Micul dejun reprezintă cea mai importantă masă din zi. Însă știați care sunt regulile de etichetă de care ar trebui să țineți cont?
Aflați din rândurile următoare care sunt regulile de etichetă de carte ar trebui să țineți cont în momentul în care serviți micul dejun. În plus, descoperiți și cum ar trebui să o faceți, în momentul în care vă aflați într-o călătorie.
7. Opțiunile pentru micul dejun
Pe locul 7 se află opțiunile pentru micul dejun. În momentul în care călătorim și automat vom sta într-un hotel, dimineața vom avea 2 opțiuni atunci când vine vorba despre micul dejun.
6. Room Service
Pe locul 6 se află room service. Așa cum am menționat mai devreme, în ceea ce privește opțiunile pentru micul dejun, avem de ales între room service, sau a servi micul dejun alături de alte persoane, la bufet. Astfel, acum trebuie să dezvoltăm puțin în ceea ce privește prima opțiune, mai exact cea de room service, care constă în comandarea micului dejun dimineața, direct în cameră.
Se poate întâmpla ca în unele locuri, să existe opțiunea de ea alege ca micul dejun să îți vină direct în cameră, nu printr-o hârtiuță agățată direct de clanța ușii, acolo unde bifezi căsuța conform căreia îți vei dori ca micul dejun să fie servit în cameră, moment în care vei primi și ora estimată în timpul dimineții, la care va sosi.Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
În continuare, odată ce micul dejun va fi servit în cameră, bineînțeles că cineva îl va aduce, moment în care va trebui să te asiguri că deschizi ușa, pentru a-l ajuta, iar de asemenea, nu trebuie să uităm că ținuta trebuie să fie una decentă întotdeauna, pentru a nu exista situații incomode. Astfel, bunele maniere ci și de modul în care îi facem pe ceilalți din jurul nostru să se simtă, ceea ce înseamnă că acum ar trebui să îi facem să se simtă în largul lor și să-i și respectăm totodată, așa că ar trebui să ne asigurăm de
5. Oferă o mână de ajutor
Pe locul 5 se află faptul că, atunci când ne este servit micul dejun în cameră, ar trebui să oferim o mână de ajutor. În ciuda faptului că nu toate persoanele se gândesc la acest aspect, ține strict de etichetă și de respect, iar de asemenea este foarte drăguț să ajutăm persoana respectivă.
Astfel, în momentul în care persoana respectivă intra pe ușă, și bineînțeles că are fie un cărucior, fie o masă, fie o tavă imensă cu micul dejun, este clar că nu este deloc ușor să o care, motiv pentru care ar trebui să o ajutăm în acest sens, în ciuda faptului că persoanele respective sunt acolo să te servească pe tine. Pentru a nu exista o situație inconfortabilă în momentul în care micul dejun este servit, ar trebui ca în timpul în care persoana respectivă despachetează totul și pregătește masa, să îi ceri și nota pe care trebuie să o plătești, de obicei existând una, iar odată ce aceasta pleacă, nu uita să-i și mulțumești.4. Micul dejun la bufet
Pe locul 4 se află a 2-a variantă de servire a micului dejun, mai exact alături de restul persoanelor din hotel, la bufet. Este cunoscut deja faptul că la un bufet există alimente mult mai multe, în comparație cu room service, însă cu toate acestea, cu siguranță nu vei dori să mănânci absolut tot ce este acolo. În primul rând nu arată deloc elegant ca o femeie să aibă o grămadă de farfurii, sau chiar și una extrem de plină, motiv pentru care se recomandă să faceți chiar și două-trei ture în cazul în care este nevoie, pentru a vă umple din nou farfuria.
3. Alegerea felurilor de mâncare
Pe locul 3 se află modul în care ne alegem felurile de mâncare pe care ne dorim să le consumăm. În primul și în primul rând, nu trebuie niciodată să tăiem rândul, ci să așteptăm la coadă respectuos, iar de asemenea ar trebui ca din toată mâncarea care este expusă să ne alegem puțin, atât când știm că vom consuma, astfel încât să ajungă și pentru persoanele care sunt în spatele nostru la coadă. De asemenea, ar trebui să vă asigurați că, în cazul în care tăvile respective cu alimente sunt deschise, nu ar trebui să tușiți, strănutați, râdeți sau vorbiți tare deasupra acestora, pentru că nu este deloc igienic.
2. Zona comună cu alte persoane
Pe locul 2 se află anumite aspecte legate de momentul în care te afli într-o zonă comună cu alte persoane. Astfel, acesta este momentul în care nu ar trebui să stai pe telefon, fie că acesta este pe modul general și se aude chiar și în momentul în care tastezi un mesaj, fie că este vorba despre un apel telefonic, sau alegi să vorbești tare cu partenerul tău sau chiar să râzi. Este momentul în care majoritatea persoanelor sunt încă pe jumătate adormite, motiv pentru care ar trebui să respecți această zonă și să nu fii zgomotoasă. Astfel, tot ce trebuie să faci este să îți iei mâncarea de la bufet, doar pe cea pe care o vei mânca efectiv, pentru că este inutil să irosești mâncarea.
1. Consumul alimentelor
Pe locul unu se află modalitatea în care alegem să consumăm respectivele alimente. În primul și în primul rând, tot ce trebuie să facem este să ne așezăm șervețelul în poală, iar mai apoi trebuie să ținem cont și de alimentele pe care le alegem pentru consum, cum ar fi, ar trebui să excludem cerealele, croissantele, lucrurile nesănătoase, sau cele grele pentru micul dejun. Cu alte cuvinte, ar trebui să încerci măcar, să alegi anumite alimente mai sănătoase pentru tine, pe care să le mănânci cu plăcere, motiv pentru care ar trebui să te axezi în special pe legume, dar și pe sucurile de fructe, ouăle, lactatele și alte astfel de alimente.
De asemenea, există anumite reguli de eleganță, în ceea ce privește ordinea în care alegem să consumăm respectivele alimente. Astfel, dacă ți-ai ales să servești un suc, cu acesta ar trebui să și începi, iar după ce ai terminat de savurat sucul, poți trece la preparatele reci, pentru ca mai apoi să urmeze cele calde, pentru că mai apoi să savurez și fructele și tot ce este dulce. Imediat apoi este momentul să savurezi și cafeaua sau ceaiul, în funcție de ceea ce ai ales, întotdeauna la finalul micului dejun, cu ceva dulce alături.