„Familia vine înainte de orice.” Denisa Tănase își dorește un copil

Denisa Tănase își dorește un copil

Denisa Tănase a devenit cunoscută, împreună cu sora ei, când au format trupa Bambi, până acum ceva timp, când aceasta s-a destrămat. Raluca a continuat cu muzica, dar Denisa s-a reprofilat și s-a axat pe domeniul afacerilor.

Fosta artistă deține o afacere cu parfumuri și mai multe magazine din diferite locații ale țării, dar și în alte orașe europene.

Citește și: Denisa Tănase a arătat în mediul online ce ține în frigider, în loc de mâncare. Vedeta face asta, deși mulți consideră a fi o greșeală

Vedeta vrea să își mărească familia

Denisa Tănase trăiește o frumoasă poveste de dragoste de mai mulți ani, alături de omul de afaceri, Mircea Brânzei. Aceștia se înțeleg foarte bine, iar iubirea lor este din ce în ce mai puternică pe zi ce trece.

Pe plan profesional o duce foarte bine, iar atunci când vine vorba despre lucrurile personale, se poate spune același lucru, deoarece blondina a declarat că își dorește să treacă la următorul pas în relația cu partenerul său și să își mărească familia.

„Atât pentru mine, cât și pentru Mircea, familia vine înainte de orice și normal că ne dorim să ne mărim și familia noastră", a spus Denisa Tănase, în cadrul unui interviu.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citește și: Denisa Tănase a trăit spaima vieţii ei. „Avionul cădea ba pe-o parte, ba pe alta, ba în jos...”

Denisa Tănase își dorește un copil [Sursa foto: Instagram]

Denisa Tănase, despre viața profesională

Denisa Tănase deține în prezent o afacere care are foarte mare succes și este fericită și împlinită. Ea a mărturisit că tot ce a reușit până acum pe plan profesional se datorează familiei, dar și că ea împreună cu bărbatul pe care îl iubește, încearcă să mențină un anume echilibru între carierele lor și viața de familie.

„Încercăm să avem un echilibru între viața profesională și viața personală și nu suntem atât de orbiți de partea asta a muncii, a obiectivelor și a performanței, încât să uităm de faptul că până la urmă familia este nucleul. Tot ceea ce am reușit pe plan profesional, a fost datorită faptului că am făcut totul împreună”, a mai adăugat vedeta.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Ea se bucură de o viață foarte bună în momentul actual, cu toate că nu a continuat cu muzica, vedeta face ceea ce îi place, iar acest lucru o face fericită și împlinită. Denisa se bucură de o familie care o susține și împreună cu bărbatul pe care îl iubește simte că poate face orice.

Denisa Tănase își dorește un copil [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Raluca Tănase, prima reacție despre operațiile estetice: „Ce vreți?”



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

„Mă aranjează.” Popa Elena Luminița, despre machiajul de pe TikTok

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină