"Gomora", o producţie inspirată dintr-o realitatea dură, cea a acțiunilor mafiei italiene, are astăzi premiera, de la 22.00, la Kanal D2.
Producţia este o ecranizare a bestsellerului omonim al lui Roberto Saviano, “Gomorrah”. Scriitor și jurnalist italian, originar din Napoli, Roberto Saviano a cunoscut succesul internaţional odată cu publicarea acestui roman de non-ficțiune în 2006, prin care denunță activitățile Camorra.
Cartea nu a rămas fără ecou în rândurile mafiei, celebrul scriitor primind numeroase amenințări, ceea ce l-a plasat sub protecția Poliției italiene. Cartea a fost tradusă și publicată în peste 50 de țări și s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare.
Serialul "Gomora” înfățișează o realitate necosmetizată, în care graniţa dintre bine şi rău pare să dispară. Intrigile, luptele pentru putere, trădarea, ura sau, dimpotrivă, iubirea și loialitatea se "împletesc" într-un vârtej al răzbunarilor.
"Scopul este de a spune o poveste despre puterea organizațiilor criminale printr-o serie de evenimente de familie. În cadrul unei mari saga de familie iese la iveală o realitate complicată; o Camorra antreprenorială, extrem de puternică militar, care instituie un fel de stat totalitar în interiorul statului democratic.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
În rolurile principale, telespectatorii Kanal D2 îi vor putea urmări pe Marco d’Amore (Ciro), Fortunato Cerlino (Pietro Savastano), Maria Pia Calzone (Immacolata „Imma” Savastano), Salvatore Esposito (Gennaro "Genny" Savastano) și Marco Palvetti (Salvatore Conte).
Serialul "Gomora", regizat de Stefano Sollima, a fost filmat în Napoli şi împrejurimi, precum și în Barcelona, Milano și Ferrara.
În această seară, în primul episod din ”Gomora”
Ciro Di Marzio (interpretat de Marco D’Amore) este un tânăr ambiţios, omul în ascensiune al șefului Pietro Savastano (Fortunato Cerlino), liderul unuia dintre cele mai puternice grupuri Camorra din suburbiile de nord din Napoli. Tânărului îi revine sarcina de a-l intimida pe Salvatore Conte (Marco Palvetti), șeful unui clan advers, responsabil pentru sabotarea afacerilor lui Savastano.
Ambuscada produsă generează imediat un răspuns și mai violent și un război sângeros începe între clanuri.
Nu ratați, în această seară, de la ora 22:00, primul episod din serialul "Gomora", numai la Kanal D2. Producția va putea fi urmărită săptămânal, în fiecare miercuri, de la ora 22:00, la Kanal D2.