Geta Sterp, veste neașteptată la puțin timp după nuntă. „ Am zis să vă arăt și vouă cât de frumoasă e viața”

Geta Sterp, veste neașteptată la puțin timp după nuntă. „ Am zis să vă arăt și vouă cât de frumoasă e viața”
Geta Sterp, veste neașteptată la puțin timp după nuntă. „ Am zis să vă arăt și vouă cât de frumoasă e viața”

Viața Getei Sterp s-a schimbat considerabil după ce mezina familiei s-a așezat la casa ei.

Geta Sterp s-a măritat de curând cu alesul inimii sale, Sebastian Crăciunescu. Familia Sterp este o familie simplă, crescută la țară, care se ocupă cu treburile gospodărești și cu îngrijitul oilor, o lungă perioadă câștigându-și existența doar din comercializarea produselor din lapte de oaie.

Atât Culiță, cât și frații săi, și-au petrecut copilăria la țară, sub atenta supraveghere a mamei Geta. Copiii familiei Sterp s-au ocupat cu toții de afacerea cu lapte de oaie a familiei.

Geta Sterp, mezina familiei, a fost poate cea mai atașată de meleagurile natale și de îngrijirea oilor.

După ce s-a măritat, însă, viața Getei Sterp s-a schimbat cu desăvârșire. Pentru a putea fi împreună cu alesul inimii sale, sora lui Culiță, trebuie să lase în spate locurile natale. Tânăra urmează să se angajeze la firma pe care o deține soțul ei, așa că viața pe care a dus-o până acum, la fermă, ar putea rămâne doar o frumoasă amintire.

Geta Sterp s-a întors la locurile natale

Citește si: Geta Sterp și-a schimbat look-ul după nuntă. Cum a reacționat Sebastian Crăciunescu când a văzut-o

Înainte să-și unească destinele cu alesul inimii sale, Geta Sterp s-a confesat în fața fanilor ei despre o durere apăsătoare care îi stă pe suflet. Tânăra le-a povestit urmăritorilor că deși este fericită că face pasul cel mare, are o durere în suflet provocată de faptul că trebuie să renunțe la mersul cu oile și să se angajeze la firma soțului ei pentru a putea fi aproape de familia pe care tocmai și-a întemeiat-o.

Citeste si: Nu am magazin.” Prețul pe care îl cere mama Geta pentru un kilogram de brânză de oaie

Citește și: EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine” - wowbiz.ro

Citește și: Povestea de iubire dintre Pepe și Yasmine, ca un SCENARIU SCRIS DE DESTIN. Se cunoșteau de când ea era copil, s-au întâlnit ÎNTÂMPLĂTOR de-a lungul anilor, fără să bănuiască că într-o zi VOR FORMA UN

Acum, la câteva săptămâni de la fericitul eveniment, Geta a avut parte de o bucurie fără margini, pe care nu a putut să nu o împărtășească și cu urmăritorii săi, în cadrul unui nou vlog.

 „Probabil vă era dor de un astfel de vlog, uitați pe unde sunt. Mă duc cu el (n. red. Liviu, mâna dreaptă a familiei Sterp la treburile gospodărești) până la oi, că trebuie să luăm două oi să facem sloi (n. red. un fel de mâncare) și am zis să împărtășesc cu voi bucuria asta, că mă duc la oi și să știți că încă avem oi și o să mai avem.(…) Am zis să vă arăt și vouă cât de frumoasă e viața asta, te încarci cumva pozitiv”, a spus Geta Sterp în ultimul vlog postat pe internet.



Citește și:

Iancu Sterp, dosar penal după ce a postat pe reţelele sociale o poză compromiţătoare

,,Nu am magazin.” Prețul pe care îl cere mama Geta pentru un kilogram de brânză de oaie

Ce nu știai despre ambasadoarea SUA care s-a lăudat că statul ei poate răsturna guverne

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Povestea de iubire dintre Pepe și Yasmine, ca un SCENARIU SCRIS DE DESTIN. Se cunoșteau de când ea era copil, s-au întâlnit ÎNTÂMPLĂTOR de-a lungul anilor, fără să bănuiască că într-o zi VOR FORMA UN CUPLU: "În momentul ăla mi-am dat seama că..."

Tatăl Valentinei, prima reacţie după ce Vlad Bălţăţeanu s-a predat poliţiei: „El o să vină acasă, dar copilul meu nu mai vine”

Horoscop vineri, 2 octombrie 2026: O zodie face primul pas spre propria afacere. Ideea sa se poate transforma într-un proiect profitabil

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro