„Efectiv, s-a transformat în demon. Fetele mele erau în camera lor, m-au auzit, plângeau” Care au fost ultimele cuvinte ale lui Daniel Balaciu, după ce a lovit-o pe Dana Roba

„Efectiv, s-a transformat în demon. Fetele mele erau în camera lor, m-au auzit, plângeau” Care au fost ultimele cuvinte ale lui Daniel Balaciu, după ce a lovit-o pe Dana Roba
„Efectiv, s-a transformat în demon. Fetele mele erau în camera lor, m-au auzit, plângeau” Care au fost ultimele cuvinte ale lui Daniel Balaciu, după ce a lovit-o pe Dana Roba

Dana Roba a rememorat clipele din groază prin care a trecut atunci când a fost lovită cu bestialitate de Daniel Balaciu.

Dana Roba este dovada vie că minunile există. În urmă cu două luni, makeup artista a trecut prin calvarul vieții sale, din care, din fericire a scăpat cu viață. Bruneta a fost bătută cu bestialitate de tatăl copiilor săi, încasând numeroase lovituri cu ciocanul, în cap, pe mâini și restul corpului.

Ulterior, vedeta a ajuns în curtea spitalului inconștientă, iar medicii s-au chinuit mai bine de nouă ore să-i salveze viața.

Invitată în cadrul emisiunii „În Oglindă”, difuzată pe canalul de YouTube „theXclusive”, Dana Roba a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre chinul prin care a trecut. Bruneta a rememorat clipele de groază pe care le-a trăit.

Ce i-a spus Daniel Balaciu soției sale când a lovit-o cu ciocanul în cap

Citește și: „Nu fac asta numai pentru bani. O să vă dăm o veste mai frumoasă zilele următoare” Dana Roba a făcut un anunț neașteptat! Makeup artista este pregătită să își schimbe complet viața

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Daniel Balaciu după ce a lovit-o pe Dana Roba cu ciocanul în cap

[Sursa foto: Captură KANAL D]

Potrivit spuselor makeup artistei, Daniel Balaciu și-a dorit să îi ia viața mamei copiilor săi. Bărbatul i-a adresat brunetei cuvinte greu de reprodus, în timp ce o lovea cu bestialitate cu ciocanul. Ulterior, agresorul și-a exprimat dorința de a-i lua viața Danei Roba.

„Mi-am dat seama cu cine stau în casă. Efectiv, s-a transformat în demon. A început să mă înjure foarte dur… «proastă», în toate felurile. Nici nu pot să reproduc înjurăturile, că sunt prea dure. Când mi-a dat primul ciocan în cap, aici am o crăpătură foarte mare, m-am întors și am apucat să văd geamul și am văzut că se îmbina ziua cu noaptea. «Vreau să mori, să te văd întinsă, moartă pe masa. Mori! Tu nu mori, mă, odată?   Dar mori, mă! Vreau să te văd moartă, întinsă pe masă»”, a povestit Dana Roba.

Ce gest a făcut soțul Danei Roba după ce a lăsat-o într-o baltă de sânge

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Daniel Balaciu după ce a lovit-o pe Dana Roba cu ciocanul în cap

[Sursa foto: Captură KANAL D]

Dana Roba a confirmat faptul că în acele momente de groază, cele două fetițe ale sale se aflat în aceeași locuință cu agresorul. Mai mult decât atât, după ce a lăsat-o inconștientă pe soția sa, Daniel Balaciu a făcut un gest de-a dreptul neașteptat.

Citește și: Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional - wowbiz.ro

Citește și: Mărturii șocante de la LOCUL TRAGEDIEI din Neamț. Ce au auzit și văzut martorii înainte ca femeia de 42 de ani să fie ucisă de partenerul său într-un apartament din Roman: "După aceea, am auzit..." -

„Fetele mele erau în camera lor, m-au auzit, plângeau(…) Ziceau «Mami, te-am auzit cum plângeai foarte tare»(…) Atunci, a plecat cu copiii la sat, mi-a luat toți banii. Da (n.r. a lăsat-o în balta de sânge și a plecat). A luat ciocanul și cearceaful de sub mine, a învelit ciocanul și l-a aruncat în spatele blocului, într-un tomberon. «Nu moare. Aștept să moară, e vie de patru ore, nu moare». Auzeam că spune că «nu moare»”, a mai povestit Dana Roba, în cadrul emisiunii „În Oglindă”

 



Citește și:

„Îi sunt recunoscătoare. Mi-a fost alături în niște momente destul de grele!” Cum a ajutat-o Gina Pistol pe Iulia Dumitrache! Ce fel de relație are artista cu soția lui Smiley

„Are cea mai bună echipă medicală pe care banii o pot cumpăra, dar lucrurile nu arată bine” Care este starea de sănătate a lui Celine Dion, după ce a fost diagnosticată cu o boală foarte rară

Ce nu știai despre ambasadoarea SUA care s-a lăudat că statul ei poate răsturna guverne

Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional

Mărturii șocante de la LOCUL TRAGEDIEI din Neamț. Ce au auzit și văzut martorii înainte ca femeia de 42 de ani să fie ucisă de partenerul său într-un apartament din Roman: "După aceea, am auzit..."

Tatăl Valentinei, prima reacţie după ce Vlad Bălţăţeanu s-a predat poliţiei: „El o să vină acasă, dar copilul meu nu mai vine”

Prognoza meteo ANM pentru miercuri, 30 septembrie 2026. Temperaturile scad până la -2 grade Celsius. Unde va fi cel mai cald

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro