Dacă faceți parte dintr-o anumită categorie de persoane, veți putea beneficia de aceste tichete, cu ajutorul cărora veți achiziționa doar anumite produse.
Veștile bune nu încetează să apară. Pentru o anumită categorie de oameni, este valabil faptul că pot intra în posesia unor tichete care au o valoare de până la 23.000 de lei, cu care se pot achiziționa anumite produse de tehnologie asistivă. Cu toate acestea, nu toți pot beneficia de această sumă de bani.
Care sunt persoanele care pot intra în posesia tichetelor
Așa cum am menționat și anterior, doar o anumită categorie de oameni vor putea intra în posesia acestei sume și doar dacă îndeplinesc anumite criterii. Aceste vouchere vizează persoanele cu dizabilități, fiind vorba despre proiectului „Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”. Astfel încât, tichetele cu această sumă de bani se oferă de către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.
Prin urmare, persoanele care doresc să participe la acest proiect, mai exact, să beneficieze de tichetele respective, trebuie să îndeplinească și anumite criterii, iar odată îndeplinite, acestea pot depune dosarul cu acte până la data de 31 mai 2023, urmând ca tichetele să fie emise până la data de 30 iunie 2023, iar ulterior, fiind utilizate până la data de 31 august 2023.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din România! Ce se întâmplă cu majorarea pensiilor, în septembrie 2023
Care sunt actele necesare pentru a intra în posesia acestor tichete
Informații referitoare la acest proiect se găsesc și pe site-ul anpd.gov.ro, iar criteriile care trebuie să fie îndeplinite, sunt următoarele:
- Persoana în cauză are cetățenie română și locuiește în România
- Are o dizabilitate atestată prin certificatul de încadrare în grad de handicap sau prin decizie emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap
- Persoana în cauză este șomeră sau inactivă și caută loc de muncă
- Are vârsta de peste 18 ani (până la împlinirea condițiilor de pensionare)
- Se află în categoria de vârstă 18 – 30 de ani, urmează o activitate de formare profesională sau face parte din sistemul de educație (tineri nonNEETs)
Citește și: 4000 de lei gratis de la stat. Ce condiții trebuie să îndeplinească femeile pentru a încasa acești bani