Ghid detaliat pentru așezarea mesei de sărbători. Reguli de bune maniere pentru mesele formale

Ghid detaliat pentru așezarea mesei de sărbători

De sărbători, familia petrece împreună. Însă știați cum ar trebui să așezați masa de sărbători? 

Aflați din rândurile următoare care sunt regulile de care ar trebui să țineți cont atunci când vine vorba despre așezarea mesei de sărbători. 

 

O masă simplă cu două feluri 

Atunci când vine vorba despre mâncarea servită la masa de sărbători, deseori se ține cont ca masa să fie una tradițională și foarte simplă, mai exact să existe 2 feluri pentru cină. Felul principal este format fie din carne de curcan, carne de vită, de porc sau pui, la care se alătură și legume, iar un alt fel de mâncare este reprezentat de către desert.

Pentru ca totul să fie aranjat exact așa cum trebuie pe masă, ar trebui să ne asigurăm că va exista pe masă și o farfurie pentru pâine, furculița este așezată în partea stângă a farfuriei, iar cuțitul în partea dreaptă, față ea principală fiind poziționată în mijloc. În partea de sus vom regăsi și tacâmurile pentru desert. Astfel, masa va fi aranjată în mod tradițional, toate felurile de mâncare fiind în mijlocul mesei, iar fiecare invitat se va servi singur, sau poate că, în calitate de gazdă, vei dori ca tu să îi servești pe rând. Nu trebuie să uităm nici de șervețelul care este poziționat la mijloc, sub farfuria principală pe care o avem în față.  

Citește și: Cozonac Panettone. Desertul care aduce familia împreună!

Ghid detaliat pentru așezarea mesei de sărbători [Sursa foto: freepik]

Citește și: Fursecuri cu glazură. Invită-i pe cei mici să te ajute!

Primii pași- pregătirea 

Astfel, odată ce am ținut cont de aspectele menționate anterior, în ceea ce privește aranjarea mesei propriu-zise, putem începe să pregătim, în funcție de câți invitați vom avea, și toate tacâmurile, furculițe, cuțite, linguri și orice am mai avea nevoie, inclusiv farfurii și pahare. Bineînțeles că, înainte de orice, ar trebui să stabilim un meniu pentru respectiva masă de sărbători, astfel încât să știm și care sunt tacâmurile și farfuriile, respectiv paharele de care avem nevoie. Pe lângă decorațiunile pe care cu siguranță le vei adăuga în casă, cât și pe masa de sărbătoare, nu trebuie să uităm nici de paharele pe care ar trebui să le spălăm foarte bine, inclusiv toate tacâmurile și farfuriile. Cu toate acestea, ar trebui să ținem cont că, cu siguranță ne dorim ca toate amprentele noastre să apară pe cele menționate anterior, motiv pentru care ar trebui să utilizăm niște mănuși rezistente la pete, sau să le spălăm direct în mașina de spălat vase. De asemenea, de luat în calcul sunt și decorațiunile centrale, de care ar trebui să ne asigurăm că sunt suficient de joase sau suficient de înalte astfel încât să nu blocheze vederea invitaților care vorbesc peste masă, indiferent de forma mesei. Șervețelele trebuie să fie și ele îndoite în momentul în care sunt așezate pe masă, iar important este și locul în care alegeți să poziționați masa pentru această sărbătoare, fie că este vorba despre bucătărie sau despre sufragerie. 

Ghid detaliat pentru așezarea mesei de sărbători [Sursa foto: freepik]

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Farfurie pentru pâine și pahare pentru băutură 

Așa cum am menționat anterior, nu trebuie să uităm nici de farfuria specială pentru pâine, lângă care o vom așeza și un cuțit în partea stângă a respectivei farfurii, cuțit care se folosește deseori pentru întinderea untului pe pâine. Rețineți și faptul că pâinea nu trebuie să fie tăiată prea gros, iar cuțitul trebuie să fie îndreptat în jos sau într-o parte. De asemenea, de reținut este și poziția paharelor, dat fiind faptul că farfuria pentru pâine se va afla în partea stângă, paharele se vor afla întotdeauna în partea dreaptă cu excepția paharului pentru apă, care se va afla directe asupra cuțitului principal. 

