Garderoba cu Stil semnată de Maria Ioana: Perlele în tendințe. Cum să le asortezi pentru un look modern și versatil/ EXCLUSIV

Perlele în tendințe

Perlele sunt întotdeauna în vogă, indiferent de sezon și timp. Însă știați cum se pot purta acestea pentru a avea o ținută cât mai modernă?

Aflați în rândurile următoare care este mai exact istoria perlelor, cu ce fel de piese vestimentare se potrivesc acestea, dar și când se pot purta. Explorează ghidul detaliat al designerului nostru privind cele mai recente tendințe în modă și modurile inventive de a combina perlele pentru a-ți exprima personalitatea și stilul unic.

Istoria perlelor 

Perlele în tendințe [Sursa foto: freepik]

Este cunoscut deja faptul că perlele sunt printre primele pietre prețioase din întreaga lume, aceasta fiind o piatră al cărei farmec a continuat încă din vremea antichității, până în prezent, aflându-se pe toate continentele și în absolut toate țările. Astfel, perlele sunt considerate a fi unele dintre cele mai rare, valoroase și simbolice pietre prețioase care au ajuns să fie lăudate și purtate în toate culturile, printre care se află și China antică, Egipt, Roma, Persia și așa mai departe.  În ciuda valorii sale din prezent și a aprecierii pe care a primit-o încă din vremea antichității, se pare că nu se știe cu exactitate când a fost momentul sau locul în care a fost descoperită această piatră valoroasă, însă cu toate acestea, conform cercetătorilor, se aproximează că ar fi fost chiar cu mult timp înainte ca istoria sau orice alte tipuri de reprezentări grafice să fie scrise. Deși majoritatea pietrelor prețioase colorate au nevoie de tăiere, șlefuire sau alte modalități de a le îmbunătăți, se pare că perlele nu au nevoie de niciuna dintre aceste îmbunătățiri, având o frumusețe naturală. Atunci

când vorbim despre perle, nu ar trebui să uităm să menționăm și culorile sale. Bineînțeles că majoritatea persoanelor se gândesc imediat la o nuanță de alb sau aproape alb, aceasta fiind deseori nuanța întâlnită la perle, însă atunci când vine vorba despre nuanțe, poate exista chiar și un spectru, pentru a descoperi și nuanțele de dincolo de alb și aproape alb, pentru că în funcție de perla achiziționată sau găsită, aceasta poate să aibă o nuanță mai deschisă, să fie mai moale, mai strălucitoare sau poate chiar și mai întunecată. Acesta este și motivul pentru care atunci când ne dorim să purtăm perle de dimineață până seara, ar trebui să optăm pentru cele mai deschise la culoare fiind ușor de purtat cu alb sau alte culori, poate chiar și negru și gri pentru o ținută în timpul nopții. De asemenea, culoarea potrivită poate să fie aleasă și în funcție de propriile preferințe sau de subtonul pielii, în cazul în care este mai rece sau mai cald. Acest aspect poate să fie aflat prin simplul mod de a ne apropia perla de față, pentru a vedea dacă îți luminează sau se întunecă pielea, moment în care trebuie să fii atentă și la zona dinților, pentru că la final ne dorim să avem un zâmbet alb, strălucitor, care să iasă în evidență. 

Odată ce am terminat de menționat câteva aspecte legate de culorile perlelor, ar trebui să menționăm câteva și despre forma lor. Acestea se pot diferenția în funcție de vibrația și energia pe care o oferă, fiind alese în funcție de stilul personal și de ținuta aleasă. Este cunoscut deja faptul că, în general, perlele sunt aproape întotdeauna rotunde, sferice, nu chiar într-o formă perfect rotundă, însă destul de aproape. Acestea sunt perle care sunt foarte ușor de aranjat, rămân întotdeauna clasice și pot fi purtate în diverse moduri, pentru că nu se vor demoda niciodată. Dacă vorbim despre accesoriile care conțin perle, cu siguranță veți dori să le păstrați pe cele care au dimensiunea aproximativă cu lobul urechii sau poate chiar puțin mai mici, dar și un colier proporțional cu cerceii, fiind accesorii incredibil de versatile și care arată absolut grozav indiferent de ținută. Cu toate acestea, dacă vă doriți ca accesoriile respective să fie mai supradimensionate și să se simtă cumva puțin mai distractive, puteți apela și la perlele de tip nasture, care au formă mai plată pe o parte, iar pe cealaltă sunt puțin mai rotunjoare sau tot plate. Acestea se pot regăsi și ca pandantive, formând un strat deosebit dacă ne dorim să purtăm mai multe tipuri de lănțișoare deodată. Deși poate că nu ați observat până în acest moment, perlele se pot regăsi și în formă de pară sau de lacrimă. Deseori acest tip de perle este regăsit de asemenea ca pandantiv, fiind unul extrem de clasic și feminin, dar totodată și elegant care are o formă ovală clasică, puțin mai lungă. 

Citește și: Minimalism sau extravaganță? Crearea garderobei de toamnă perfecte cu 7 piese esențiale

Perlele în tendințe [Sursa foto: freepik]

Citește și: 5 idei de ținute pentru orice ocazie pentru toamna lui 2023

Cu ce fel de piese vestimentare se potrivesc perlele 

5. Topurile cu dantelă

Pe locul 5 se află topurile cu dantelă. Atunci când vine vorba despre combinația cu un accesoriu de tip perlă, cu siguranță nu trebuie să uităm de această combinație alături de topurile cu dantelă. Acestea pot avea o nuanță fie albă, fie albă murdară, cât mai asemănătoare cu perlele purtate care vor avea un impact într-un stil delicat, de o eleganță aparte, la care puteți adăuga și o fustă lejeră, sau chiar și un alt accesoriu, puțin mai gros ca dimensiune, în comparație cu cel delicat de perle. 

Perlele în tendințe [Sursa foto: freepik]

4. Eșarfele 

Pe locul 4 se află eșarfele. Atunci când vine vorba despre combinația cu un accesoriu de tip perlă, cu siguranță trebuie să includem și eșarfele în acest subiect, în special eșarfele care sunt realizate din mătase cu diverse modele, acestea sunt cele care se pot aranja de minune cu perlele, în special cele mai lungi, regăsite în lănțișoare, dat fiind faptul că un lănțișor mai scurt nu va fi vizibil din cauza eșarfei, motiv pentru care întotdeauna vom purta unul de dimensiuni mai mari. De asemenea, se pot regăsi și broșe din perle, care se pot atașa de minune la eșarfele din mătase pentru a emana eleganță și clasic. Cu toate acestea, dacă vă doriți totuși să purtați un colier din perle mai scurt, îi puteți adăuga o eșarfă mai lungă și îngustă sau chiar să legați eșarfa respectivă de colier, într-o fundiță. Această idee se poate pune în aplicare de minune în perioada călduroasă de vară, atunci când puteți evidenția mai bine atât eșarfa, cât și accesoriul din perle. 

Perlele în tendințe [Sursa foto: freepik]

3. Rochiile cu un decolteu unic 

Pe locul 3 se află rochiile cu un decolteu unic. Atunci când vine vorba despre combinația cu un accesoriu de tip perlă, acesta cu siguranță se va potrivii la rochiile cu decolteu, și nu cu orice decolteu. În zilele noastre există nenumărate rochii care au un decolteu mai special, diferit de cele comune bineînțeles, care în combinație cu accesoriile care au perle, fac din respectiva ținută una cu adevărat modernă și actuală, dar totodată și clasică și feminină. Cele care se regăsesc deseori în această combinație sunt rochiile pe umăr, care deseori dețin și un corset pentru a ne accentua zona taliei, la care putem adăuga un colier mai gros de perle pentru a amplifica, contrastul dintre clasic și contemporan, acest accesoriu fiind îndeajuns de remarcabil, care va face din ținută una îndrăzneață, care totodată să nu se simtă învechită, dimpotrivă. 

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Perlele în tendințe [Sursa foto: freepik]

2. Fustele de tip cargo 

Pe locul 2 se află fustele de tip cargo. Atunci când vine vorba despre combinația cu un accesoriu de tip perlă, aceasta cu siguranță se va potrivi și cu fustele de tip cargo. Acest articol vestimentar este unul extrem de masculin, însă totodată și casual, care se află în tendințele acestui an, motiv pentru care se potrivește de minune un colier din perle, la care puteți adăuga și un pulover dintr-un material mai moale, care să echilibreze ținuta și să o țină pe o undă proaspătă și actuală. 

Perlele în tendințe [Sursa foto: freepik]

1. Jachetele de piele 

Pe locul unu se află jachetele de piele. Atunci când vine vorba despre combinația cu un accesoriu  de tip perlă, chiar și jachetele de piele se potrivesc de minune. Aici are loc un contrast desăvârșit dintre acest articol vestimentar și accesoriu, perlele funcționând surprinzător de bine chiar și în combinație cu un tricou, sau chiar și cu un hanorac, în cele din urmă și cu o jachetă de piele, iar de asemenea puteți crea chiar și o stratificare, la un colier de perle delicat, puteți adăuga altele pentru a crea un strat mai gros sau puteți păstra unul delicat, în combinație cu unul mai lung sau chiar cu unul mai gros. 

