Serghei Mizil este în doliu după ce fratele lui de suflet s-a stins din viață.
Momente grele pentru Serghei Mizil, asta după ce bunul său prieten, Nea Raul, s-a stins din viață. Acesta i-a fost ca un frate, iar în ultimii ani au fost legați de multe amintiri frumoase. În stilul său caracteristic și cu umor, așa cum a obișnuit, Serghei a lăsat un mesaj pe pagina lui de socializare: “S-a dus al nostru. Drum bun, cumetre! Pune de-un șpriț și arde-i pe fraieri la chiftele”, a scris Serghei Mizil, pe Facebook.
Cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Nea Raul
Citește și: Cine este Serghei Mizil. "Acum, pe finalul carierei, m-am axat pe construcții!"
În momentul în care Nea Raul a fost prezent în cadrul emisiunii lui Adiță Voicu, în urmă cu 10 luni, acesta a vorbit despre boala nemiloasă cu care s-a confruntat în ultimii ani de viață și care l-a chinuit până în ultima clipă. Deși a primit o veste cruntă din partea medicilor, care i-au spus inițial că mai are de trăit două luni, acesta a reușit să lupte cu boala nemiloasă încă șase ani și jumătate.
Chiar el a vorbit despre cele două cancere pe care le-a avut, însă încerca să își ducă viața la fel ca înainte și să se simtă bine în fiecare clipă. Nea Relu a mai adăugat atunci că îi pare rău pentru faptul că boala l-a cuprins, iar adevărata față a prietenilor s-a arătat în momentul în care acesta le-a dat bani cu împrumut. “Omul cât trăiește în viață, nu pune bani, nu se gândește la sănătate. Toată viața mea a fost o perioadă frumoasă și acum că am două cancere, beau, mănânc, mă simt bine, asta e. Le fac tratamentul. Regret că acum la 65 de ani m-a luat boala, dar uite că mi-au dat doctorii două luni și au trecut 6 ani și jumătate. Am vrut să mă sinucid din cauza cancerului. Toți prietenii mei de le-am dat bani împrumut, unul nu mai am. Dacă vrei să scapi de un prieten, îi dai bani împrumut.”,