Armin Nicoară a intrat din nou în direct și a continuat discuțiile despre Georgiana Lobonț. La rândul său, artista nu a mai suportat acuzele care îi sunt aduse și l-a făcut pe finul său cu ou și cu oțet în mediul online.
Pe Georgiana Lobonț și Armin Nicoară îi lega atât o relație de prietenie, de colegialitate, cât și de familie, artista și soțul său fiind nașii lui Armin Nicoară și ai Claudiei Puican.
Cu toate acestea, cei doi artiști sunt în mijlocul unui scandal de zile mari, care a început în momentul în care saxofonistul a intrat în direct în emisiunea lui Cătălin Măruță și i-a adus nașei sale acuze grave, conform cărora aceasta i-ar fi datoare cu o sumă de bani în urma unei piese pe care au scos-o împreună. Ulterior, Georgiana Lobonț s-a apărat pe rețelele de socializare, însă finul său nu a încheiat subiectul.
Armin Nicoară s-a întors în direct în emisiunea lui Cătălin Măruță, acolo unde a continuat discuțiile despre nașa sa.
Armin Nicoară continuă acuzațiile la adresa Georgianei Lobonț
Deși intenția a fost să clarifice lucrurile și să aplaneze conflictul, Armin Nicoară nu a făcut decât să pună paie pe foc, continuând cu acuzațiile la adresa Georgianei Lobonț.
Armin Nicoară : „ Eu am avut o durere sufletească și am vrut să spun ce am pe suflet și durerea față de Georgiana. Acum îmi pare rău că am făcut-o pe nașa să sufere și poate ar fi trebuit să o las moartă! ”
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Cătălin Măruță : „ Eu am încercat să te opresc. Ce s-a întâmplat după ?”
Armin Nicoară : „ Eu nu am vrut să provoc niciun scandal și după discuția din emisiune am fost sunat de nașa Georgiana și am discutat, și pentru prima dată m-a ascultat cu adevărat. Niciodată nu m-a luat in serios, eu am crezut că m-a înțeles. Acum vreau să ating niște puncte de ieri despre piesa „Fata mea”.(...) Ea a spus că nu are să-mi datoreze nimic, nu este vorba de bani neapărat, este vorba despre cuvântul ei. La prima piesă pe care i-am făcut-o cadou „La mulți ani și sus pahare”, i-am spus că nu vreau absolut nimic din piesa aceea.
Acum vă spun de ce am fost dezamăgit, ea a spus că vrea să facă jumate jumate și eu am spus că uite ce suflet mare are nașa mea și am zis că eu îi ofer totul pe tavă. După timp nu știu ce s-a întâmplat și nu s-a mai ținut cont de ce s-a vorbit.(...)
Nașa Georgiana a zis că ea m-a cinstit cu bani la nuntă, iar la nunta din Turcia mama a plătit tot, iar eu am zis că nu vreau niciun dar la nunta aia.
Mama a zis să fie totul cadou. Nu a fost vorba de nicio plată față de mine, cum a spus ea, că ea mi-a cumpărat flori sau Claudiei.
Vreau să-mi cer scuze față de soția mea, pentru că a fost jignită de nașa Georgiana, nu mă așteptam.(...) A spus față de Claudia că eu iubesc pe altcineva, iar nașa Georgiana poate m-a atacat un pic pe rețelele de socializare și a spus că eu mă folosesc de numele ei, doar că v-am spus, nu m-a ascultat niciodată.
Ea e părintele meu spiritual, ar fi trebuit să zică ce mă doare, am zis ok dacă nu se pot da banii, hai să facem și pentru mine ceva, o piesă sau două.(...)
Mi-am cerut scuze pentru că eu poate ar fi trebuit să țin suferința pentru mine, că ea e nașa mea, m-a cununat în fața lui Dumnezeu. Au fost zile în care n-am putut să dorm sau să fiu liniștit, pentru că au fost zile în care am vrut să-i zic să împărțim. De aceea am ajuns la televizor, pentru că nu m-a luat în serios, am răbufnit undeva. Am ajuns în emisiune și acolo am reușit să spun .”, a spus saxofonistul.
Georgiana Lobonț l-a făcut cu ou și cu oțet pe Armin Nicoară
Sătulă de toate acuzațiile care îi sunt aduse, interpreta de muzică de petrecere a răbufnit în mediul online. Georgiana Lobonț nu s-a mai abținut și l-a făcut cu ou și cu oțet pe finul său, mărturisind că nu mai vrea să aibă nicio legătură cu acesta.
„Frustrarea şi răutatea au ieşit la suprafață și azi. Telenovela continuă. Din acest moment pentru mine acest om nu mai există pe lista mea de prieteni și nici în familia mea. Tot ce am zis ieri am zis pe bună dreptate, eu vorbesc pe dovezi.
Ești un om fără ruşine, fără limite, prefăcut și lingușitor. Dacă mă apuc acum să arăt ce ai zis tu de Măruță în Ajunul Crăciunului și în timpul emisiunii cum l-ai periat cred că n-o să-ți placă.
Eu nu am fost datoare și nu sunt nimănui. Piesele pe canalele noastre sunt postate în mod egal. Doar că una face mai bine ca cealaltă pentru că ăsta este firescul. Dar la el nu este problema de bani, dar tot de bani vorbeste. I-am zis aseară când m-a sunat să-și ceară scuze să-mi spună care este suma cu care el consideră că îi sunt datoare și să-mi trimită contul ca să i-o trimit pentru că eu NU SUNT DATOARE NIMĂNUI, mă repet. Azi a intrat în emisiune ca să repete ce a zis ieri. Am înțeles din tot ce face că nu este demn, nu are alte subiecte de discuție decât să caute circ şi să se victimizeze dar fără motive, mereu menționând de mine în orice subiect.
Iar în Turcia de nași am fost puși ca ultimii oameni, atunci când urcam pe autocar să mergem la eveniment. Noi am fost chemaţi la nuntă iar toate cheltuielile au fost suportate de noi nu de el sau de altcineva, peste 5000€ dar asta nu mai are importantă (era ca o paranteză la cei care au spus că m-am legat de sume de bani și că nu s-a pus dar). Nedormită şi venită de pe drumuri, fără copii, am plecat pentru că a făcut scandal că noi nu vom fi prezenți deşi i-am zis că vom merge în România. Piesa de pe canalul lui, „SHOW”, este creată de mine integral asa cum el a creat prima noastră melodie folclorică. Suntem chit în tot ce am făcut! Este josnic și penibil că trebuie să mă justific aici dar nu mă mai las călcată în picioare și dacă este cazul o să ajung și pe alte căi să mă apăr şi să-mi cruț demnitatea și imaginea .”, a scris Georgiana Lobonț pe rețelele de socializare, la scurt timp după apariția lui Armin Nicoară în emisiunea lui Cătălin Măruță.