Mai sunt doar câteva zile până la 1 aprilie, cunoscută de oamenii din întreaga lume drept Ziua păcălelilor, Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor. Istoric vorbind, nu se cunosc foarte multe detalii despre acest obicei răspândit pe tot globul, însă un lucru este cert: de 1 aprilie toată lumea păcălește pe toată lumea, unii cu mai mult succes, alții cu mai puțin. Iată de unde vine acest obicei și care sunt cele mai amuzante farse pe care i le poți face prietenei tale cele mai bune.
Originea sărbătorii este plasată de anumiți istorici în anul 1564, când regele Carol al IX-lea al Franței ar fi mutat petrecerea Anului Nou de pe data de 1 aprilie pe data de 1 ianuarie. De Anul Nou vechi, adică 1 aprilie, se obișnuia să se împartă cadouri, lucru ce a continuat și după modificare, dar sub forma unor farse și glume inocente.
O altă explicaţie pentru ziua de 1 aprilie a fost oferită de profesorul de istorie Joseph Boskin, de la universitatea din Boston.
Farse nebune de 1 aprilie pentru prietena cea mai bună
Sunt o mulțime de farse pe care le poți face apropiaților, însă ar trebui să le alegi cu mare grijă, mai ales dacă vrei doar să-i faci să râdă, nu să se și sperie. Pentru a le face ziua mai bună ai nevoie de creativitate și de câteva obiecte comune, pe care le folosesc în fiecare zi.
Dacă vrei să îi faci iubitului sau unei persoane cu care locuiești o farsă de zile mari, cu siguranță îți va fi mult mai ușor.Una dintre cele mai comune farse este să pui, de exemplu, în pasta de dinți sos de usturoi sau chiar usturoi tăiat foarte mărunt. Mai poți da cu lac transparent pentru unghii săpunul de mâini, să lipești ouăle din cofrag cu lipici sau să pui cremă de corp pe sub mânere de la uși.
Acestea sunt doar câteva idei pentru a le face farse persoanelor cu care locuiești, dar ce poți să-i faci celei mai bune prietene sau colegilor de la muncă? Aici ai nevoie de multă creativitate și de rabdare, mai ales dacă vrei să îți iasă totul ca la carte.Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Ce rezervă astrele pentru zodia Vărsător în IUNIE 2022
O farsă care a făcut înconjurul internetului în ultimii ani este să lipești mii de postit-uri pe mașina persoanei pe care vrei să o păcălești. Este important să îi cunoști foarte bine programul, dar și mașina, asta pentru a nu intra în belele. Ai nevoie de mult timp la dispoziție, deci dacă vrei să-i faci această farsă prietenei tale, asigură-te mai întâi de toate că se află într-un loc de unde nu va ieși prea curând.
Invit-o la o cafea în oraș și pune-i pastă de dinți sau sos de roșii în băutură în timp ce se află la toaletă sau la bar. Când se va întoarce va avea o surpriză de zile mari. Mai ai o variantă totuși! O poți invita la tine acasă, după program, dar în loc să o servești cu biscuiți normali cu ciocolată sau vanilie, înlocuiești crema cu pastă de dinți.
Își va da seama abia după ce îi încearcă.Farse amuzante de Ziua Pacălelilor pentru cea mai bună prietenă
Dacă totuși sunteți la distanță mare una de cealaltă și nu vă puteți vedea fizic, îi poți face farse și prin intermediul rețelelor de socializare! Iată câteva mesaje amuzante pe care le poți folosi pentru a-ți păcăli prietena cea mai bună:
„Un studiu a demonstrat că toţi proștii utilizează degetul mare când citesc un mesaj pe telefon. Acum e prea târziu să încerci să schimbi degetul! Să ai un 1 Aprilie plin de haz!”
„Aceasta telegramă, este telegramă, o telegramă, grozavă telegramă, oportunitate telegramă, pentru telegramă, a tine telegramă, un telegramă, idiot telegramă, ocupat telegramă, pentru telegramă, 20 telegramă, secunde telegramă! … Acum citește mesajul fără cuvântul „telegramă”.
„De-a lungul vieţii, când te trezeşti dimineaţa şi nu vezi pe nimeni, vino la mine, voi fi alături pentru a te ține de mâna și… a te duce la oftalmolog !”