Citeste previziunile tale pentru data de 29 iunie 2016.
Berbec
Reacţiile tale sunt controversate, astfel că este dificil să fii aprobat şi susţinut de către ceilalţi. Ţine-ţi firea, lasă combativitatea deoparte şi depune eforturi să nu ieşi prea mult în evidenţă. Stările de spirit necontrolate, implicarea în activităţi care te depăşesc şi vorbele spuse la întâmplare vor atrage după sine urmări nedorite şi deteriorarea imaginii tale în ochii celorlalţi.
Taur
Se conturează o discuţie secretă cu cineva din anturajul profesional.
Gemeni
Fiind atât de preocupat de prieteni sau de activităţile socio-profesionale, în plan personal, relaţiile cu cei dragi pot lua turnuri surprinzătoare.
Rac
Foarte importante sunt dialogurile cu cineva din anturajul profesional. Poate fi vorba despre aflarea unor jocuri de culise, care sunt în plină desfăşurare la serviciu sau despre modificarea condiţiilor de muncă şi implicit a salarizării aferente. Dar ai încredere că, de fapt, lucrurile se desfăşoară în favoarea ta. Reţine cele aflate astăzi şi spre seară meditează pe marginea lor.
Leu
Visezi la o scenă în care deţii rolul principal şi eşti aplaudat pentru eforturile depuse. Surprizele se pot ţine lanţ, dacă te laşi prea mult dus de valul aprecierilor altora sau te bizui pe sprijinul lor necondiţionat. Planifică activităţi culturale şi antrenează-i şi pe cei dragi în ele. Din umbră primeşti informaţii deosebite privitoare la modul în care ţi-ai putea îmbunătăţi latura socio-profesională.
Fecioara
Surprize financiare! Chiar sunt şanse să primeşti recompense mari, o sumă de bani restantă dintr-o colaborare sau apar, pe neaşteptate, rezolvări financiare de proporţii. Însă nu te entuziasma prea mult şi revin-o la pragmatismul tău carcateristic. În orice situaţie te-ai afla, fii prudent, chibzuit şi foloseşte strictul necesar. Ţi-ar prinde bine niscai economii băneşti.
Balanta
Cu greu îţi intră alţii în voie, de aceea păstrează o distanţă faţă de toată lumea. Reacţiile şi vorbele celorlalţi te pot uimi mult şi bine, însă reţine-le şi, sprea seară, gândeşte-te pe îndelete la evenimentele zilei. Este nevoie să-ţi remodelezi atitudinea şi concepţiile vizavi de viaţa în doi, vizavi de lucrul în echipă şi de ţinerea cuvântului dat. Tocmai ceilalţi te pot ajuta în acest sens.
Scorpion
Se conturează activităţi comune cu alţii, atît în plan profesional, la locul de muncă, cât şi în plan personal, acasă împreună cu cei dragi. Chiar dacă ai dori să te ocupi de cu totul altceva ar fi bine să te concentrezi pe ceea ce trebuie să rezolvi astăzi. Organizându-te eficient şi rapid vei putea împăca pe toată lumea. A fi împăcat şi cu tine însuţi este marea provocare a zilei!
Sagetator
Este mai dificil astăzi se te ocupi de înadatoriri profesionale, pentru că gândurile tale au rămas cumva ancorate în relaţiile cu persoanele dragi. Fii deschis la schimbări şi oferă-le celorlalţi spaţiul necesar să îşi desfăşoare viaţa cum doresc. Există neplăceri serioase pe fundalul relaţiilor amoroase, de aceea fii prudent şi nu te baza prea mult pe cuvântul sau pe faptele celorlalţi.
Capricorn
Apar discuţii ample, cu membrii familiei sau cu rudele, pe seama relaţiilor tale amoroase sau cu copiii. Este bine să asculţi de sfaturile celorlalţi, pentru că acum, luat de valul emoţiilor intense, eşti subiectiv în aprecieri şi decizii. Mai aşteaptă câteva zile şi abia apoi revizuieşte-ţi atitudinea faţă de cei dragi şi nevoile afective. Rezervă momente pentru odihnă şi plimbări uşoare.
Varsator
Relaxează-ţi mintea şi sufletul, chiar dacă în preajma ta forfotesc multe informaţii şi persoane agitate. Controlează-ţi reacţiile, selectează întâlnirile şi discuţiile prioritare, evitând totodată să te suprasoliciţi. Este nevoie să-ţi remodelezi anumite concepţii despre lume şi viaţă, iar astăzi un prieten apropiat te poate sprijini foarte bine în acest sens. Odihneşte-te mai mult!
Pesti
Este nevoie să găseşti un echilibru între laturile materiale şi cele spirituale ale vieţii. Tentaţia de a te ancora în materialism şi în activităţile pragmatice duce la oboseală accentuată şi relaţii deficitare cu ceilalţi. Câştigurile tale din munca proprie sunt o temă la care ar fi bine să te gândeşti pe îndelete. Numai de banii munciţi cinstit te vei putea bucura şi folosi cu succes!
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro