Artista a trecut prin câteva zile de liniște, atunci când și-a petrecut timpul în pelerinaj.
Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste, de la noi din țară. Aceasta are succes atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Astfel, în urmă cu doar câteva zile, artista a dorit să participe la un pelerinaj organizat pe patru zile, acolo unde a văzut foarte multe locuri sfinte, unde și-a găsit din nou liniștea, dar și unde s-a bucurat de întreaga experiență.
Ce ținută a îmbrăcat Carmen de la Sălciua, la pelerinaj
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
În astfel de locuri nu trebuie să abordăm ținutele de zi cu zi, ci unele mai alese, așa cum a făcut și artista. Carmen de la Sălciua a avut și ținute bine alese în toate zilele în care a participat la pelerinaj.
Printre acestea, s-a aflat și ținuta formată dintr-o superbă fustă plisată, lungă, cu o culoare minunată de vișiniu. În același timp, artista și-a ales și un top pe măsură, o bluză ceva mai groasă la material, pe gât, dar care s-a asortat de minune cu fusta, fiind de aceeași culoare. Atunci când vine vorba despre accesorii, aceasta a optat pentru un lănțișor finuț, dar și o eșarfă crem, pe care a purtat-o pe cap. În plus, aceasta a postat și un mesaj pe contul său de Instagram, acolo unde a adăugat și câteva fotografii din frumoasa sa excursie, pentru care este tare recunoscătoare.„ Pentru mine azi …a fost un vis împlinit!
Mi-am dorit mult să mă închin în aceste locuri sfinte și mi-am hrănit sufletul …
Sf. Nectarie din Eghina, Sf.