Citeste previziunile tale astrologice pentru ziua de 11 mai 2016.
Berbec
Luna plasata in zona caminului, sufletului si familiei, te poate face mai atent la nevoile celor dragi, mai dispus sa dai o mana de ajutor acestora. Pe de alta parte, astazi simti nevoia sa te securizezi din punct de vedere material si emotional, motiv pentru care vei lua niste masuri in privinta conservarii bugetului familiei. In tot cazul, reusesti sa faci cele mai bune alegeri, fie ca e vorba despre o investitie sau despre o afacere de familie care poate sa-ti creasca veniturile.
Taur
Zona comunicarii este foarte frumos aspectata astazi, ceea ce inseamna ca farmecul pe care-l ai in exprimare, diplomatia, precum si capacitatea de a-ti urmari scopurile te ajuta in orice iti propui sa faci. Se pare ca vor exista discutii si intalniri pe seama unui proiect mai vechi care va suferi niste schimbari. De asemenea, este posibil sa existe discutii clarificatoare si cu persoana iubita.
Gemeni
Pe fondul unor frustrari sau nemultumiri legate de zona profesionala si de relatiile cu colaboratorii sau superiorii, ziua de astazi pare sa fie mai senina. Pe de o parte reusesti sa-ti recapeti increderea in tine si in aptitudinile tale, pe de alta parte te bucuri de oportunitati frumoase de castig financiar, care-ti redau linistea venita din sentimentul de siguranta si securitate.
Rac
Luna iti traverseaza zodia si iti aduce ipostaze benefice, mai ales in ce priveste discutiile cu posibili colaboratori sau clarificarea termenilor unor contracte. Pot veni vesti bune de la persoane aflate la distanta sau poti rezolva niste probleme juridice, prin relatia foarte buna pe care o stabilesti cu o persoana oficiala. Prietenii pot juca un rol pozitiv, semnificativ, in derularea unui proiect.
Leu
O zi in care ar fi bine sa incetinesti putin ritmul de lucru si sa-ti dozezi foarte bine energia, pentru ca s-a acumulat destula oboseala in ultima vreme. Chiar daca vrei sa te implici in foarte multe proiecte, evita sa iti asumi mai mult decat poti duce. Totusi, introspectia la care te predispune atmosfera astrala de astazi iti poate aduce raspunsuri launtrice profund revelatoare.
Financiar, te redresezi prin creativitate si idei ingenioase.
Fecioara
Luna in Rac activeaza zona prietenilor si relatiilor sociale. Te bucuri de prieteni buni, care iti dau sfaturi pertinente si te sustin in tot ce faci. Chiar este posibil sa reapara in viata ta vechi cunostinte. Pe de alta parte, sectorul carierei este destul de tensionat, in sensul ca poti avea sentimentul ca nu esti apreciat la justa valoare, ca esti nedreptatit sau ti se refuza un favor.
Cu toate acestea, evita sa iei decizii importante in aceasta privinta.
Balanta
Luna in Rac lumineaza zona carierei si promite sa-ti aduca oportunitati frumoase de afirmare profesionala sau succes in derularea unui proiect. In special in a doua parte a zilei, totul pare sa se rezolve cu usurinta, iar tonusul tau este foarte bun. Intr-un fel sau altul te vei face remarcat in fata sefilor si in cadrul colectivului.
Este posibil chiar sa ti se incredinteze noi responsabilitati sau chiar conducerea unui proiect.
Scorpion
Ca orice Scorpion care se respecta, ai un fin simt de psiholog. Iar in aceasta perioada esti nevoit sa te folosesti din plin de el, pentru a descoperi intentiile unor persoane din anturaj sau pentru a ajunge la cauza unor tensiuni. Si se pare ca afli destul de multe lucruri nu foarte placute despre o persoana pe care ai crezut-o apropiata si sincera.
Si totusi, astazi reusesti sa privesti totul cu optimism si sa extragi partea buna din tot ce se intampla acum in viata ta. Cu atat mai mult cu cat acum te bucuri de recunoastere, laude, expunere.
Sagetator
Luna plasata in Rac, in zona reusurselor altora, poate sa-ti aduca ipostaze norocoase, mai ales in ce priveste finantele sau bunurile materiale. Daca iti faci griji pentru unele plati pe care nu stii acum cum o sa le scoti la capat, relaxeaza-te, pentru ca in cursul zilei de astazi va veni solutia.Ai noroc de favoruri, daruri, sponsorizari si recomandari avantajoase.
Capricorn
In cazul tau, se poate vorbi despre o zi frumoasa din punct de vedere al parteneriatelor, relatiilor sociale si imaginii publice. Primesti apreciere, esti fermecator si reusesti sa te faci ascultat de cei din jur. Este o zi propice si pentru a face planuri de viitor impreuna cu persoana iubita. Unii Capricorni se pot gandi serios la casatorie sau la un nou parteneriat. In ce priveste calatoriile, acestea ar trebui evitate sau derulate cu prudenta.
Varsator
O zi axata pe munca. Esti foarte constiincios, riguros si in acelasi timp protectiv in relatia cu colegii. Daca ai lucrari restante, daca un proiect ti-a dat mari batai de cap in ultimele zile, astazi e momentul sa actionezi, pentru ca exista sanse foarte mari ca totul sa se rezolve, mai ales in a doua parte a zilei. Pe de alta parte, este o zi propice pentru a rezolva o problema de sanatate sau a gasi tratamentul adecvat pentru aceasta.
Pesti
Pentru tine, ziua de astazi este o ocazie excelenta pentru a trai experiente dedicate inimii, iubirii, compasiunii si creativitatii. Cu alte cuvinte, simti sa traiesti aceasta zi dupa pofta inimii. Iti exprimi sentimentele cu usurinta, te manifesti cu tandrete fata de persoane dragi din viata ta, dar in acelasi timp, simti sa faci niste alegeri curajoase din acest punct de vedere. Daca esti singur, s-ar putea sa ti se faca dor sa te indragostesti.
Berbec
Luna plasata in zona caminului, sufletului si familiei, te poate face mai atent la nevoile celor dragi, mai dispus sa dai o mana de ajutor acestora. Pe de alta parte, astazi simti nevoia sa te securizezi din punct de vedere material si emotional, motiv pentru care vei lua niste masuri in privinta conservarii bugetului familiei. In tot cazul, reusesti sa faci cele mai bune alegeri, fie ca e vorba despre o investitie sau despre o afacere de familie care poate sa-ti creasca veniturile.
Taur
Zona comunicarii este foarte frumos aspectata astazi, ceea ce inseamna ca farmecul pe care-l ai in exprimare, diplomatia, precum si capacitatea de a-ti urmari scopurile te ajuta in orice iti propui sa faci. Se pare ca vor exista discutii si intalniri pe seama unui proiect mai vechi care va suferi niste schimbari. De asemenea, este posibil sa existe discutii clarificatoare si cu persoana iubita.
Gemeni
Pe fondul unor frustrari sau nemultumiri legate de zona profesionala si de relatiile cu colaboratorii sau superiorii, ziua de astazi pare sa fie mai senina. Pe de o parte reusesti sa-ti recapeti increderea in tine si in aptitudinile tale, pe de alta parte te bucuri de oportunitati frumoase de castig financiar, care-ti redau linistea venita din sentimentul de siguranta si securitate.
Rac
Luna iti traverseaza zodia si iti aduce ipostaze benefice, mai ales in ce priveste discutiile cu posibili colaboratori sau clarificarea termenilor unor contracte. Pot veni vesti bune de la persoane aflate la distanta sau poti rezolva niste probleme juridice, prin relatia foarte buna pe care o stabilesti cu o persoana oficiala. Prietenii pot juca un rol pozitiv, semnificativ, in derularea unui proiect.
Leu
O zi in care ar fi bine sa incetinesti putin ritmul de lucru si sa-ti dozezi foarte bine energia, pentru ca s-a acumulat destula oboseala in ultima vreme. Chiar daca vrei sa te implici in foarte multe proiecte, evita sa iti asumi mai mult decat poti duce. Totusi, introspectia la care te predispune atmosfera astrala de astazi iti poate aduce raspunsuri launtrice profund revelatoare. Financiar, te redresezi prin creativitate si idei ingenioase.
Fecioara
Luna in Rac activeaza zona prietenilor si relatiilor sociale. Te bucuri de prieteni buni, care iti dau sfaturi pertinente si te sustin in tot ce faci. Chiar este posibil sa reapara in viata ta vechi cunostinte. Pe de alta parte, sectorul carierei este destul de tensionat, in sensul ca poti avea sentimentul ca nu esti apreciat la justa valoare, ca esti nedreptatit sau ti se refuza un favor. Cu toate acestea, evita sa iei decizii importante in aceasta privinta.
Balanta
Luna in Rac lumineaza zona carierei si promite sa-ti aduca oportunitati frumoase de afirmare profesionala sau succes in derularea unui proiect. In special in a doua parte a zilei, totul pare sa se rezolve cu usurinta, iar tonusul tau este foarte bun. Intr-un fel sau altul te vei face remarcat in fata sefilor si in cadrul colectivului. Este posibil chiar sa ti se incredinteze noi responsabilitati sau chiar conducerea unui proiect.
Scorpion
Ca orice Scorpion care se respecta, ai un fin simt de psiholog. Iar in aceasta perioada esti nevoit sa te folosesti din plin de el, pentru a descoperi intentiile unor persoane din anturaj sau pentru a ajunge la cauza unor tensiuni. Si se pare ca afli destul de multe lucruri nu foarte placute despre o persoana pe care ai crezut-o apropiata si sincera. Si totusi, astazi reusesti sa privesti totul cu optimism si sa extragi partea buna din tot ce se intampla acum in viata ta. Cu atat mai mult cu cat acum te bucuri de recunoastere, laude, expunere.