Gabriela Cristea a avut o căsnicie nereuşită cu Marcel Toader, cei doi despărţindu-se cu scandal la cinci ani după ce îşi jurau iubire veşnică. Lucrurile au mers bine pentru prezentatoare după separarea de soţul ei, pentru că s-a îndrăgostit de Tavi Clonda şi i-a oferit acestuia o fetiţă superbă, iar acum este pe cale să îl aducă pe lume şi pe cel de-al doilea copil.
Cu toate că în viaţa de familie îi merge cât se poate de bine, Gabi Cristea a vorbit în cadrul emisiunii pe care o prezintă despre una dintre cele mai mari probleme întâlnite în relaţiile din zilele noastre, infidelitatea.
„Femeile şi bărbaţii înşală deopotrivă, numai că femeile sunt mai discrete, deşi în ultima vreme, ele se tot laudă.
Ideea este să nu mă judecaţi, pentru că asta încerc să fac şi eu. Să nu-i judec pe alţii. De-a lungul timpului, recunosc cinstit că am mai avut şi eu momente de scăpare în care i-am judecat pe alţii, dar învăţând în timp că nicio situaţie nu seamănă cu alta oricum am privi lucrurile şi că oamenii nu trebuie judecaţi pentru reacţiile pe care le au într-un anumit moment al vieţii.
M.B.