Racii au o şansă extraordinară de a face schimbări majore în viaţă. Soarele va intra în zodia lor şi, până în ziua de 22 iulie, când se va muta în zodia Leu, le va aduce Racilor o mulţime de oportunităţi pe care e bine să le valorifice la maximum. De regulă timizi şi introvertiţi, Racii vor ieşi din carapace şi vor şti să îi cucerească pe cei din jur. În ziua de solstiţiu, Luna se va afla în sectorul Familiei din astrograma lor, iar relaţia cu părinţii şi copiii va fi prioritară.
Leii trebuie să profite de contextul astral din ziua solstiţiului, când Soarele va intra în ”casa Secretelor şi a trecutului” din astrograma lor, dar Luna va fi în casa Comunicării. Astfel, Leii pot primi informaţii confidenţiale care le vor fi de mare ajutor în viitorul apropiat sau pot rezolva, cu sprijinul discret al unei persoane influente, o problemă personală.
Fecioarele ar trebui să nu refuze invitaţia prietenilor şi să îşi petreacă seara în oraş, în compania lor. Soarele va intra în ”casa Prietenilor” din astrograma lor şi, timp de o lună de zile, îi va ajuta pe nativii Fecioară să îşi extindă cercul social.
Cei care preferă, totuşi, confortul de acasă, ar putea să devină vedete pe reţelele de socializare. Iar nativii singuri pot să îşi găsească, pe net, dacă nu jumătatea, măcar o iubire de-o vară. În cuplu, e vremea potrivită pentru planuri de viitor.