Când putem purta aceste accesorii rafinate 

Perlele în tendințe [Sursa foto: freepik]

Atunci când vine vorba despre locul sau timpul în care se pot purta aceste accesorii extrem de rafinate, perlele, s-ar spune că acestea sunt reprezentative în special pentru luna iunie, însă cu toate acestea, nu se demodează niciodată indiferent de sezon și timp. Astfel, indiferent de ocazia la care trebuie să participați, cu siguranță un colier elegant din perle, adăugat la o rochie simplă va obține o ținută casual și elegantă într-un timp foarte scurt, aspect valabil și în cazul în care trebuie să ajungeți la un interviu, să participați la o conferință sau la prima zi de muncă, dat fiind faptul că veți adăuga o cămașă simplă albă, la o pereche de pantaloni de o culoare închisă, accesoriul fiind colierul simplu din perle, astfel încât să nu dați greș niciodată. Iar dacă veți alege să le purtați în această combinație, cu siguranță veți face o primă impresie foarte bună, și anume una de seriozitate și eleganță care vă va fi asigurată din clipa în care ați pășit într-o încăpere. 

Cine poate purta perlele  

Perlele în tendințe [Sursa foto: freepik]

În ceea ce privește persoana care poate să poarte un astfel de accesoriu, vorbind încă de la începuturile sale, perla a fost întotdeauna considerată un semn de înaltă clasă fiind purtată deseori doar de către persoanele care făceau parte dintr-o anumită categorie socială. Cu toate acestea, în zilele noastre, perlele nu vor ieși niciodată din moda actuală, fiind un accesoriu tradițional care ar trebui să se afle în garderoba fiecărei femei, pentru că nu veți da greș niciodată cu un astfel de accesoriu care conține perle, putând fi purtat de oricine, oricând, în momentul în care ne dorim să emanăm feminitate, eleganță, dar totodată să rămânem și în zona de clasic. 

Sfaturi și idei despre cum poți purta perlele de la fashion designerul Maria Ioana 

Maria Ioana [Sursa foto: Instagram]

Din adâncurile oceanului până în inimile noastre, perlele au captivat imaginația și admirația oamenilor timp de secole. În exclusivitate pentru Kfetele.ro, fashion designerul Maria Ioana a creat cele mai bune sfaturi și trucuri pentru aceste accesorii spectaculoase.

Fie că sunt create de natură sau de mâna talentată a omului, perlele creează o aură de rafinament și feminitate. Iată o privire detaliată asupra acestor minuni strălucitoare, pentru a le integra cu ușurință în stilul tău.

Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Kfetele: Ai abordat cu succes în cadrul emisiunii Bravo, ai stil!, o serie de accesorii, printre care s-au regăsit și perlele. Ce reprezintă pentru tine aceste accesorii?

Maria Ioana: Perlele sunt un must have în trusa de accesorii a unei femei, pentru că reprezintă o adevărată fascinație, sunt atât feminine, cât și fermecătoare. Este touch-ul perfect pentru un look elegant prin prețiozitatea lor. În momentul actual perlele pot fi purtate de către oricine, atât de către femei cât și de către bărbați, la orice vârstă.

Kfetele: Ești o împătimită a modei și fiecare ținută este absolut spectaculoasă. Spune-ne câteva idei de styling-uri în care putem include perlele.

Maria Ioana: Funcționează cel mai bine în ținutele classy, elegante, feminine, într-o rochie de seară neagră, precum Audrey Hepburn în Givenchy dar și la ținutele mai formale, la un taior/costum, tip Coco Chanel. Țesăturile cu care se completează perfect sunt țesăturile fine, mătasea, satinul, dar în același timp atât lâna, cașmirul cât și poplinul poate fi o alegere bună. Perlele pot scoate orice ținută din anonimat, motiv pentru care în ultima perioadă regăsim perlele și în ținute casual.

Kfetele: Când porți perlele trebuie să ai setul complet?

Perlele în tendințe [Sursa foto: freepik]

Maria Ioana: Nu este obligatoriu ca toate accesoriile să se potrivească 1 la 1, însă este important ca zona stilistică să fie aceeași.

Kfetele: Există o greșeală majoră pe care o fac femeile atunci când poartă perle?

Maria Ioana: În ultima perioadă perlele nu mai sunt folosite cu aceeași strictețe, ceea ce nu este complet greșit, dar un AȘA NU este combinația de perle cu bumbac (t-shirt) sau denim.

Te invitam și mâine, pe Kfetele.ro, pentru a descoperi universul nostru de fashion, de la podiumurile de modă globale până la străzile metropolelor, suntem mereu conectați la cele mai recente tendințe.



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

5 idei de ținute pentru orice ocazie pentru toamna lui 2023

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Teodora, acuzații dure la adresa lui Criss! „Erai numai cu Robi!” Iată cum a reacționat concurenta și ce replici acide a lansat către rivala sa

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină