Faimosul Yamato Zaharia a făcut senzație în cel de-al doilea sezon al Exatlon România ci calitățile sale sportive, multe domnișoare suspinând și acum amintindu-și cum alerga, la bustul gol, luptătorul de kempo.
Yamato Zaharia a decis, de curând, să se implice activ în cauzele nobile, motiv pentru care a făcut o ședință foto incendiară pentru a-i convinge pe copii să înceapă să facă sport.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro
Așa că, alături de Faimoasa Anca Surdu – celebră pentru prestația pe care a avut-o în primul sezon – Yamato Zaharia a mers la sediul Federației Române de Kempo și, împreună au realizat o ședință foto cât se poate de incendiară.
Normal, Yamato Zaharia s-a amuzat copios când, în timpul ședinței foto, a fost provocat la o luptă de miniona Anca Surdu, el lăsându-se învins de frumoasa fostă concurentă de la Exatlon după ce, în prealabil, îi explicase o serie de tehnici de kempo pe care, evident, sportiva și le-a însușit imediat.
Yamato Zaharia vrea să convingă tinerii să facă sport
În altă ordine de idei, ne-a explicat Yamato Zaharia, Faimosul este decis să continue campania de educare a tinerilor. "Împreună cu Mirel Dragan și cu sprijinul Federației Române de Kempo, am demarat un proiect de promovare a sportului, ce va continua în diferite şcoli din ţară. În masura în care timpul le va permite, sunt convins că vor veni alături de noi și alți colegi din lotul național, dar și concurenți Exatlon din toate sezoanele", ne-a spus Yamato Zaharia, încântat că, deja, Anca Surdu s-a implicat în proiectul care va convinge tinerii cât este de bine să facă sport.
Foto: Cătălin Fătu