Instanța de la Sofia va decide astăzi dacă cererea de extrădare în cazul Elenei Udrea se aprobă sau nu. Care sunt scenariile posibile?
Elena Udrea va afla astăzi dacă va fi trimisă sau nu în România, asta după ce Curtea de Apel de la Sofia va lua o decizie definitorie. Conform legilor din Bulgaria, instanța are un termen de 60 de zile în astfel de cazuri, iar pentru Elena Udrea cea de-a 60-a zi se împlinește miercuri. În România, fostul ministru va avea de executat 6 ani de închisoare, în dosarul Gala Bute.
Elena Udrea urmează să afle miercuri decizia instanței de la Sofia
Legea bulgară prevede ca instanța să pronunțe o hotărâre definitivă în termen de 60 de zile de la reținerea persoanei.
Judecătorii au amânat termenul de pronunțare pentru decizia definitivă de cinci ori în cele două luni de arest ale Elenei Udrea. Pe 7 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca Elena Udrea să fie condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, iar fostul ministru a plecat din țară în acea dimineața, înainte ca ÎCCJ să pronunțe decizia definitivă.
Pentru că nu a fost găsită la domiciliu, pe numele ei s-a emis un mandat european de arestare. Ulterior, a fost reținută în Bulgaria, în apropierea graniței cu Grecia. De atunci, fostul ministru se află în arest în Bulgaria.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Care sunt cele trei scenarii posibile în cazul Elenei Udrea
Curtea de Apel de la Sofia va lua în calcul trei scenarii și anume:
1. În cazul în care judecătorii admit extrădarea Elenei Udrea, fostul ministru al Turismului se va întoarce în arestul de la Blagoevgrad, iar locul și data la care va fi predată autorităților române va fi stabilit între cele două state.
Potrivit avocatului Adrian Cuculis, procedurile de extrădare ar putea să înceapă imediat, iar polițiștii din cadrul Poliției Capitalei se vor deplasa în Bulgaria.
2. În cazul în care judecătorii decid să respingă extrădarea acesteia, Elena Udrea va trebui să fie pusă în libertate, căci decizia Curții de Apel de la Sofia va fi una definitivă.
3. Există posibilitatea ca avocații români ai Elenei Udrea să solicite o nouă amânare a procesului, astfel că judecătorii ar putea prelungi procedurile de punere în aplicare a mandatului european de arestare cu încă 30 de zile.
În acest caz, Elena Udrea ar putea reînnoi cererea sa de arest la domiciliu.Ce a spus Elena Udrea in fata judecatorilor din Sofia
„Sper să am parte de o justiție dreaptă în Bulgaria, de care nu am avut parte în România. Se fac presiuni și asupra justiției de aici, a spus-o chiar purtătorul de cuvânt al Curții de Apel. Dacă fac în Bulgaria presiuni, ce pot face în România!”, a spus Elena Udrea la Curtea de Apel din Sofia.
https://www.youtube.com/watch?v=yOpi_okNVeE