore de politicieni, drumurile sunt încă de pământ, oamenii se spală la lighean și încă așteaptă canalizarea că pe o minune a lumii.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Odată ajuns aici, ai sentimentul că în acest loc nu există nicio scăpare. Cei care au mai rămas se tem să vorbească, iar Teleormanul a ajuns să fie cea mai săracă localitate din ţară. O treime dintre locuitori sunt pensionari, iar în ultimii ani, un sfert din populaţia judeţului a plecat în altă parte. Mulţi dintre cei care au rămas îşi duc viaţa de pe o zi pe alta, în sărăcie, şi trăiesc din ajutoare sociale.
Duminica aceasta, echipa “Asta-i România!” ne invită să admirăm castelul din centrul comunei Pietroșani, devenit viral pe rețelele de socializare, dar și să îl cunoaștem pe proprietarul ineditei construcții. “Blajul” este numele de scenă al excentricului sătean, proprietar al castelului, care l-ar face invidios până și pe Gaudi, celebrul arhitect spaniol.
Bărbatul, arhitect de ocazie, dar posesor de imaginație fără limită, a investit sute de mii de euro în această construcție unică!Nu ratați duminica aceasta, de la ora 14:30, o nouă ediție „Asta-i România!”, prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.