Ghid detaliat pentru așezarea mesei de sărbători [Sursa foto: freepik]

Tacâmurile 

Atunci când vine vorba despre tacâmuri, trebuie să știm și poziția lor pe masă în punct astfel, furculițele sunt poziționate pe partea stângă a farfuriei, cuțitele pe partea dreaptă, alături de linguri, iar la cuțite trebuie să reținem și faptul că lama trebuie să fie întotdeauna îndreptată spre farfurie, nu spre exterior, în cazul în care se va așeza spre exterior, va fi un semn de agresiune față de invitatul care este poziționat în acea direcție. Așa cum am menționat anterior, atunci când vine vorba despre tacâmurile pentru desert, acestea se vor poziționa în partea de sus a farfuriei principale. 

Ghid detaliat pentru așezarea mesei de sărbători [Sursa foto: freepik]

Folosirea unei rigle 

Pentru a ne asigura că totul este așezat așa cum trebuie, ne putem folosi de o riglă. O riglă ne poate ajuta ca, indiferent că vom avea o masă rotundă sau dreptunghiulară, în funcție de câți invitați avem, distanța dintre ei să fie cât de cât egală, ceea ce înseamnă că atât în partea stângă respectivei persoane, cât și în partea dreaptă a ei, trebuie să existe un spațiu de luat masa. Astfel, nu va fi aglomerată nici o anumită parte a mesei sau cealaltă. Prin acest truc ne putem folosi și pentru ca toate aranjamentele de pe masă să fie poziționate identic ce aliniate când frumos și mai drept. Astfel, fiecare farfurie sau și în ceea ce privește tacâmurile, vor fi așezate la aceeași distanță una față de cealaltă, ca la final masa să fie una cu adevărat frumoasă și totul să fie perfect. 

Ghid detaliat pentru așezarea mesei de sărbători [Sursa foto: freepik]

Șervețele 

Chiar și șervețelele ar trebui să fie poziționate într-un anumit mod,  astfel încât, chiar în mijlocul mesei trebuie să existe unul, iar pentru fiecare invitat trebuie să fie altul pliat, în orice fel doriți, astfel încât să adăugați un strop de culoare și de stil întregii mese de sărbătoare. Astfel, chiar și șervețelul va arăta frumos și festiv, dar totodată și elegant. În ceea ce privește șervețelul care se va afla în apropierea invitatului, acesta trebuie așezat în partea stângă a farfuriei, însă niciodată sub farfurii astfel încât invitatul să fie nevoiți să ridice farfuria pentru a scoate șervețelul de sub ea. 

Citește și: Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?- kanald.ro

Citește și: Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte- stirilekanald.ro

Ghid detaliat pentru așezarea mesei de sărbători [Sursa foto: freepik]

Farfuriile 

Atunci când vine vorba despre farfurii, acestea pot fi așezate pe un suport de farfurie sau direct pe masă, însă, în funcție de câte feluri de mâncare se vor servi la respectiva masă de sărbătoare, ar trebui, de exemplu, dacă sunt servite 2 feluri de mâncare, ambele să se afle pe masă, cea mare prima așezată, iar cea mai mică în dimensiune, deasupra acesteia, astfel încât, prima farfurie așezată să fie cea principală, a doua să fie cea de salată, iar ulterior și un bol pentru supă, în cazul în care este necesar. De asemenea, dacă vă doriți ca masa să fie decorată cât mai de sărbătoare cu putință, puteți să adăugați și câteva decorațiuni pe ea, dar și în jurul farfuriei principale din fața fiecărui invitat în parte. 

Ghid detaliat pentru așezarea mesei de sărbători [Sursa foto: freepik]

Servirea unei mese tradiționale în stil de familie 

Atunci când vine vorba despre servirea propriu-zisă a unei mese tradiționale în familie, mâncarea este așezată în mijlocul mesei virgula astfel încât să fie accesibilă de către toți invitații, pentru ca, în cazul în care nu gazda servește mâncarea fiecărui invitat, aceștia să se poată servi singuri, la masă alături de ceilalți invitați. 

Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi mai multe sfaturi și trucuri despre un stil de viață sănătos și echilibrat, împreună cu idei creative și inspiraționale pentru a face fiecare zi specială.

Ghid detaliat pentru așezarea mesei de sărbători [Sursa foto: freepik]



Citește și:

Ghid de stil: outfituri inspirate din moda anilor ’90

Fursecuri cu glazură. Invită-i pe cei mici să te ajute!

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Momentul tragic în care o tânără influenceriță de 24 de ani și-a pierdut viața sub privirile îngrozite ale prietenei sale

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar

Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor