Eveniment de poveste în familia Karadag

Eveniment de poveste în familia Karadag

Evenimente impresionante vor surprinde privitorul astăzi, de la ora 20:00, într-un nou episod din serialul “Melek”, la Kanal D, atunci când eroina producției, deși grav bolnavă, își va înfrunta tatăl, încă o dată.

Iată că vorbele pe care Melek i le va adresa tatălui său, atunci când află că acesta a aranjat să fie dată afară din casa în care locuia, pică ca un trăsnet în inima lui Seyit Ali. Deși bine intenționat, de data aceasta, știind că fiica lui este pe moarte, și dorindu-și ca perioada pe care aceasta o mai are de trăit, să o petreacă alături de familie, iată că bărbatul se izbește acum de <zidul> ridicat chiar de el, în urmă cu ani buni, când Melek avea nevoie disperată de ajutorul său, pentru a-și crește copiii.

Halil îi este în permanență alături lui Melek ceea ce o înfurie peste măsură pe mama acestuia. De data aceasta, însă, Halil pune piciorul în prag în fața mamei sale și îi cere să nu se mai amestece niciodată în relația lui cu Melek, femeia pe care a iubit-o și o va iubi toată viața.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

O situație neașteptată se va petrece atunci când Melek decide să lase deoparte trecutul și supărările provocate de familia ei. Un eveniment inedit este pe cale să se petreacă la conacul familiei Karadag.

Ce condiție îi va pune Melek tatălui său pentru ca întreaga familie să se reunească sub același acoperiș, puteți afla în această seară, de la ora 20:00, într-un nou episod din serialul “Melek”, difuzat numai la Kanal D. 



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

Luis Gabriel și Haziran învârt “Roata Norocului”, duminică, de la ora 21:00, la Kanal D, într-o ediție de colecție a celei mai îndrăgite emisiuni concurs

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Ultima conversație dintre Igor Cuciuc și fiica sa. Ce i-a transmis Andreea înainte cu câteva ore să se stingă din viață: „Tata nu...”. Artistul cânta în momentul în care adolescenta și-a dat ultima suflare

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină