Luna decembrie le va aduce şi finalul relaţiei. Aparent pare o lună grea, dificilă, în care se vor simţi singuri şi trişti, însă încet-încet îşi vor da seama că lucrurile s-au întâmplat cu un scop, chiar dacă luna decembrie le aduce divorţul.
Divorţul nu este bun niciodată, cu atât mai mult înainte de Sărbători, însă nativii Văsător conştientizează că în acest fel, odată cu finalul anului, este bine să încheie şi o filă din viaţa lor.
Dacă la început le va fi greu, prietenii şi familia le sunt alături, iar astfel vor trece mult mai repede şi mai uşor peste această problemă dn viaţa lor, iar divorţul nu va însemna decât un nou drum pentru ei.
sursa: spynews.ro