Armin Nivoară și-a deschis sufletul și a vorbit despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa. Cum a reușit artistul să treacă peste aceasta?
Armin Nicoară este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați de la noi din țară, care se bucură de un succes considerabil la public, câștigând rapid simpatia acestora prin intermediul talentului său muzical, dar și al felului său de a fi.
În vârstă de 28 de ani, artistul are parte de succes atât pe plan personal, cât și profesional. Din punct de vedere personal, saxofonistul trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de colega sa de breaslă, Claudia Puican. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu un an și așteaptă cu nerăbdare să devină părinți.
Cu a reușit Armin Nicoară să găsească motivația necesară în momentele grele
Chiar dacă în momentul de față are parte de tot ce își dorește, Armin Nicoară a trecut printr-o perioadă dificilă până să ajungă în punctul în care este în prezent.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Ajuns în acel stadiu, soțul Claudiei Puican a trăit sentimente de tristețe, ajungând chiar în pragul depresiei. Cu toate acestea, în acel moment a reușit să găsească motivația necesară de a merge mai departe cu ajutorul legii atracției.
„ Țin pe ecranul telefonului meu un citat care spune că sunt un geniu în manifestare. Cred foarte tare în legea atracției. Lucrez de foarte mulți ani cu mine, iar tot timpul când îmi doresc ceva foarte mult, mi se îndeplinește. Nu a fost ușor să ajung la acest nivel. Totul a început după ce m-am îmbolnăvit de diabet. Eram cu traume, supărat, chiar în depresie. Am început să citesc cărți, să fac diferite terapii, nu înțelegeam exact cum să lucrez cu legea atracției. Mi-am luat, țin minte, vreo 10 cărți și am început să lucrez cu mine. Am văzut mici schimbări și am început să exersez zilnic .”, a mărturisit Armin Nicoară pentru spynews.ro.
Armin Nicoară, despre succesul în cariera muzicală
Tot în cadrul aceluiași interviu, artistul a vorbit și despre succesul pe care îl are în cariera muzicală. Potrivit spuselor sale, și în acest domeniu s-a bazat pe legea atracției, iar rezultatul a fost unul mulțumitor pentru el.
„Chiar și în cariera muzicală am manifestat, îmi imaginam cum voi cânta în fața a foarte mulți oameni, că mă vor iubi. Aveam chiar un caiet în care scriam ce-mi doresc, am deschis acest caiet de curând și am realizat că acele dorințe, scrise la momentul acela, s-au împlinit.”, a mai spus celebrul saxofonist pentru sursa menționată anterior.