Sebastian Țopescu a vorbit despre criticile referitoare la stilul său vestimentar.
Regretatul comentator sportiv, Cristian Țopescu, a avut doi copii, Cristina Țopescu, care la rândul său s-a stins din viață în urmă cu mai mulți ani și Sebastian Felix Țopescu, în vârstă de 24 de ani.
Dacă în ceea ce o privește pe sora sa, regretata Cristina Țopescu, care a urmat o carieră în televiziune, Basti, așa cum este alintat tânărul, are alte aspirații de la viață.
Recent, invitat în cadrul unui astfel de eveniment, fiul lui Cristian Țopescu a vorbit în cadrul unui interviu despre cum îi percep cei din jur stilul vestimentar și cum face față comentariilor negative din mediul online.
Sebastian Țopescu, despre stilul său vestimentar
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
În România încă există o reticență cu privire la stilurile de modă occidentale, care au fost ușor introduse și la noi în țară. În ceea ce-l privește pe Basti acesta a surprins publicul larg prin intermediul ținutelor sale, ușor feminizate.
Astfel, tânărul optează pentru piese masculine, spune el, dar care duc ușor către zona de modă feminină. Acest lucru a făcut ca Sebastian Țopescu să primească numeroase critici în mediul online, pe care, spune el, nu le bagă în seamă.„ Cred că e greu doar pentru că nu a existat destul de multă reprezentație, oamenii nu au văzut destul de mult. Dacă ne uităm în alte țări, spre exemplu Coreea, o să vedem că oamenii respectivi nu au nicio reacție la lucrurile respective pentru că sunt obișnuiți să le vadă.
Ce a spus Sebastian Țopescu despre corsete
De asemenea, fiul cel mic al regretatului comentator sportiv Cristian Țopescu promovează corsetele. Sebastian a dezvăluit că preferă să poarte piese potrivite bărbaților sau unisex, însă până și acestea îl ajută să aibă o talie mai mică.
“Mie, deloc. Corsetele pe care le port sunt de bărbați, sunt făcute în așa fel încât să nu îmi modifice nimic. Evident că purtându-le am talia mai mică decât aș avea-o în general, până la urmă e un corset! În principiu, tot ce port sunt haine bărbătești sau haine care sunt făcute ca să nu aibă neapărat un gen. Nu aș lua ceva de la o femeie, spre exemplu un corset cu cupe. Îmi place să reinterpretez lucruri care se potrivesc cu personalitatea mea și cu viziunea din ziua respectivă. Poate mâine o să vin în hanorac!”, a continuat el.