VIDEO Emilia Ghinescu vorbește despre vremurile grele din viața sa! „Eram singură și au fost momente în care nu știam de unde să fac rost de bani să îmi plătesc anumite rate.”
Florentina Visan22 august 2024Actualizat: 25 octombrie 2024, 13:30
Intrepreta de muzică populară a trecut prin momente dificile după divorțul de primul soț.
Emilia Ghinescu a fost invitată în cadrul emisiunii „În Oglindă”, difuzată pe Kanal D2, dar și pe canalul de YouTube theXclusive, acolo unde și-a deschis sufletul și a vorbit despre momentele dificile din viața sa.
Emilia Ghinescu, pusă în fața unor situații dificile
Artista a trecut prin momente grele din punct de vedere financiar, atunci când a divorțat de soțul său. În ciuda acestui lucru, Emilia Ghinescu a refuzat să rămână într-o relație în care nu se simțea înțeleasă și a învățat astfel să se descurce singură.
„ Eu eram singură și au fost momente în care nu știam de unde să fac rost de bani să îmi plătesc anumite rate. Nu știam dacă o să am evenimente. Eu m-am căsătorit la 18 ani, eram un copil, un elev foarte deștept în clasă. Ar fi trebuit să urmez o facultate, dar pentru faptul că m-am căsătorit, nu am mai urmat nimic și am rămas doar cu liceul.
Mama era foarte supărată din punctul ăsta de vedere și o cred, o înțeleg. Uitându-mă la copiii mei acum, îmi doresc pentru ei să își facă viitorul lor. Nu aveam cum să mă descurc. Nici la mama nu mă puteam duce, pentru că nu avea de unde să își dea. Dacă m-aș fi dus, cu siguranță mi-ar fi zis că eu am făcut lucrul ăsta și să pun mâna să mă descurc. Vremurile grele sunt vremurile în care eram într-o relație singură, în care nu eram înțeleasă și nu aveam cu cine să vorbesc. Sunt genul de om care comunică foarte mult. În general, când are o problemă, comunică și spune și vin și vorbesc cu tine și îți explic. Spun unde cred eu că greșești și unde aș vrea să te îndrepți. Dacă văd că discursul meu rămâne fără ecou și fără rezultate, mă opresc și iau atitudine singură. Eu mulțumesc că mi-a dat ocazia să învăț să mă descurc singură, să mă gestionez singură .”, a declarat artista.