Fructele si legumele cu cele mai multe pesticide. Cum ne ferim de otravurile de la piata

Fructele si legumele cu cele mai multe pesticide. Cum ne ferim de otravurile de la piata

Majoritatea substantelor folosite pentru tratarea plantelor nu pot fi indepartate nici dupa spalare, iar riscurile asupra sanatatii sunt ridicate.

 

Medicii nutritionisti si agricultorii autohtoni concorda in principiul "cu cat mai mare, cu atat mai prost", atunci cand trebuie sa ne alegem legumele si fructele de la tarabele din piata sau de la standurile din supermarket.
Se refera la dimensiunile considerabil mai mari fata de standardele din urma cu 15-20 de ani. O boaba de strugure uriasa, de exemplu, pe langa aspectul spectaculos, poate ascunde un arsenal de otravuri, la fel ca si un mar "umflat" pana la marimea unui grapefruit.
Un alt principiu pe care e bine sa-l urmarim atunci cand ne alegem legumele si fructele la taraba este acela al protectiei naturale. Fructele exotice, in special, vor fi mult mai putin expuse riscului infestarii cu pesticide datorita faptului ca au coaja groasa, iar otravurile nu ajung la pulpa.
Marul. Daca avem de ales intre a cumpara un mar mic, de la tarani, si unul aratos, perfect verde, prima varianta este, cu siguranta, cea corecta.
Atunci cand merele sunt "ingrasate" nenatural pentru o crestere rapida substantele pe care le contin pot provoca dezechilibre hormonale.
Citricele. Fructe exotice precum portocala, grapefruit-ul sau lamaia sunt consumate in masa de romani. Desi ajung in tara de la distante considerabile sunt incadrate in categoria "sigur", din punct de vedere al sanatatii, datorita faptului ca fungicidele cu care sunt stropite pentru a le proteja de mucegai nu ajung in interior, la pulpa, partea cel mai frecvent consumata.
Strugurii. Sunt mult mai sensibili la tratamentul cu fungicide, la care sunt supusi pentru a rezista transportului pe distante foarte mari. Este vorba despre strugurii din import, care pot fi cumparati in special la supermarket. Nutritionistii ne recomanda sa ne abtinem de la a manca struguri pana toamna, atunci cand putem cumpara struguri crescuti natural, care sunt si mult mai gustosi, de altfel.
Citeste mai multe pe adevarul.ro.

Medicii nutritionisti si agricultorii autohtoni concorda in principiul "cu cat mai mare, cu atat mai prost", atunci cand trebuie sa ne alegem legumele si fructele de la tarabele din piata sau de la standurile din supermarket. 

Se refera la dimensiunile considerabil mai mari fata de standardele din urma cu 15-20 de ani. O boaba de strugure uriasa, de exemplu, pe langa aspectul spectaculos, poate ascunde un arsenal de otravuri, la fel ca si un mar "umflat" pana la marimea unui grapefruit. 

Un alt principiu pe care e bine sa-l urmarim atunci cand ne alegem legumele si fructele la taraba este acela al protectiei naturale. Fructele exotice, in special, vor fi mult mai putin expuse riscului infestarii cu pesticide datorita faptului ca au coaja groasa, iar otravurile nu ajung la pulpa. 

Marul. Daca avem de ales intre a cumpara un mar mic, de la tarani, si unul aratos, perfect verde, prima varianta este, cu siguranta, cea corecta. Atunci cand merele sunt "ingrasate" nenatural pentru o crestere rapida substantele pe care le contin pot provoca dezechilibre hormonale. 

Citricele. Fructe exotice precum portocala, grapefruit-ul sau lamaia sunt consumate in masa de romani. Desi ajung in tara de la distante considerabile sunt incadrate in categoria "sigur", din punct de vedere al sanatatii, datorita faptului ca fungicidele cu care sunt stropite pentru a le proteja de mucegai nu ajung in interior, la pulpa, partea cel mai frecvent consumata.

Strugurii.
Sunt mult mai sensibili la tratamentul cu fungicide, la care sunt supusi pentru a rezista transportului pe distante foarte mari. Este vorba despre strugurii din import, care pot fi cumparati in special la supermarket. Nutritionistii ne recomanda sa ne abtinem de la a manca struguri pana toamna, atunci cand putem cumpara struguri crescuti natural, care sunt si mult mai gustosi, de altfel.

Citeste mai multe pe adevarul.ro.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

 

Citește și: O nouă concurentă intră în „Casa iubirii”! Aflați cine este tânăra în episodul de sâmbătă, 23 noiembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap- stirilekanald.ro



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

Cum să depozitezi corect fructele și legumele, pentru a-și păstra cât mai mult timp culoarea și textura

Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Dolunay Soysert, care joacă rolul Neslihan în serialul Inimă rebelă, apariție de senzație în mediul online! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs celebra actriță 

Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și harta pentru Sectorul 1, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 6