Fiica lui Petre Roman a făcut câteva dezvăluiri neașteptate în mediul online, după ce a plecat de la un eveniment. Iată despre ce este vorba!
Oana Roman este una dintre cele mai urmărite și apreciate persoane publice de la noi din țară. Vedeta se poate lăuda cu o comunitate mare de admiratori pe rețelele de socializare, unde obișnuiește să îi țină la curent cu tot ceea ce face în viața de zi cu zi.
Ce mărturisiri a făcut Oana Roman, după ce i-a fost ridicată mașina
Din nefericire, neatenția a costat-o scump pe Oana Roman, după ce a sesizat faptul că mașina ei a fost ridicată din cauza faptului că a parcat neregulamentar. Așadar, datorită faptului că vedeta face mereu destăinuiri despre viața sa, chiar și atunci când întâmpină situații neplăcute, aceasta nu a ezitat nicio secundă în a povesti pățania prin care a trecut. În spirit de glumă, Oana Roman a menționat că seara se duce să bea, însă se duce fără mașină pentru a nu fi ridicată de două ori în aceeași zi.
“Am plecat de la târg și ce credeți? Mi-au ridicat mașina. Pe ploaia asta a trebuit să vin eu să-mi ridic mașina. Asta! Aveți grijă unde parcați! Eu sincer nu mi-am dat seama că nu am parcat bine. Aia e! M-a costat 500 de lei plus amenda, superb. Diseară ies și beau, mă duc fără mașină, ca să nu îmi mai ridice mașina a doua oară în aceeași zi.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Astfel, deși lumea care ar fi fost în locul ei s-ar fi enervat la culme, Oana Roman a ales să își păstreze calmul și buna dispoziție, mergând chiar cu zâmbetul pe buze pentru a-și plăti amenda și pentru a-și recupera mașina de la ridicări auto.
Oana Roman, declarații despre cearta cu sora ei, Catinca
Recent, Oana Roman a discutat despre neînțelegerile dintre ea și sora ei, precizând faptul că nu cere nimănui explicații, deoarece tot ce vrea este ca mama sa, Mioara Roman, să fie bine și să nu vadă sau audă lucruri care să o indispună.
„Eu nu cer explicații nimănui. Vreau doar ca mama să fie ok și să nu vadă și să audă lucruri.(...) Eu am înțeles că singurul lucru pe care putem să îl facem este să mergem în viață despovărați de niște lucruri pe care nu mai putem să le schimbăm”, a spus Oana Roman la Antena Stars.