Prezentatoarea TV a vorbit deschis despre sacrificiile pe care le-a făcut în ultimul timp.
Gabriela Cristea, în vârstă de 49 de ani, este una dintre cele mai de succes prezentatoare TV de la noi din țară. Vedeta, pe lângă cariera de succes în domeniul televiziunii, a dorit să facă performanță și în domeniul antreprenoriatului. Astfel încât, pe lângă businessul cu haine pe care îl avea, recent și-a deschis un business cu produse tradiționale realizate după rețetele sale.
Gabriela Cristea a muncit din greu pentru afacerea sa cu cozonaci
Încă din momentul în care a luat decizia de a-și deschide această afacere și până în prezent, prezentatoarea TV a trecut prin numeroase încercări, sacrificând timpul petrecut alături de familie și cel personal.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Gabriela Cristea a vorbit deschis în cadrul unui video de pe pagina sa de Facebook despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru a avea parte de succes.
„ După foarte multă vreme, sunt acasă în timpul zilei. De obicei, plecam dimineața pe la ora 6:30-7:00 și mă întorceam aproape de miezul nopții acasă.
Nimic nu mi se pare mai urât decât să-ți lași patul nefăcut. Da, de vreo două săptămâni încoace patul meu rămâne nefăcut dimineața pentru că nu știu cum să mă ridic mai repede din pat și pe ce cărare să apuc prima dată.
Să fii antreprenor în România în adevăratul sens al cuvântului înseamnă să te implici și să lucrezi cot la cot cu angajații, cu cei care te ajută să îți pregătești business-ul bucățică cu bucățică.
Unii poate cred că să fii patron în România înseamnă să fii îmbrăcat tot timpul elegant, că femeile merg tot timpul la coafor și au unghiile perfecte. Am mâinile atât de muncite, cum nu știu dacă le-am avut vreodată în viața mea. Mi s-au rupt toate unghiile și au mai rămas doar astea două. Asta înseamnă să faci totul cu mânuța ta așa cum trebuie. Am avut programare la manichiură, dar din păcate nu am putut să onorez programarea și a trebuit să o anulez. Dacă vrei să vezi valoarea muncii tale, trebuie să muncești cu mânuțele tale, alături de toți cei care te ajută să îți construiești visul. Eu zilele astea asta am făcut.
Nu mă plâng. Știți ce mult îmi place? Sinceră să fiu, am fost o naivă și am crezut că dacă știu să fac ceva, atunci totul o să se rezolve.”, a spus Gabriela Cristea pe Facebook.