Mihai Mărgineanu și-a adus aminte de gustul copilăriei și a vorbit despre anii adolescenței alături de fratele lui.
Mihai Mărgineanu, cunoscutul artist, a făcut o retrospectivă a vieții sale, astfel că invitat în cadrul podcastului realizat de Ionela Năstase, acesta a abordat numeroase subiecte din viața personală și profesională, despre familie și prieteni, dar și cum își împarte viața între Spania și România.
Cum a simțit Mihai Mărgineanu diferența de vârstă dintre el și fratele lui în copilărie
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Recunoaște că atât el, cât și fratele lui, erau destul de pretențioși la mâncare, iar cât despre diferența de vârstă dintre ei, o simțea ca fiind una foarte rea atunci, el fiind mai mare cu patru ani, iar atunci când acesta a terminat liceul, fratele abia intra în clasa a-IX-a. Legătura dintre ei s-a sudat în momentul în care au crescut. Artistul a ținut cont de acest lucru în momentul în care a devenit tată, iar diferența dintre copiii lui este de un an jumate. “4 ani. (Nr. Diferența între el și fratele său). Este o diferență rea pentru copii, adică eu clasa a VIII-a, el clasa a-IV-a, nicio legătură unul cu altul. Clasa XII-a, el clasa a IX-a, nu prea. Abia după am început să am legături. După ce am venit din armată și am intrat în gașca lui de prieteni, abia atunci. Când am fost copii, diferența asta de patru ani era infernală în familie. De aceea m-am grăbit, nu neapărat că m-am grăbit, dar așa s-a nimerit, diferența între copiii mei este de un an jumate.”, a mai spus Mihai Mărgineanu.
Citește și: Bianca Mândru, schimbare radicală de look. Cum arată fosta concurentă de la ”Casa iubirii”- kanald.ro