“Ea era personajul negativ.” Camilla a fost deranjată de cuvintele jignitoare din partea Prințului Harry! Cei doi urmează să se reîntâlnească la încoronarea Regelui Charles

“Ea era personajul negativ.” Camilla a fost deranjată de cuvintele jignitoare din partea Prințului Harry! Cei doi urmează să se reîntâlnească la încoronarea Regelui Charles

Pe data de 6 mai, Regina Camilla și Regele Charles vor fi încoronați, având astfel loc un eveniment istoric la care va lua parte și Prințul Harry.

După ce Prințul Harry a făcut câteva comentarii controversate la adresa Camillei în cartea sa de memorii, ”Spare”, regina ar fi fost deranjată de cuvintele acestuia. Astfel, într-un interviu pentru publicația The Times, Lady Lansdowne, una dintre cele șase însoțitoare regale ale Camillei, a mărturisit care a fost reacția reginei în urma comentariilor și criticilor Ducelui de Sussex.

"Bineînțeles că o deranjează, bineînțeles că o doare. Dar ea nu se lasă afectată", a spus ea, potrivit dailymail.

În cartea Prințului Harry se regăsesc o serie de comentarii denigratoare la adresa Reginei Camilla. Mai precis, Harry a menționat că atât el, cât și Prințul William l-au rugat pe tatăl lor să nu facă marele pas alături de Camilla, și a dezvăluit că s-a întrebat dacă aceasta va fi rea cu el, ca o "mamă vitregă rea", susținând că William "a nutrit de mult timp suspiciuni cu

privire la cealaltă femeie".

Citește și: Prințul Harry nu are în plan să discute cu fratele său, William, atunci când își va face prezența la încoronarea Regelui Charles. De ce nu participă Meghan la încoronare

Camilla a fost deranjată de cuvintele jignitoare din partea Prințului Harry [Sursa foto: Profimedia]

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Mai mult decât atât, Prințul Harry a criticat caracterul Camillei, spunând că aceasta ar avea o agendă pentru a-și remedia imaginea publică de "cealaltă femeie". Harry a numit-o, mai apoi, pe Camilla "periculoasă" în interviul său cu Anderson Cooper.

"Ea era personajul negativ, era o a treia persoană în căsnicie, trebuia să își reabiliteze imaginea", a spus Prințul Harry.

"Nevoia ca ea să-și reabiliteze imaginea... Asta a făcut-o periculoasă din cauza legăturilor pe care și le făcea în presa britanică".

Prințul Harry se va reîntâlni cu Regina Camilla și Regele Charles la încoronare

Cu toate astea, Prințul Harry urmează să se reunească cu membrii familiei regale la încoronarea tatălui său, pe 6 mai. Palatul Buckingham a confirmat participarea Prințului Harry prin intermediul unei declarații oficiale, însă Meghan și copiii acestora nu își vor face apariția.

Citește și: O nouă concurentă intră în „Casa iubirii”! Aflați cine este tânăra în episodul de sâmbătă, 23 noiembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe și secții de votare- stirilekanald.ro

"Palatul Buckingham are plăcerea de a confirma că ducele de Sussex va participa la slujba de încoronare de la Westminster Abbey pe 6 mai. Ducesa de Sussex va rămâne în California alături de Prințul Archie și Prințesa Lilibet". Archewell, fundația caritabilă a lui Harry și Meghan, a emis o declarație aproape identică, confirmând că ducele se va alătura invitaților la încoronare.

Citește și: Ce condiție i-a pus Kate Middleton, Regelui Charles al III-lea, la încoronare, în legătură cu Rose Hanbury

Camilla a fost deranjată de cuvintele jignitoare din partea Prințului Harry [Sursa foto: shutterstock]



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Ce condiție i-a pus Kate Middleton, Regelui Charles al III-lea, la încoronare, în legătură cu Rose Hanbury

Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Răsturnare uluitoare de situație în Casa iubirii! Moldo și Kiprianos, în pragul eliminării! Cine a părăsit emisiunea? Andreea Mantea a făcut anunțul tulburător

Călin Georgescu, prima reacție: Poporul român a ales să nu mai fie umilit