FestiSAT a strâns aproape 100.000 de euro din donații, pentru al doilea an consecutiv

FestiSAT a strâns aproape 100.000 de euro din donații, pentru al doilea an consecutiv
FestiSAT a strâns aproape 100.000 de euro din donații, pentru al doilea an consecutiv

Aproximativ 5.000 de persoane au participat la FestiSAT, festivalul caritabil organizat pentru a susține programele SOS Satele Copiilor.

Evenimentul a reușit să strângă din nou, din donații, aproape 100.000 de euro. Aproximativ 5.000 de persoane au participat la FestiSAT, eveniment deschis pentru întreaga familie, care i-a reunit pe scenă, pe data de 5 octombrie, pe SUBCARPA ȚI, Damian Drăghici & Brothers, ADDA, Minunații lui Verdini, Shurubel, DJ Even Steven și Pandutzu. Fondurile strânse în urma evenimentului FestiSAT vor fi folosite pentru susținerea celor 1000 de copii și tineri aflați în grija asociației.

De peste 30 de ani, SOS Satele Copiilor sprijină mii de familii să rămână împreună, iar sute de tineri au găsit în Satele SOS un loc pe care l-au numit “acasă” și care le-a oferit șansa unei copilării frumoase.

Cum a fost la FestiSAT 2024

FestiSAT 2024 a avut un nou concept creativ – folclor urban, îmbinare a tradiției cu noul, întoarcerea la rădăcinile care ne cresc mari.

Satul este o mare parte din esența organizațională a asociației, porțile Satelor SOS s-au deschis în urmă cu peste 30 de ani și sute de copii au primit o Familie. În același timp, intervenția SOS Satele Copiilor este activă în comunitățile rurale din țară, alături de cele urbane mari. Evenimentul a oferit participanților muzică bună, activități pentru toate vârstele: ateliere de creație pentru copii, ateliere meșteșugărești, panou de escaladă, live cooking cu chef Jakob Hausmann și Gabriela Pascaru, demonstrații de caval oferite de Centrul Cultural Subcarpați, zone de relaxare pentru adulți, food and drinks și multe altele.

Unul dintre momente așteptate de copii a fost show-ul susținut de Minunații lui Verdini, apoi toată lumea s-a bucurat, indiferent de vreme, de concertul live susținut de SUBCARPAȚI, Damian Drăghici & Brothers și ADDA.

Ne bucurăm tare mult că am reușit să aducem, pentru al doilea an consecutiv, aproape 5.000 de oameni împreună, pentru copii. Ne-am dori ca FestiSAT să devină o tradiție, o zi în care copiii, donatorii, partenerii, echipa de specialiști SOS, invitații se reunesc.

Mulțumim artiștilor care au urcat pe scenă și tuturor celor care ne-au ajutat cu atelierele dedicate copiilor și nu numai. Rădăcinile ne cresc mari atunci când sunt hrănite cu iubire, blândețe, încredere și sprijin constant. Mulțumim tuturor pentru participare, a fost o onoare și o plăcere pentru noi.
” Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Momente speciale la FestiSAT 2024

  • Debut pe scenă al lui YNG Raul

Unul dintre momentele pline de emoție ale ediției de anul acesta a fost debutul pe scena FestiSAT al lui Raul, unul dintre tinerii din programele SOS Satele Copiilor. Raul a urcat pe scenă chiar de ziua lui, iar publicul i-a cântat “La mulți ani” și l-a aplaudat din toată inima.

Raul a primit aprecierile artiștilor care l-au auzit și l-au felicitat.

  • Tururi ghidate prin Satul SOS

Anul acesta, SOS Satele Copiilor și-a deschis din nou porțile pentru toți cei interesați să cunoască mai bine organizația. Astfel, în cadrul FestiSAT, au avut loc mai multe tururi ale Satului SOS București. Această inițiativă a fost gândită pentru ca oricine dorește să afle mai multe despre intervenția SOS Satele Copiilor să aibă acces chiar în mijlocul caselor familiale din București.

Implicarea comunității este una esențială, pentru că le oferă copiilor care nu mai au sprijinul părinților sau care riscă să îi piardă șansa unui viitor bun.

  • Partener principal: Kaufland România
  • Parteneri media: Kanal D, Kanal D 2, Impuls Radio, Europa FM

Peste 30 de ani, SOS Satele Copiilor România- mii de familii ajutate, sute de tineri crescuți în casele familiale SOS la nivel național – peste 100.000 de beneficiari

De peste 30 de ani, SOS Satele Copiilor România oferă o familie iubitoare copiilor care au rămas fără îngrijirea părintească și îi susține și protejează pe cei care riscă să o piardă. Peste 500 de copii și tineri au avut parte de îngrijire în case de tip familial, peste 1.300 de familii vulnerabile au fost asistate, iar peste 4.500 de copii au fost sprijiniți să rămână alături de părinți. La nivel național, SOS Satele Copiilor derulează programe de îngrijire alternativă a copiilor (Satele SOS, Comunitățile de tineri, Centrul de Tranzit), de întărire a familiei (Serviciile de Asistență Comunitară, Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, Centrul de zi), educaționale (Grădinițe SOS, SOS Planet After School, Tabăra SOS etc), precum și o serie de proiecte pentru tinerii aflați în situații de risc atât din sistemul de protecție, cât și din mediul rural sau familii vulnerabile. Din 2022, SOS Satele Copiilor a implementat și programe dedicate familiilor din Ucraina.

Cum poți sprijini cauzele SOS Satele Copiilor România

Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Mai multe detalii despre programele SOS Satele Copiilor România:

FestiSAT: www.sos-satelecopiilor.ro/festisat/

Facebook: facebook.com/SOSSateleCopiilor

Instagram: instagram.com/sos_satelecopiilor/

LinkedIn: linkedin.com/company/sos-satelecopiilor/mycompany/

Youtube: www.youtube.com/@SateleCopiilor



Citește și:

Varice, tratament și prevenție

Curiozități despre claustrofobie și trucuri care te ajută să depășești senzația de panică

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Robi de la “Casa iubirii”, prima reacție după înfrângerea din RXF. Concurentul s-a filmat cu ochiul bandajat și cu vânătăi: „Cam asta se întâmplă când te bați…”

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies