De ce, atunci cand sunt stresati, oamenii sunt posomorati, irascibili, nesuferiti, neatenti sau uituci?
Cercetatorii de la Brain Mind Institute (BMI) din Lausanne, Elvetia, au descoperit un mecanism fundamental care actioneaza la nivelul sinapselor – conexiunile dintre neuroni- si care explica legatura dintre stresul cronic, pe de o parte, si reducerea abilitatilor sociale si a performantelor cognitive, pe de alta parte.
Stresul activeaza o enzima care ataca o molecula cu rol reglator la nivelul sinapselor, arata studiul, publicat in Nature Communications.
Efectul a fost observat la nivelul hipocampului, o regiune a creierului implicata in controlul comportamentului si al performantelor cognitive.
O anumita molecula, proteina de adeziune nectina-3, are rolul de a asigura aderenta, la nivel sinaptic, intre neuroni. Pozitionata in portiunea post-sinaptica a conexiunii, aceasta proteina se leaga de moleculele din portiunea pre-sinaptica, realizandu-se astfel legatura sinaptica.
La sobolanii supusi stresului cronic, au constatat cercetatorii, se reducea semnificativ numarul moleculelor de nectina-3, acestea fiind degradate de o enzima numita MMP-9.
Nectina-3 devenea astfel incapabila sa isi mai indeplineasca rolul ei de modulator al plasticitatii sinaptice, ceea ce afecta functionarea creierului. Individul afectat isi pierdea sociabilitatea, evita interactiunile cu semenii sai si incepea sa aiba probleme legate de memorie si de capacitatea de intelegere.
Identificarea acestui mecanism este importanta, deoarece sugereaza potentiale tratamente pentru tulburarile psihiatrice asociate cu stresul cronic, in special depresia; de asemenea, MMP-9 este implicata si in alte patologii, precum boli neurodegenerative- printre care scleroza amiotrofica laterala- si epilepsie, iar rezultatele studiului deschid noi cai de abordare a studiului acestor patologii.
Sursa: Descopera.ro
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro