Anamaria Prodan este extrem de sinceră cu privire la viața ei, astfel că impresara a vorbit despre rolul de bunică și despre cum se pregătește de acest lucru.
Anamaria Prodan este una dintre cele mai cunoscute femei din țară și din străinătate, cu o carieră de succes și cu trei copii frumoși de la care nu se sfiește să spună că așteaptă să devină bunica și se pregătește pentru acest lucru.
“Eu, de-a lungul anilor, iau hăinuțe din cele mai frumoase colecții.” Anamaria Prodan pregătește garderoba nepoatei sale
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Anamaria Prodan este una dintre cele mai cunoscute și prezente femei din țară, mereu cu apariții spectaculoase în fața camerelor și cu o carieră de succes în lumea sportului. Impresara are trei copii frumoși, dar și un iubit care o face fericită în prezent. Anamaria Prodan a dezvăluit că e gata să fie bunica de fetiță și că a făcut deja cumpărăturile necesare, așa că doar așteaptă ca cea mică să vină pe lume.
„Abia aștept să am nepoți. Să îi văd eu pe ei cum aleargă prin casă, cum fac toate tâmpeniile pământului. Am să-i las, am să îi iau cu mine peste tot, am să îi îmbrac. Eu am haine deja luate foarte multe pentru o fetiță. Rebecca îmi spune „Mama, pe bune? Nu o să se mai poarte astea pe vremea aia.” I-am spus că fetița ei sau prima fetiță care se naște o să fie total diferită de toate, pentru că eu, de-a lungul anilor, iau hăinuțe din cele mai frumoase colecții. Eu mi-am dorit tare mult două fete, așa mi-am programat totul. Toată lumea mă întreabă cum Dumnezeu am putut să îmi programez viața secundă cu secundă. Cred că de la tata, din armată, să fie totul perfect, ceas. Am știut, fac o fată, la un an fac încă o fată, după care un băiat.”, a spus Anamaria Prodan pentru WOWbiz.
Anamaria Prodan este într-o nouă relație care îi aduce fericire
Anamaria Prodan a avut mai multe eșecuri în dragoste, însă, cu toate acestea, nu și-a pierdut zâmbetul de pe buze și are încredere că ceva frumos este pregătit și pentru ea. În prezent, impresara se declară fericită și împlinită, deoarece în viața ei a intrat un alt bărbat.
„Este adevărat, există cineva în viața mea amoroasă. Am hotărât cu copiii mei să ținem departe de toate problemele personale ale familiei noastre. Eu m-am născut sub lumina reflectoarelor, este ok și cine stă lângă mine, înțelege viața mea și faptul că așa sunt construită. Mă susține, este fericit pentru mine și eu sunt fericită că am alături un bărbat în adevăratul sens al cuvântului. Este un bărbat care nu a făcut școala pe străzi, nu l-am inventat eu, nu l-am dus la școală, nu l-am învățat să mănânce, să se îmbrace. Nu i-am construit eu carieră. E un bărbat care el mă susține pe mine și să știi că este minunat să ai așa un om lângă tine, pentru că numai așa poți construi și să trăiești viața frumos, demn, fără să te râdă lumea pe la colțuri. Apreciez cel mai mult la el bărbăția, grija față de mine și de copiii mei, demnitatea, inteligența, șarmul. Sunt niște lucruri pe care un bărbat adevărat trebuie să le aibă.”, a declarat Anamaria Prodan, pentru WOWbiz.