Nicolae Furdui Iancu nu se abate de la tradițiile bunicilor săi. Artistul a explicat care este utilitatea unui castrol.
Nicolae Furdui Iancu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați interpreți de muzică populară de la noi din țară, își are originea în satul Poiana, comuna Sohodol, acolo unde și-a petrecut cei mai frumoși ani din viață, anii copilăriei, sub atenta supraveghere a bunicilor.
Ajuns la vârsta de 68 de ani, artistul nu s-a îndepărtat însă de satul natal. Mai mult decât atât, a recondiționat casa bătrânească și a construit o fermă în vârf de munte. Interpretul de muzică populară se ocupă în continuare cu muncile câmpului, care îl ajută să se mențină în formă la această vârstă.
În cadrul unei emisiuni, Nicolae Furdui Iancu și-a prezentat casa din satul Poiana, locul unde păstrează cu sfințenie obiectele marcate de istorie și amintiri prețioase.
Nicolae Furdui Iancu duce mai departe tradițiile bunicilor săi
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Artistul a explicat ce reprezintă un castrol, un vas de lut în care bunica sa ducea ciorbă la oamenii care coseau pășunea. Mai mult decât atât, interpretul de muzică populară a ținut să precizeze că și acum mai respectă tradițiile bunicilor săi, având o deosebită plăcere să mănânce în câmp după o zi de coasă.
„ Castrol. Bunica punea ciorba, acoperea și cu el treceam dealul ca să duc mâncare la cosași. O ajutam pe bunica să ducă mâncarea. Punea ciorba, se lega și cu el transportam mâncarea la cosași. Ciorba, felul doi în alte vase. Mergeam împreună, veneam să o ajut pentru că trebuia urcat tot dealul până sus. Era greu să vină ei acasă să mănânce, pierdeau timp. Mergeam și mâncau acolo în câmp. Era foarte frumos. Acolo, unde coseau bunicii, eu nu mai cosesc acum, am pășunat acolo, pasc caprele. Am un teren mai departe și am procedat și eu la fel. Am vrut să primim mâncarea acolo. E cu totul altceva când mănânci în natură. Mai ales, după ce ai muncit și ți-e foame și vezi că vine cineva cu mâncarea, e superb. Abia îl aștepți. Am încercat și eu să mâncăm în câmp ca pe vremuri .”, a spus Nicolae Furdui Iancu în cadrul emisiunii „ Cealaltă Capitală ”.