Alex Bogdan a făcut declarații sfâșietoare despre ultimele zile de viață ale mamei sale.
Alex Bogdan, unul dintre cei mai îndrăgiți și apreciați actori, care de-a lungul carierei sale a reușit să aducă zâmbetul pe buzele multor oameni, prin intermediul rolurilor pe care le-a jucat, ascunde o adevărată dramă.
Mama actorului a fost răpusă de o boală nemiloasă, iar Alex Bogdan a fost nevoit să își privească părintele cum se stingea ușor.
Invitat în cadrul podcastului moderat de Horia Brenciu, Alex Bogdan a făcut declarații sfâșietoare despre ultimele zile din viața mamei sale.
Alex Bogdan, dezvăluiri dureroase despre decesul mamei sale
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Actorul a mărturisit că indiferent de cât de mult și-ar fi dorit să fie doar în prezența mamei sale în acele momente, din cauza stadiului în care boala o adusese, nu putea să petreacă mai mult timp lângă ea, având o durere cumplită în suflet atunci când o vedea pe cea care i-a dat viață cum se stinge ușor.
„ Mi-ar fi plăcut să am puterea ca în luna de dinaintea momentului să pun stop la tot și să stau cu mama. În același timp, mama îmi spunea „du-te”. Adică ea știa și știam amândoi. Stăteam și nu puteam să văd. Ea stătea și se stingea, efectiv se topea. Vedeam un om care se topește lângă tine. Stătea întinsă în pat. Nu mai putea să se miște mare lucru.
I se umfla burta de apă. La un interval de timp trebuia să îi scoată blocajul renal. Stăteam acolo ca să ce? Muream și eu odată cu ea. Nu puteam decât să o mângâi, să o pup. Nu știam ce să-i vorbesc. Nu știam nimic. În ultima zi, când am plecat și nu am mai văzut-o niciodată, ea era în punctul în care metastazele afectau și creierul. Mai vorbea chestii, sărea de la una la alta.