„Dumnezeu își dorește asta pentru mine.” Carmen de la Sălciua, despre sarcină. Ce a declarat artista, în urma speculațiilor de pe rețelele de socializare

Carmen de la Sălciua, despre sarcină

Ultima fotografie pe care Carmen de la Săcliua a postat-o pe rețelele de socializare i-a făcut pe fanii ei să își pună mai multe întrebări, iar aceștia sunt siguri că vedeta așteaptă un copil. Cu toate că nu au avut o confirmare a acestei bănuieli, internauții s-au bucurat foarte mult pentru artistă.

Speculațiile despre sarcină au pornit de la ultimul concert pe care artista l-a susținut, iar fanii au fost convinși că este însărcinată, deoarece salopeta pe care o purta a scos la iveală o burtică suspectă.

Citește și: „Cu ce l-ați adus?” Culiță Sterp, reacție, după ce și-a recuperat seiful cu bani de ziua lui de naștere

Carmen de la Sălciua, despre sarcină

Carmen de la Sălciua a povestit că în momentul actual nu ar avea ce să spună persoanelor despre o sarcină, deoarece nu și-a făcut niciun test și nu are simptomele specifice.

„Sinceră să fiu, nu știu dacă sunt însărcinată sau nu pentru că nu mi-am făcut test de sarcină. Acum sunt pe drum și venim spre România și probabil că voi dezlega misterul în țară. Deocamdată eu nu am simptome", a dezvăluit Carmen de la Sălciua pentru WOWbiz.ro.

Artista a publicat pe pagina ei personală de Instagram o fotografie cu o fetiță, iar de la acest gest internauții au crezut și mai tare că este însărcinată. Cu toate că au existat multe speculații, Carmen de la Sălciua a spus că nu există niciun mesaj ascuns în spatele imaginii, dar i-a plăcut foarte mult ținuta pe care o purta fetița și atitudinea ei.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

„Mie mi-a plăcut imaginea. Nu m-am legat de ceva, nu am vrut să creez vreo strategie sau să le dau  de gândit oamenilor.

Mi-a plăcut imaginea cu fetița asta și am postat-o. Mi se pare o fetiță foarte mișto îmbrăcată și atitudinea ei mi s-a părut foarte mișto", a dezvăluit Carmen de la Sălciua.

Ea își dorește să lase totul pe mâna lui Dumnezeu și consideră că totul se va întâmpla așa cum va trebui și când va trebui.

„Doamne ajută! Dacă Dumnezeu își dorește asta pentru mine probabil că așa va fi, dacă e doar o alarmă falsă e doar o alarmă falsă. Dumnezeu știe când va fi momentul și timpul meu", a mărturisit frumoasa cântăreața, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.

Carmen de la Sălciua, despre sarcină [Sursa foto: Instagram]

Citește și: „Se vede burtica.” Carmen de la Sălciua ar putea fi însărcinată pentru prima oară

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Carmen de la Sălciua, o soție fericită

Carmen de la Sălciua se poate considera o femeie fericită, deoarece iubește și este iubită, iar soțul ei o tratează exact așa cum merită. Vedeta a declarat că Marian este cel care gătește cel mai mult, deoarece are această pasiune.

„Eu sunt una dintre norocoasele la care partenerul iubește să gătească. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru treaba asta. Eu cum am fost multă vreme singură, mâncam pe unde apucam, la evenimente, restaurante, nu aveam timpul necesar să stau acasă și fiind și singură, poate nici nu mă trăgea firea să fac asta. Acum de când suntem într-o relație, căsnicie, gătim și facem lucruri acasă. Gătește foarte mult Marian", a mărturisit Carmen de la Sălciua, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.

Carmen de la Sălciua, despre sarcină [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Culiță Sterp a făcut mărturisiri despre gestul neașteptat al fostei soții. “Nu sunt genul care să mă feresc.”



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

„Dar totuși, îmi doream” Ileana Sterp și-a sărbătorit ziua de naștere fără soțul ei

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină