Elena Merișoreanu a vorbit despre faptul că a fost absentă în viața copiilor ei! „Am avut prilejul să întâlnesc personalități, să fiu apreciată.”

Elena Merișoreanu a vorbit despre faptul că a fost absentă în viața copiilor ei! „Am avut prilejul să întâlnesc personalități, să fiu apreciată.”

Elena Merișoreanu a vorbit despre lucrurile pentru care este recunoscătoare în viață.

Elena Merișoreanu, cunoscuta și îndrăgita artistă de muzică populară, are o carieră de succes cu decenii de activitate în spate, iar în viața personală se poate declara la fel de împlinită. Invitată în cadrul emisiunii În oglindă, moderată de Mihai Ghiță, artista a vorbit despre toate lucrurile bune pe care le-a primit în viață și cum nu a reușit de foarte multe ori se întâlnească răul. Dacă viața ei s-ar sfârși, nu îi pare rău de nimic, pentru că a reușit să ducă până la capăt numeroase realizări și să aibă o familie frumoasă. Se bucură de copii, nepoți și chiar de o strănepoată, care este întreaga lumină a familiei. De asemenea, artista a mărturisit că deși nu s-a implicat atât de mult în viața copiilor săi, cariera de artist fiind foarte solicitantă, nu regretă alegerile sale.  

„Cred că Dumnezeu le-a rânduit în așa fel încât o perioadă destul de lungă mi-am crescut nepoții care acum, nepoata, mi-a dăruit un strănepot, care este lumina ochilor și viața noastră. Cred că Dumnezeu ia pe o parte, dar dă pe alta. Dar, dacă ar fi să mor mâine, nu mi-ar părea rău. Am văzut planeta asta în lung și-n lat, am cunoscut binele, am cunoscut răul. Mai puțin răul. Am avut prilejul să întâlnesc personalități, să fiu apreciată, să iau premii internaționale, să mă bucur de media, niciodată nu am fost marginalizată la evenimente.”, a spus Elena Merișoreanu.

Își mai dorește ceva Elena Merișoreanu în prezent?

Citește și: Ce spune Elena Merișoreanu despre căsnicia ei? Cum a reacționat artista când a aflat că soțul o înșelase cu prietena sa. „Eu eram rea de gură, îl tocam la cap.”

Elena Merișoreanu [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citește și: Cum a ajuns Elena Merișoreanu în București și care a fost minciuna prin care și-a început cariera muzicală: „Acolo am rămas 38 de ani, de la o minciună.”

În prezent, Elena Merișoreanu spune că nu își mai dorește nimic, iar atunci când merge la biserică, doar îi mulțumește lui Dumnezeu pentru tot ce are. Nu-și mai dorește nici măcar sănătate, deoarece crede că a primit prea multă și nu a reușit să o valorifice așa cum ar fi trebuit.  Artista este recunoscătoare pentru toate locurile văzute, pentru premiile naționale și internaționale primite și pentru faptul că mereu a fost prezentă la evenimente de onoare.  „Nu știu ce mi-aș mai putea dori. Nici sănătate nu-i mai cer lui Dumnezeu. Eu mă duc la biserică doar să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am. Și sănătate mi-a dat Dumnezeu prea multă și poate nu am prețuit-o la timpul respectiv.”, a mai povestit artista.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Elena Merișoreanu [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Ghid de stil: outfituri inspirate din moda anilor ’90

Elena Merișoreanu, adevărul despre pensia sa! Pe ce cheltuie artista cei mai mulți bani: „Am muncit pentru pensia aceasta 38 de ani, am stat la un ansamblu unde am îndurat multe.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină