Cesonia Postelnicu s-a făcut remarcată prin interpretarea personajului Geta din filmul „Liceenii”, care a devenit unul dintre cele mai de succes filme românești.
La momentul respectiv, ea avea doar 17 ani și a fost prima sa experiență într-un film. De atunci și până în prezent, Cesonia Postelnicu și-a construit o carieră solidă în teatru și cinematografie, având peste 35 de ani de activitate.
Citește și: „Am fost ghinionistă.” Motivul pentru care Anca Neacșu nu poate divorța de Serkan Yaman
Geta din „Liceeni” a trecut prin momente grele, atunci când a trăit departe de părinți
În ciuda succesului pe care l-a cunoscut ulterior, actrița a avut parte de încercări dificile în copilărie. Ea a dezvăluit că cel mai mare vis al său a fost însoțit de multă suferință și o povară greu de purtat.
La vârsta de 17 ani, Cesonia Postelnicu a făcut primii pași în lumea filmului, interpretând un rol care a fost apreciat și de noua generație de spectatori.
De-a lungul anilor, Cesonia a rămas fidelă acelui spirit vibrant și pozitiv care o caracteriza în anii de glorie. Chiar și la vârsta de 55 de ani, actrița emană aceeași energie și are mereu un zâmbet pe buze, rămânând mereu optimistă. Cu toate acestea, în spatele acestei aparențe pline de viață, se ascunde o dramă profundă pe care Cesonia o împărtășește cu lacrimi în ochi.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Drama actriței Cesonia Postelnicu
Cesonia Postelnicu provine dintr-o familie de actori și a fost atrasă de lumea teatrului încă de la o vârstă fragedă. Ea a decis să urmeze drumul părinților săi și a ajuns să performeze pe marile scene ale teatrelor din România, având parte aprecierea multora.
Cu toate acestea, înainte de a-și găsi pasiunea pentru actorie, Cesonia avea un alt vis în inimă, mai exact, acela de a deveni balerină.„Am rămas la bunicii mei din Bacău până la vârsta de 13 ani. Am fost dată la balet de la 3 ani până la 13 ani. Îmi doream să ajung balerină când voi fi mare. În clasa a IV-a, bunicii mei au hotărât, împreună cu mine, care eram înnebunită să fac balet, să mă trimită la Școala de Coregrafie din Cluj.
La scurt timp după ce a început școala de coregrafie, Cesonia Postelnicu a decis că nu mai poate face față condițiilor grele și dificultăților întâmpinate la internat.
Cu lacrimi în ochi, a cerut bunicii să o ia acasă, întrucât acea experiență a avut un impact puternic asupra copilăriei sale.„Mâncarea balerinilor este cântărită. Nu mănânci orice și nu mănânci cât vrei, iar când ești copil, suferi că nu poți mânca ceva dulce. Făceam acolo și școala, deci, programul meu arăta astfel: aveam cursuri, ore de balet, care erau multe în fiecare zi și foarte grele și dureroase dacă mișcai un deget. Se făcea educație cu rigla, condițiile de internat erau grele – clădirea nu arăta bine și nu era foarte curat. Totuși, experiența a fost minunată. Cu lacrimi în ochi, după un an de zile, fiind și foarte departe de bunici și de casa copilăriei mele, am rugat-o pe bunica să vină să mai ia, să mă retragă, pentru că nu puteam să fac față”, a declarat Cesonia Postelnicu, pentru Adevărul.
